In Romania nu exista numai impredictibiliate fiscala. Exista si una a profiturilor. Altfel spus, companii private romanesti si straine, ani la rand, nu au putut sa-si prezica “norocul” in business. Unii, si nu putini, s-au trezit cu niste profituri record. Ceva de neimaginat. Zeci sau sute de milioane de euro. An de an! In tarile cu economii puternice, cele mai multe companii declara un an bun daca au un profit de 5%. Daca trec de 10 % sunt chiar performante. In Romania daca nu ai facut un profit anual de 2 cifre, nu prea te vezi printre concurenti. Mai mult, altii cresc si cu peste 50% intr-un an, dar tot nemultumiti sunt: “Nu avem predictibiliate!”. Asa este, chiar nu avem…

Una dintre companiile performante este OMV Petrom. Zilele trecute, aceasta a anuntat cea mai mare donatie din Romania, respectiv 10 milioane de euro. De exemplu, in 2012 OMV Petrom a avut un profit net record de 886 milioane de euro, iar an de an, profituri de zeci sau sute de milioane de euro. In aceste conditii, sa donezi 10 milioane de euro catre un spital pentru copii, respectiv prin Asociatia Daruieste Viata, mi se pare ceva absolut firesc, dar rar in Romania.

Ceea ce a fost insa special este momentul ales. Aici, in opinia mea, compania petroliera a dat o lovitura de imagine. Cand guvernul haituieste bancile cu taxa pe “lacomie”, vine un investitor strain si da un exemplu de compasiune si apartenta la nevoile unei asociatii care face ceea ce nu a reusit sa faca statul roman. Deci, se poate. Nu stiu daca presedintii bancilor vor intelege ceva din acest exemplu, dar, pana acum, din cate cunosc, bancherii au oferit firimituri de sponsorizari.

Dupa primele 9 luni din anul 2018, bancile au raportat un profit record net de peste 1.2 miliarde de euro, din care primele 6 banci din sistem si-au luat “partea leului”. Conjunctura a fost imediat vanata de guvern, care s-a gandit sa le puna o taxa, ca sa-i invete minte pe bancheri. Nu stiu daca Petrom s-a gandit ca poate sa aiba aceeasi soarta, dar bancherii, in zgarcenia lor, sigur nu s-au grabit sa faca donatii, chiar daca au castigat munti de bani in Romania.

Nu inteleg de ce nu se da o lege speciala prin care marii capitalisti, care se simt minunat in Romania si obtin profituri frumoase, sa doneze o parte din profit catre acte caritabile. OK, ai facut bani multi, foarte bine, sa faci si mai multi, dar doneaza o mica parte din ei.

Cand depasesti un anumit prag, un anumit procent de profit, doneaza. Spre deosebire de sponsorizare unde ai interes sa apari ca sponsor si sa-ti faci reclama, cand donezi nu ai pretentii. Faptul ca OMV Petrom a donat si nu a sponsorizat este o alta lovitura de imagine. Bravo lor. Cine a avut aceasta ideea in firma merita un bonus!

Simplul fapt ca presa va vorbi despre acest subiect, mult timp de aici inainte, ar trebui sa fie un exercitiu de imagine si reflectie pentru orice mare companie din Romania, indiferent in ce domeniu activeaza. Pana acum, din cate cunosc, antreprenorii romani au facut donatii mari in mod special la biserici, mai ales pentru reconstructie sau constructie de la zero. La spitale mai putin, doar in anumite sectii, punctual pentru aparatura si renovare. Buni si banii respectivi, dar cam putini.

Ce ne opreste sa donam? Poate, educatia. Poate, grija zilei de maine. Poate, frica, ca banii nu vor fi folositi corect si vor fi furati sau risipiti aiurea. Dar cand vezi ca o asociatie sau o fundatie chiar a facut ceva si are nevoie, ca de aer, sa termine un proiect maret, nu mai ai de ce sa stai pe ganduri, daca iti permiti sa donezi. Fa-o, nu mai sta pe ganduri!

Ceea ce a facut OMV Petrom se numeste pionierat. Aceasta companie a aratat ca si Romania poate si merita sa fie tratata cu respect. Cu incredere si cu…predictibilitate. Altfel, nu te apuci sa donezi, daca nu crezi in viitorul unei tari. Prin acest gest, am primit o lectie de responsabilitate si implicare in viata sociala a comunitatii. O lectie care trebuie continata de oricine vrea sa ramana ceva bun si durabil in urma lui.

Scriu acest articol urmare a declaraţiei domnului Mugur Isărescu: “BNR nu are voie să dea sfaturi şi nu primeşte sfaturi”. Serios ?!

În opinia mea, acest mesaj este echivalent cu: “BNR este stat in stat”. In statul roman. Nu cred ca se indoieste cineva de puterea BNR sau a statului roman. Nicio firma, ever, nu va putea concura cu niciununa dintre ele. Ce se intampla insa cand cele doua mari puteri se lupta intre ele? Nu cumva afectati suntem noi, romanii, antreprenorii mari, medii sau mici?

Ordonanta “pe lacomie”, poate, loveste in profitul bancilor si a iritat BNR. Romanii nu trebuie sa fie experti in ROBOR sau sa cunoasca politica monetara a BNR. Ceea ce stim cu totii este ca, marimea dobanzilor la credite a fost mentionata de multi antreprenori in diverse ocazii. Orice credit in Romania este mai scump de cel putin 2-3 ori, decat acelasi gen de indatorare practicat in tarile normale din UE, nu neaparat cele mai puternice. Diferenta intre un politician cu influenta si antreprenorii anonimi este ca primul poate sa genereze o dezbatere in care BNR ar fi normal sa dea si solutii.

La aceeasi linie de start, antreprenorii din intreaga Europa se lupta pe aceeasi piata libera. Vand produse similare sau presteaza servicii identice. Problema este ca nu suntem patroni egali in aceasta competitie. Traind in tari diferite, luam credite mult diferite, cu dobanzi inegale, pentru acelasi tip de business. De serviciile bancilor si greutatea accesarii unui credit, culmea!, s-a lovit insusi Mugur Isarescu, atunci cand a avut nevoie de bani pentru propria afacere cu vin, si nu a fost deloc fericit.

In Ziarul Financiar apar tot felul de relatari despre problemele din economia romaneasca. Acest ziar are menirea sa faca dezbateri, sa transmita idei, sa scrie despre esecuri si afaceri de succes sau sa evidentieze problemele depistate. In egala masura, consider ca orice solutie exprimata public este mai buna decat nicio solutie. Mai mult, cei mai influenti critici din diverse domenii de activiate, oamenii de business care expun public un fapt negativ depistat in raport cu autoritatile, ar trebui sa vina si cu o solutie.

As considera problema nivelului dobanzilor la credite rezolvata atunci cand vom putea sa accesam imprumuturi la media la care orice cetatean normal o face in Uniunea Europeana. In acest sens, BNR ar trebui sa gaseasca o solutie. Fara sa primeasca sfaturi si fara sa dea sfaturi. Din pacate, pentru BNR nivelul dobanzilor la creditele date de banci nu este o problema. Pentru romani, este. Personal, consider ca ordonanta “pe lacomie” este o consecinta a arogantei sistemului bancar fata de cei care au nevoie de credite.

In tarile afectate de criza din 2008, cu economii puternice si sisteme bancare infinit mai mari decat cel pastorit de BNR, statele si bancile centrale au intervenit ca sa salveze de la faliment banci private si sute de mii de oameni sa nu ramana pe drumuri. Nimeni nu a indraznit sa dea un mesaj de genul: “Aveti probleme cu creditele date/luate? Noi nu avem voie sa dam sfaturi si nu primim sfaturi”!

Nu poti sa nu-ti asumi responsabilitatea pana la capat atunci cand reglementezi o piata si poti sa faci mai mult, dar nu faci.

Pana acum, niciun primar general nu a manageriat PMB ca pe o afacere privata, in care bucurestenii detin actiuni sau sunt asociati. Altfel, nu se explica cum in aproape 30 de ani nu s-a reusit sa se faca un inventar al proprietatilor detinute de Primaria Municipiului Bucuresti. Si sunt multe. Al naibii de multe. Cateva mii!

Daca nu stiati, aceasta institutie are un patrimoniu imens, neexploatat. Va imaginati ca un patron care detine mii de proprietati nu ar incerca sa le puna in valoare? Greu de crezut! La PMB, insa, exista alte prioritati. Altfel, ca antreprenor, nu-mi explic cum poti sa ai “n” imobile la dispozitie si sa stai in chirie in alte parti, pe sume mari, din bani proveniti de la contribuabilii bucuresteni.

Da, pot sa inteleg ca exista interese. Da, pot sa accept ca e greu sa clarifici situatia juridica a mii de proprietati. Pot sa realizez si ca nu e usor sa faci cadastre si sa deschizi carti funciare pentru atatea imobile. Dar, stop! Sa nu vaitam PMB. Aceasta institutie de top are cateva mii de angajati, multi dintre ei destul de bine platiti. Unii mai bine platiti decat la firmele private bune. Daca mai adaug si faptul ca au toate instrumentele posibile si imposibile la dispozitie, pentru a gestiona ceea ce au in portofoliu, cred ca tabloul este complet.

La cele mentionate mai sus, adaugati aproape 30 de ani de inactiune. Poate, incompetenta sau rea-credinta, dar ce mai conteaza. Dac-ar fi fost condusa corect, primaria centrala trebuia sa aiba, in opinia mea, un buget de cel putin 2 miliarde euro. Dovada ca 1,3 miliarde euro, cat are in prezent, nu sunt suficienti am vazut-o zilele trecute, politic vorbind. Daca s-ar fi ocupat mai mult, oricare dintre primarii generali puteau sa puna mai bine in valoare comoara imobiliara pe care sta primaria si orasul ar fi aratat mai bine.

Nu ar fi fost atat de greu sa reintegrezi in circuitul de real estate, in folosul institutiilor din subordine, niste proprietati reprezentative si sa nu stai in chirie prin straini. Se puteau face diverse schimburi de active cu alte institutii de stat sau chiar persoane fizice sau juridice. Licitatiile publice sau vanzarea pachetelor minoritare de actiuni ale PMB ar fi fost alte variante de a aduce bani la buget. Concesionarea sau inchirierea pe termen mediu sau lung era la indemana oricui. Refacerea sau renovarea cladirilor prin investitii directe sau indirecte puteau sa aduca alte oportunitati la buget.

Ca sa nu mai vorbesc de parteneriatele public-private, care sunt ca si inexistente. Daca ar avea inventarul activelor imobiliare si statutul juridic clar, Consiliul General ar putea promova oricand un proiect pilot prin care sa se faca o harta a oportunitatilor propuse de PMB. Acest lucru se poate face imediat daca o echipa de specialisti in planificare si dezvoltare urbana integreaza aceste puncte de investitii in Proiectul Urbanistic General – constitutia urbanistica a Capitalei. Dupa modelul Vienei, se pot realiza multe parteneriate intre PMB si investitori romani si straini, dar asta implica munca, decizii, oameni pregatiti si curajosi. Legea 215 permite in forma actuala dezvoltarea acestor afaceri win-win, asa ca…

Toate aceste lucruri se cunosc in teorie. In practica…munca e grea. Organizarea e si mai grea. Asa ca, regenerarea urbana s-a blocat la acest nivel. Sectoarele nu au patrimoniu imobiliar si s-au orientat strict spre anveloparea blocurilor, ca o masura de cosmetizare a imaginii terne din anumite cartiere. In rest, Primaria Municipiului Bucuresti se chinuie sa refaca cateva blocuri cu structura subreda, sa fereasca trecatorii de tencuiala de pe imobilele care stau sa cada etc.

Daca mai spun ca numaram pe degete proiectele finantate din fonduri europene si ca nu se stie cate milioane de euro a pierdut PMB din cauza nefinalizarii la timp a unora, cred ca nu mai este nimic de adaugat. Doar de povestit. Cu tristete. Din punct de vedere politic, in 2016, Bucurestiul a devenit un oras “rosu”, al PSD. 7 din 7 primari, unul general si 6 de sector aveau toate atuurile sa miste lucrurile mai repede. Ca manager, m-am gandit atunci ca este unic si nimic nu-i poate opri sa faca din Capitala un oras european. Dupa aproape trei ani toti au uitat de ce au fost alesi si se cearta intre ei. Iar noi ne alegem cu praful de pe toba celui mai aglomerat oras din Europa. Macar suntem primii la ceva!

Recent, am auzit aceasta expresie, de la un voluntar. Tanar, fara obligatii, entuziast. Un om liber. Mai tarziu am aflat ca era un IT-ist de succes. Freelancer. Un om simplu, dornic sa ajute, care a intrebat timid la intrare:”am nimerit bine?”. Eram si eu la sediul unde se strang semnaturi pentru “Oameni Noi in politica”. Impreuna cu o echipa stransa de nicaieri si de pretutindeni, coordonata de un om energic, am indosariat tabele cu semnaturi, am lipit etichete si tot ce mi s-a cerut.

Am facut altceva decat facusem ani de zile la rand. De fapt, nu mai facusem de mult. Atat de mult ca uitasem sa pun osul la munca de jos. M-am lasat ghidat, cu placere, de un om pe care nu-l vazusem niciodata si pe care l-am simtit determinat sa faca din acest proiect unul de succes. M-am simtit din nou util unui ideal. Al altor persoane.

Din discutiile purtate cu membrii echipei pe care i-am cunoscut atunci, am aflat ca alti voluntari au nevoie de un serviciu specializat, strict pentru un proiect care poate ajuta enorm comunitatea biciclistilor din orice oras mare. A doua zi faceam o intalnire cu un antreprenor de succes, care ar fi putut sa dea o mana de ajutor. I-am prezentat proiectul, i-am subliniat ca este pentru niste voluntari si nu am niciun interes personal. Sau am, ca biciclist. I-a suras ideea si la sfarsit mi-a spus: “maine iti trimit costurile si mergem inainte”. Daca v-as spune ca patronul respectiv are o cifra de afaceri de cateva milioane de euro pe an, sute de mii de euro profit anual, ca are bicicleta si s-a vaitat ca nu iese cu ea din cauza conditiilor de nesiguranta, ce ati spune? Daca v-as mai spune ca o ora mi-a vorbit de cat de greu gaseste oameni, ce parere aveti? A te vaita ca antreprenor este o virtute de asistat social. Asa ca, am preferat sa caut si alte variante, mai putin dependente de “capitalism”.

Dragi colegi, antreprenori, freelanceri sau mari patroni. Uneori, nu este vorba numai despre bani. Ne vaitam ca Romania nu are una-alta, ca politicienii nu fac nimic pentru tara, ca tinerii sunt nepregatiti, ca nu avem spitale sigure si educatie aleasa. Asa este. Sigur, multe lucruri trebuie schimbate. Dar, in afara de bani pentru noi, ce facem pentru comunitati? Pentru tineri sau batrani? Ce facem sa le fie mai bine copiilor nostri, daca vrem sa nu plece din tara, fara sa se uite in urma? Injuram guvernul, indiferent de coloratura politica. Asta stim bine. Spunem ca nu avem predictibilitate si, de multe ori, singurul reper la vietii noastre se rezuma la profit. Nu riscam sa ajungem sclavii banilor? Sau mai rau, numai al muncii?

Desigur, orice patron vrea bani. Succes. Recunoastere. Dar, sa lasam putin vrajeala si sa nu mai iesim in media inducand ideea ca suntem buricul pamantului daca creem locuri de munca, iar statul trebuie sa ne fie recunoscator. Nu dragi colegi, antreprenori, in opinia mea, locurile de munca pe care le oferim au ca unic obiectiv propriul buzunar. Daca ne merge bine, vrem sa ne extindem. Daca ne merge rau, ne doare-’n cot de locurile de munca. Asta cu statul, cu impozitele si taxele pe care le platim ulterior, vine ca o consecinta a faptului ca vrem mai mult. Daca noi nu am fi lacomi sau dedicati antreprenoriatului ne-am multumi cu putin. Nu am mai plati nimic la stat, dar nici nu am castiga mai mult.

Poate ca, multi nu veti fi de acord, dar, in opinia mea, in Romania se traieste mai bine decat in multe tari din occident, ca sa ne oprim la Europa. Asta nu insemna ca trebuie sa fim multumiti si sa nu mai vrem sa evoluam. Sa nu ne dorim mai multe realizari personale. Dar, cum ramane cu tara? Cu orasul? Cu sectorul? Cu cartierul si tot ce tine de el? Toate fac parte din viata noastra. Cati dintre noi facem voluntariat, macar o data pe luna, ca sa nu uitam de unde am plecat? Cati mergem in scoli, licee sau facultati ca sa le dam repere tinerilor? Cati dintre noi vizitam azile de batrani ca sa nu uitam ca o sa fim si noi in varsta. E adevarat, unii doneaza sau redirectioneaza o parte din impozitul pe profit, dar eu cred ca tara are nevoie acum, mai mult ca oricand, de noi, ca oameni. Are nevoie de calitatile noastre de antreprenori si in politica si in mediu social. Si in arta si in sport. Si in mediu si in cultura. Toate ne definesc ca popor.

Din pacate, strainii care au ajuns sa traiasca in Romania au fost primii care au constientizat ca trebuie sa faca ceva si pentru comunitatile unde s-au asezat. Unii s-au stabilit definitiv alaturi de noi pentru ca si-au dat semna de potentialul tarii noastre si sunt fericiti aici. Da, chiar aici, in Romania. Ei stiu ce inseamna voluntariat si am putea copia modelul fara costuri. Doar cu putin efort si ceva implicare.
Pentru asta, nu trebuie sa ne lasam definitiv de afaceri. Astazi, politica domina economia si o poate duce intr-o directie gresita, mai ales din lipsa de implicare a antreprenorilor in viata tarii. Ca sa ne fie mai bine nu trebuie neaparat sa ajungem sa ne fie rau. Antreprenoriatul nu este o obligatie, ci o necesitate. La fel si voluntariatul.

Patronii si freelancerii trebuie sa fie si antreprenori politici sau sociali. Credeti ca pierdem bani? Pierdem mult mai mult daca nu ne implicam!

In 2017 economia a duduit. In 2018 va fi si mai bine. In principiu, din 10 firme, 7-8 au avut in ultimii 2 ani profituri istorice. Si vorbim de companii care au peste 5-10 ani vechime. Dintre acestea, cele mai puternice sunt firme cu capital strain. Evident, cand orice guvern anunta masuri din care sa scoata bani mai multi, nimeni nu e fericit.

Anul trecut, cand s-a anuntat ca va creste salariu minim pe economie, acelasi mediu de afaceri a explodat. Ca si cum, in tara asta, numai profitul conteaza, nu si o viata decenta pentru angajatii modesti. Cei care nu au fost de acord cu salariile mizere din Romania au emigrat. Cei care au ramas, nu au performat sau au mari probleme cu educatia si presteaza pe piata muncii exact pentru cat sunt platiti. Noi, antreprenorii, ne vaitam ca nu gasim oameni, dar cand e vorba sa platim mai mult deja avem o problema de mentalitate. Vrem forta de munca bine educata si daca se poate sa munceasca pe nimic, pentru noi.

Acum, o luam de la capat. Nici n-a anuntat bine ministrul finantelor ca va pune un bir suplimentar pe cei care castiga foarte multi bani ca au iesit “sacalii” privati in media, ca sa anunte apocalipsa economica si falimente rasunatoare. Ca sa ma exprim frumos, rar mi-a fost dat sa vad atata ipocrizie. Daca luam in calcul ca unii dintre cei care s-au dat de ceasul mortii erau patronii unor companii cu cifre de afaceri de zeci sau chiar sute de milioane de euro, tabloul este complet.

Atunci cand acelasi guvern a redus anumite taxe si impozite (ex:TVA, impozitul pe dividende, pe profit sau venituri etc.) nimeni nu s-a “chinuit” sa iasa la inaintare. N-am vazut un comunicat de respect sau multumire, de incredere in economie. Nimic! De pe urma acelor masuri, majoritatii companiilor le-a mers mai bine, dar e greu sau imposibil sa recunosti asta.
Mediocritatea mediului de afaceri autohton reiese si din faptul ca unii n-au invatat nimic in urma crizei inceputa in 2008. Nici nu s-a terminat bine criza ca unii cred ca economia are numai un trend ascendent.

Suntem oarecum paraleli cu ceea ce inseamna, cu adevarat, capitalism. A cazut bursa! Fabulos. Ca si cum, suntem primii in istoria lumii unde bursa cunoaste o cadere in urma unui anunt. Peste cateva zile sau saptamani, dupa ce isi va reveni si va fi chiar pe plus fata de momentul anterior, nimeni nu va mai scoate o vorba. Dar, oare, investitorii de pe bursa nu stiau ca bursele mai au si zile negre sau erau educati sa castige la unison?

De ani de zile spun si scriu ca, pentru majoritatea companiilor romanesti, a lua un credit si mai ales a-l restitui este o aventura, in conditiile in care dobanzile sunt de cel putin 2-3 ori mai mari ca in tarile dezvoltate. Daca Romania este o tara atat de riscanta, din punct de vedere financiar-bancar, cum de companiile straine fac profituri de cateva ori mai mari decat in tarile de origine?
Dupa 25 de ani de antreprenoriat in domeniul imobiliar, pot sa afirm cu tarie ca, daca nu existau programele “Prima casa”, dupa anul 2009, piata imobiliara ar fi intrat in colaps. Dar, a intervenit statul si a dat un sac de oxigen dezvoltatorilor. Ce s-a intamplat? Piata este din nou pe val, au aparut sute de noi dezvoltatori care au clientii exclusiv datorita interventiei guvernului. Asa cum este, uneori, interventia statului este esentiala in reglarea unor mecanisme care scapa de sub control.

Si inca ceva. Injuram permanent politicienii si ne vaitam de criza si problemele din administratia publica. Foarte normal si nimic gresit in asta. Dar, daca tot nu ne convine ce se intampla in tara noastra, de ce nu ne lasam afacerile prospere si mergem sa facem lucrurile mai bine decat o fac cei pe care-i blamam? Oare, nu a venit momentul sa ne implicam si noi in ceva util pentru tara, pentru comunitatile in care am facut bani? Pana atunci, consider ca e mai elegant sa fim niste oameni de afaceri demni, sa profitam de oportunitati, dar sa lasam ipocrizia si sa acceptam regulile economiei de piata.

Statul roman are un buget mic si nu-si permite investitii in infrastructura, spitale, educatie etc. Lipsa banilor franeaza evolutia tarii. Alte state, pretinse modele de democratie si moralitate, desi sunt bogate, stiu sa negocieze cu coruptii lor, reusind sa readuca la bugetul tarii sume imense. Noi, romanii, ne bucuram sa vedem coruptii in puscarie, preferand sa avem lipsuri majore, exact acolo unde ne doare mai tare. La confortul, sanatatea, educatia si siguranta noastra. A tuturor romanilor.
Caz concret de pragmatism american… Lobbystul Elliot Broidy, un cetatean american dovedit in 2009 ca a dat mita un milion de dolari unor oficiali ai statului New York, cat si unor manageri din mediul privat, a fost reprezentantul SUA, prin firma Circinus, in negocierile prin care americanii au vandut Romaniei armament de aproape 200 milioane de dolari. Evident, contractul nu este public, desi banii sunt. Transparenta ioc, avantaj SUA. Cum a scapat acest emisar al democratiei americane de puscarie, fiind dovedit corupator? Simplu! A platit despagubiri de… 18 milioane de dolari. Buna afacere pentru statul american, nu credeti? Sa fie oficialii SUA prosti? Nu prea cred! Mai nou, pentru “bune” practici in business, l-au trimis intr-o tara din Europa de Est, sa se ocupe si de afacerile lor, intr-o colonie de succes, numita Romania. Personal, am convingerea ca un corupt prins stie sa faca mult mai bine afaceri decat un prost si negociaza in favoarea celui care il plateste sau il scapa de puscarie. Mercenar cu acte in regula, nu gluma, dar cu pasaport american.
Caz concret de pragmatism german… Stiti voi care Germania!…Tara aia cu oameni corecti, care are cea mai puternica economie, motorul Europei. Reprezentantii celor mai puternice companii auto, au recunoscut recent ca au falsificat softul pentru testele de poluare si au pacalit milioane de clienti, peste tot in lume. Unele firme cu renume chiar s-au grabit sa se autodenunte, inainte sa le bata anchetatorii la usa, cerand sa inceapa negocierile pentru a aplana magaria facuta. Cand americanii s-au prins ca nemtii i-au escrocat, le-au luat despagubiri de sute de milioane de dolari. Iar nemtii au platit rapid, stiind ce au facut!
Chiar si clientii firmelor respective, cetatenii americani care au cumparat masinile lor, au fost despagubiti, la nivel individual, cu sume de mii de dolari. Dar, ca sa vedeti cat respecta Germania membrele Uniunii Europene, cat credeti ca au platit germanii despagubiri tarilor din Europa, pentru aceleasi produse/masini, livrate cu echipamente identice, care pacalesc testele de poluare? Zero euro. Atat statelor, cat si clientilor! Ca sa se stie cine este Germania si cine este/ramane jandarmul Europei. Daca in SUA nu le-a mers, in Europa defileaza ca firme model, conduse de oameni cu mari caractere, chiar daca produsele lor au si componente contrafacute/falsificate. Numai Elvetia si-a permis sa interzica temporar vanzarea anumitor modele auto, nefiind membra UE.
Ambele cazuri prezentate mai sus sunt publice, cu dovezi in presa internationala, cu nume, cifre, fapte, persoane, tot tacamul, adevarate escrocherii, la nivel mondial. Aici nu vorbim de gainarii infractionale, prezentate in telenovele despre coruptie, ca in Romania. In tarile care se declara ingrijorate de coruptia din Romania, lobbyul nu este trafic de influenta, cu coruptii/anchetatii se negociaza legal, escrocheriile internationale in care statele au interes se incearca a fi musamalizate, persoanele corupte sau implicate in fraude celebre raman in functii si, eventual, devin mesagerii tarilor respective in alte zone de influenta economica. Iar, ca sa fie tabloul complet, politicienii lor sar la gatul Romaniei ca si cum ar fi ultima tara de pe glob, unde coruptia defileaza pe strazi si noi, romanii, am inventat coruptia si i-am depasit.
Caz concret de ne-pragmatism romanesc. Poporul jubileaza cand cineva merge la puscarie, fiind anchetat/arestat preventiv sau dovedit corupt. Desi au existat cazuri de puscariasi celebri care au fost dispusi sa plateasca sume fabuloase ca sa nu mai intre/stea la puscarie (numai Gigi Becali a oferit 100 milioane de euro ca sa iasa de la zdup!), noi, ca popor, ne bucuram ca platim tainul condamnatilor, in loc sa ne bucuram de banii care ar putea fi storsi de reprezentantii statului roman de la persoanele anchetate, dar dispuse sa plateasca pentru libertatea lor, dupa ce au fost depistate cu probleme. Probabil, ne consideram superiori nemtilor, americanilor si oricarei tari care stie sa negocieze in favoarea propriilor cetateni, a propriilor interese nationale, chiar si cu coruptii. Sigur, noi, ca natiune, nu avem lideri. Nici legi cum trebuie si nici nu ne grabim sa le schimbam. In Romania, din pacate, momentan, primeaza ura, rautatea si razbunarea. Pragmatismul, interesul tarii si banii nu sunt o prioritate pentru romani si bugetul Romaniei.
Apropo, credeti ca oameni precum George Copos, Gica Popescu, Cristi Borcea, Sorin Ovidiu Vantu, Ioan Niculae, si multi, multi altii, nu ar fi fost dispusi sa plateasca milioane sau zeci de milioane de euro ca sa nu mai infunde puscariile? In opinia mea, sunt sute de actuali puscariasi si anchetati penal, cu dosare grele de coruptie sau fraude economice, dispusi sa-si negocieze libertatea cu reprezentantii statului roman. Fratii Becali, verii lui Gigi, au preferat sa tepuiasca statul roman cu cateva milioane de euro si sa faca puscarie, dar ei sunt o exceptie.
Eu cred ca s-ar strange, lejer, cateva sute de milioane de euro anual, daca Parlamentul ar da o lege pe modelul din Germania sau SUA, prin care anchetatii sa-si negocieze libertatea contra unor sume de bani. Asa, am avea o sansa in plus sa avem mai multe autostrazi, spitale, scoli, s-ar crea mai multe locuri de munca si nu am mai plati mancarea puscariasilor de elita. Oare, vom trai si vremurile in care Romania sa devina pragmatica, cu lideri mai intelepti, care sa nu stea in genunchi in fata capitalistilor straini? Tuturor celor care nu vor sa traiasca mai bine in propria tara, chiar si cu banii recuperati de la infractori, le transmit salutari.
Ceea ce nu stiu ei este ca nimic nu i-ar durea mai mult pe cei anchetati decat sa platesca sume fabuloase pentru a ramane acasa sau in business!

Sa nu mai zicem niciodata ca mai rau nu se poate. Degeaba incercam sa ne dezicem de ceea ce suntem pentru ca suntem un popor mic. Foarte mic, cu lideri de nimic. In Romania exista cel putin cateva mii de antreprenori si sefi romani in multinationale infinit mai pregatiti decat doamna care a fost nominalizata si numita in functia de prim-ministru. Si ca sa sa fie clar si fara dubii: nu am nimic cu faptul ca este femeie. Aici vorbesc strict despre competente si rezultate. Exista femei lider care conduc propriile firme sau multinationale cu o mana de fier si …jos palaria!

Mai, fratilor, voi realizati cine a ajuns sa ne reprezinte tara in care noi facem afaceri, la cel mai inalt nivel? Stati cateva secunde, ganditi-va si priviti… Uitati-va pe CV-ul doamnei respective si va veti da seama cat de mica este tara in care traim si cat de neinsemnati suntem noi, cu un asa prim-ministru. Stiu, unii dintre voi o sa jubileze ca sunt mult peste pregatirea dansei, la toate capitolele, dar asta nu ajuta cu nimic, pe nimeni.

In orice tara care se respecta, functia de prim-ministru este ocupata de cineva. Acea persoana chiar este cineva. Nu este oricine. Are studii grele. Este o personalitate, are experienta in conducere, prestanta, rezultate dovedite si sigur are pe ce se poate baza atunci cand se prezinta in fata oricui. Daca presedintele Romaniei a fost de acord cu o astfel de nominalizare, in opinia mea, fara parere de rau, nici domnia sa nu valoreaza mai mult. Faptul ca primul ministru al Japoniei a fost intampinat la aeroport de doi secretari de stat, ca sa nu zic de doi neica-nimeni, este elocvent. Aici se vede si “valoarea” ultimului prim-ministru, care a dezertat efectiv de la guvern, lasand instantaneu in urma… nimic.

Mandria de a fi roman devine o gluma buna pentru cei mai mari patrioti si nationalisti. Cu asa conducatori e greu sa te mandresti. Vorba aia, ce a ajuns Romania in fata Japoniei, ca sa mai oferim un minim protocol? Dar, nu-i nimic! Ultima vizita a unui prim-ministru japonez a fost acum 35 de ani. Urmatoarea va fi, poate, peste o suta de ani. Un popor ca al nostru, cu astfel de conducatori, atat merita.

Acum, ca tot vedem unde am ajuns, e bine sa luam aminte. Avem cam ce-am avut inainte de Revolutia din 1989. Acelasi gen de cadre de partid si de stat, oameni obedienti si mediocri, care ne conduc tara. Daca ceva nu ne convine in prezent sau in viitor, sa nu ne mai vaitam. Dupa parerea mea, nu prea mai avem dreptul sa emitem pretentii. Oricare din miile de cititori ai Ziarului Financiar ar putea ajunge prim-ministru. Aveti afaceri prospere, ati aratat ca stiti, vreti si puteti sa performati intr-un domeniu. Oamenii de afaceri nu au depins de nimeni si nimic. S-au descurcat singuri. Au demonstrat ceva, au platit taxe si impozite cat cuprinde, nu au pupat dosul nimanui si au ajuns antreprenori sau lideri de succes. Ghinionul este ca aici se opreste succesul. La nivel individual. La nivel colectiv suntem un dezastru. Dovada vie este conducerea administrativa si politica a Romaniei. Fara lideri, de niciun fel.

In tarile care conteaza in lume exista multe delagatii economice, formate din oameni de afaceri importanti, care se deplaseaza in strainatate alaturi de prim-ministru pentru a gasi noi oportunitati. Cati dintre voi v-ati urca cu doamna prin-ministru in avion? Ce credeti ca va simti Mugur Isarescu cand si daca!? va accepta vreodata sa vorbeasca despre economie cu proaspata aleasa in cea mai inalta functie executiva in stat? Cate delegatii economice a condus fostul prim-ministru? Niciuna!

Conducerea PSD a demonstrat tuturor ca in Romania se poate orice. Poti sa castigi alegerile din nimic, sa schimbi prim-ministri ca pe ciorapi, sa faci si sa desfaci guvernele ca sticlele de sampanie. Un adevarat cameleon politic, seful PSD a facut si face jocurile pentru o tara intreaga. In schimb, succesul lui este esecul nostru. Al tuturor celor care se gandesc strict la interesul lor, fara sa le pese de comunitate. Altfel nu se explica de ce in partidele din asa zisa opozitie nu exista niciun om de afaceri serios. Prin nepasare si neimplicare, avem ceea ce meritam.

Poate ca, in viitor, cel mai bun barometru al evolutie antreprenoriatului in tara noastra va fi dat de numarul de generatii al antreprenorilor. Cati dintre cei care au afaceri prospere se pot lauda ca au copii dornici sa preia business-urile familiei? Cred ca un student cu standarde inalte, vazand cine conduce tara din Palatul Victoria, vede Romania ca pe o enclava socialista, urmarita de stafiile trecutului comunist. E prea mult sa te gandesti ca Romania va fi prospera cu asemenea conducatori.

Ma gandesc la ce simt “lupii tineri” din economie cand vad cine conduce guvernul. Poate asa invata mai repede lectia umilintei. Adica sa fii reprezentat, la nivel de tara, de o persoana net inferioara tie, ca experfienta si rezultate concrete in administratie. Sa nu uitam ca un guvern face, la nivelul tarii, exact ce face un bord de companie privata: gestioneaza problemele curente, face strategii, implementeaza proiecte, etc. Nu am niciun dubiu ca multi lideri de succes din diverse companii mari ar putea conduce guvernul mult mai bine in…timpul liber! Problema e ca nimeni nu vrea sa se impice. Deloc!

Probabil, vom continua sa fim ipocriti. Sa ne folosim de Romania fara sa ne pese de ea. Pana intr-o zi, cand ne vom da seama ca in viata nu conteaza numai banii. Sau cand nu vom mai putea asista nepasatori la ceea ce se petrece sub ochii nostri. In tara in care traim. Sa nu ne miram cand vom fi judecati de copiii nostri. Reperele lor nu suntem numai noi, ca parinti, ci si oamenii care conduc tara. Iar atunci cand vor pleca din tara, fara sa se uite in urma, s-ar putea sa ne aducem aminte ca atunci cand puteam sa ne implicam am preferat lasitatea. Tanara generatie are tot dreptul sa ne judece ca i-am lasat pe altii sa ne defineasca identitatea, ca natiune.

ZF a propus în 2014 “România 5%”. Toţi analiştii macro-economici erau atunci sceptici cu privire la reusita acestui proiect. Astazi, avem o crestere economica de 7% si potential de mentinere cu peste 5%, in urmatorii ani. Succesul acestui proiect se datoreaza si mediului privat, mai ales antreprenorilor mici si mijlocii care, prin eforturile lor, au rezistat crizei si au miscat economia. Acum, a venit vremea unui nou proiect…

“Antreprenor20%”. Daca statul are dreptul sa ceara bani de la privati, prin impozite si taxe, si antreprenorii au drepturile lor. Am cerut autostrazi, nu am primit. Am cerut spitale, nu s-a schimbat mai nimic. Am cerut educatie, este un haos total. Pot sa inteleg multe, dar cu oamenii pe care nu vrei/poti sa-i ajuti sau nu te intereseaza soarta lor, ce aveti “dragi” politicieni? De ce te mai numesti Guvernul Romaniei? Doar sa indopi masele care te voteaza? Din 2018, guvernantii vor sa loveasca direct in organizatiile non-guvernamentale, care supravietuiesc financiar din donatiile primite de la antreprenori.

Ordonanta 3/2017 a modificat Codul Fiscal si a crescut limita maxima a cifrei de afaceri care defineste o microintreprindere, de la 100.000 la 500.000 euro. Din 2018, se schimba modul de impozitare a companiilor care au cifra de afaceri de pana la 1 milion de euro si, practic, multe ONG-uri vor disparea, nemaiavand surse de intretinere financiara, ca pana acum. Impozitarea companiilor pe baza cifrei de afaceri, in locul impozitului pe profit, elimina dreptul multor patroni de a sustine cauze sociale, prin donatii. Vi se pare corect? Pana cand mai acceptam ca guvernele sa faca discriminari intre firme? Practic, asistam cum guvernul urmeaza sa ia cu nerusinare niste bani care aveau destinatii nobile, spre a-i canaliza catre gaurile lasate in buget, dupa alimentarea cu pomeni a masei hamesite de votanti PSD. Dupa ce au demonstrat ca nu le pasa si nu au nicio misiune sociala adevarata, politicienii nu-i mai lasa nici pe altii sa se ocupe in locul lor de problema asta. Este o ironie crunta sa opresti niste fonduri cu ajutorul carora companiile tineau pe linia de plutire sectoare sensibile care nu au fost si nu sunt prioritare pentru partide: saracia si boala. Atentie, saracia adevarata e in azile, in camine de orfani, in centrele de plasament pentru copii abandonati si cu nevoi speciale, nu la asistatii sociali ai PSD!

Acum cativa ani, am vizitat o asociatie care se ocupa de copiii nascuti cu autism. Am iesit bulversat de acolo. Din acel moment, ca multi dintre voi, am donat 20% din impozitul pe profit catre diverse cauze sociale. Din firma mea, un SRL normal, au plecat donatii de cateva zeci de mii de lei. Nu sunt sume mari, dar pentru niste copii cu probleme chiar inseamna ceva. Au fost si ONG-uri care se ocupa de copii supradotati, pe care am ales sa-i sponsorizez, incercand sa-i ajut sa viseze frumos. Nu am facut nimic deosebit. Conform datelor ANAF, ca mine sunt inca 40.000 de proprietari de firme cu profit (din aproape 120.000), care au facut cumulat sponsorizari de peste 270 milioane de euro! O suma imensa de care nu s-a ales praful, ci, din contra, s-au realizat uneori lucruri marete, prin pasiunea si eforturile unor oameni dedicati cauzelor sociale. Nu am inteles inca de ce celelalte 80.000 companii care au declarat profit au ales sa dea toti banii statului. Poate circula pe alte drumuri, copii lor invata la alte scoli si folosesc alte spitale, mult mai bune decat cele pe care le stim. Sau, pur si simplu, asteptau un proiect ca “Antreprenor20%”, ca sa inteleaga ca o parte din munca lor o pot directiona pentru ceva concret, cu impact social imediat si util societatii.

Spre deosebire de firmele mari, care isi permit sa lupte pentru propriile interese la nivel indiviual sau au in vedere prioritar numai ceea ce nu le convine, firmele mici si mijlocii nu prea mai sunt reprezentate de nimeni. Dar, oare, cine ne poate organiza mai bine decat ne putem organiza noi. Si chiar putem, pentru ca nu cred ca i-a fost nimanui usor sa realizeze o afacere din care obtine profit, mai mare sau mai mic, plateste salarii si isi intretine familia.

Asa ca, daca tot a tabarat PSD pe mediul privat la nivel micro cu tot felul de aberatii, daca prioritare sunt numai legile justitiei si o absurda revolutie fiscala, daca legea administratiei publice a ramas aceeasi si privatii sunt umiliti in continuare printr-o birocratie excesiva, daca partidul-stat si-a hranit deja electoratul cu majorari de tot felul, daca avem ghinion de o opozitie vai-mama-ei, noi, antreprenorii neimplicati si nereprezentati politic, dar implicati economic in afaceri corecte, cat de mici ar fi ele, ar fi timpul sa ne trezim.

Cum? Pur si simplu!… Sa aratam ca existam, ca suntem uniti si multi. Ca ne pasa ce se intampla cu cel putin 20% din banii munciti de noi. Sa aratam ca, de acum inainte ne pasa de ce nu le-a pasat guvernelor care au condus Romania. De oamenii care nu se pot ajuta singuri. Sau de ce nu sunt in stare guvernantii sa se ocupe. Trebuie sa avem curajul sa raspundem agresiunilor statului. Sa spunem “nu”, asa nu se mai poate, avem si noi dreptul sa directionam 20% din banii obtinuti legal unde vrem noi, nu unde vor guvernantii, indiferent de culoarea politica. Sa nu se mai faca nicio diferenta intre firme, in aceasta privinta, indiferent cum sunt impozitate sau ce profit au. Poate un patron care castiga 5.000-10.000 lei / luna vrea sa ajute niste copii abandonati din satul/comuna lui, donand 20% din banii munciti de el, direct cui vrea el. Cred ca ar trai o bucurie infinit mai mare, dacat sa dea toti banii statului si acei copii sa ramana abandonati, uitati de guvernanti. Antreprenorii mici si la inceput de drum trebuie sa aiba exact aceleasi drepturi ca cei mai mari, pentru ca au acelasi statut in fata statului:contribuabil!

Nu v-ati saturat sa va supuneti orbeste unui prim-ministru care nu poate mai mult? Nu va e mila de inteligenta voastra cand vedeti un ministru de finante care ne sperie cand deschide gura? Tacerea nu este un raspuns si nici o replica eficienta pentru un antreprenor serios. Nu va pare rau cand vedeti ca dati, an de an, bani munciti cu greu la stat si nu se intampla nimic? Chiar nu meritam sa fim tratati corect, sa fim respectati pentru banii “donati” statului? Proiectul “Antreprenor20%” este despre drepturile romanilor cu spirit de initiativa, in fata neputintei statului. Este despre parteneriatul dintre patroni si proiectele sociale concrete. Este despre o legatura care exista deja si este pe cale sa fie spulberata de niste politicieni fara viziune si suflet.

Ca si voi, am vazut multe nedreptati si nemultumiri. Sunt sigur ca stiti despre ce este vorba. Nu cred ca v-ati nascut cu un business de succes in brate. Trebuie sa luptam ca macar o mica parte din munca noastra sa avem dreptul sa o directionam cui vrem noi, nu catre un sac fara fund, cum pare a fi mereu bugetul Romaniei. Nu furam, domnilor guvernanti! Donatiile noastre vor ajunge in continuare la oameni pe care voi, politicienii din toate partidele, ii tratati cu dosul si pe care, uneori, ii condamnati la moarte, prin nepasare. Anul asta am gasit un ONG, care a facut lucruri deosebite pentru niste copii cu nevoi speciale, infiintata de un…scotian. Vi se pare normal, ca noi, romanii cu spirit antreprenorial sa nu mai avem dreptul sa venim in sprijinul unor asociatii care chiar fac bine ceea ce fac? Au ajuns strainii sa cunoasca mai bine ce nevoi avem. E rusinos si nu cred ca ne caracterizeaza situatia!Proiectul “Antreprenor20%” este despre toate firmele, indiferent de marime. De fapt, este despre tine, pentru ca este compania ta. Este despre implicarea ta in viata sociala. Tu, antreprenorule, esti esti cel care poate, vrea si stie. Care poate sa faca bani legal, avand afaceri la vedere. Care vrea o Romanie prospera, in care sa traiasca civilizat. Care stie ca face lucrurile sa se intample.

Pana acum ne-am multumit cu solutia individuala. Acum trebuie sa actionam pentru binele comun al mediului de afaceri. Sa demonstram ca suntem uniti si avem aceleasi obiectiv. Nu ne costa mai nimic sa ne implicam, dar ne va costa enorm, daca nu actionam. A venit timpul sa trecem la un alt nivel de perceptie a mediului de afaceri. Daca nu am fost respectati pana acum in comunitatile din care facem parte este vina noastra. Vi se pare elegante sloganurile:”patronii fura” sau “oamenii de afaceri sunt niste hoti”? Asa dorim sa fim etichetati in continuare? Multi romani nu stiu ca antreprenorii au un rol important in societate. Ca facem si lucruri bune, dezinteresati.Ca am oferit plus-valoare angajatilor din privat, ca noi sprijinim bugetul tarii din care se platesc salarii si pensii si ca mai avem multe lucruri bune de oferit societatii si Romaniei.

A venit vremea unui nou inceput! Daca vrei sa fii altfel si sa fii respectat, implica-te si arata ca-ti pasa.

Raspunzand provocarii domnului Cristian Hostiuc, ma inscriu pe lista celor care au cunoscut esecul. Si recunosc asta. Cred ca prima calitate a unui om de succes este sa-si recunoasca greselile si slabiciunile. Apoi sa-si puna in valoare calitatile. Este adevarat. Antreprenorilor le place succesul. Cui nu-i place? N-am cunoscut un om care sa se laude ca este un looser. Dorim sa aratam ca am reusit. Eventual, sa simtim fenomenul invidiei printre concurenti. Insa, pretul succesului il stim numai noi. Cei care avem, cateodata, succes in business. Esecul il simtim la nivel individual. In sufletele noastre. In corpul nostru. In mintea noastra simtim povara esecului si ne “jucam” cu el.
Ati reusit in afaceri? Minunat! Indiscutabil, succesul aduce firimituri de fericire maxima. Clipe de neuitat in care ne credem zei. Pentru moment uitam cine suntem. Uneori, ca suntem oameni. Ca suntem muritori. Dar vine scadenta si reversul succesului. Esecul il ascundem sub pres. Daca intre succes si esec poate exista un echilibru, lucrurile ar fi mult mai simple. La fel ca intre viata profesionala si cea privata.
Cei mai multi oameni de afaceri importanti pe care i-am cunoscut erau nefericiti. Majoritatea singuri. Cu sufletul gol. Secatuiti de efortul care le-a adus succesul. Fericirea era ceva de care isi aduceau aminte cu greu. Pentru ca nicio suma de bani nu iti ofera fericirea, decat pe moment. In opinia mea, daca exista un cuvant pentru care nu exista o definitie exacta, acesta este “succes”. Fiecare om vede succesul in felul lui, dar exista opusul lui, esec, care are insemnatate mult mai clara.
Personal consider ca, in antreprenoriat, diferenta dintre succes si esec este foarte mica. Mai ales daca ne raportam la factorul uman. Multi oameni de afaceri prosperi realizeaza prea tarziu ca-si pot pierde familia, prietenii, sufletul, sanatatea sau demnitatea, alergand dupa succes. Un succes relativ, care se rezuma in final la numarul zerourilor din contul bancar sau la un proiect reusit, un brand recunoscut sau apreciat. Succesul pentru un om de business, daca nu-i aduce fericire, placere si implinire personala, poate fi cel mai mare esec. Poate deveni usor sclavul banilor, al clientilor, al propriilor frustrari legate de faptul ca trebuie sa dovedeasca permanent ceva. Falimentul poate fi sansa lui sa se regaseasca intr-o ipostaza in care se simte mult mai bine. Ca om, cu familia lui, cu existenta lui. Nu este un esec daca-si vinde forta de munca la privat sau intr-o institutie publica.
Mergand mai departe, majoritatea antreprenorilor care au creat branduri de renume au fost nevoiti sa fie extremisti. In primul rand cu ei, apoi, fara sa vrea, cu angajatii lor. Nu cunosc manager care sa faca performanta si care sa nu fie extremist. Patronii nu sunt cei mai iubiti oameni. Foarte putini angajati inteleg asta pentru ca nu se pun in pielea lor. Nopti nedormite, griji cotidiene, stress continuu, lipsa rezultatelor, dureri fizice, traume emotionale, prostitutie profesionala in goana dupa bani. Vi se par aceste cuvinte sinonime cu succesul? Mie mi se par mai apropiate de esec!… Si, totusi, uneori, la capatul lor, apare succesul. Cel vazut de public.
In Romania sunt cateva sute de mii de corporatisti. In felul lor, toti par oameni de succes. Au salarii bune sau foarte bune, isi pot permite ce nu-si permit multi bugetari. Dar succesul lor se traduce prin respectarea unor reguli pur comuniste, cu ordine si restrictii militaresti, in care nu misca in “front”. Perceptia succesului este o chestiune strict personala. Frustrarile acumulate in multinationale, lipsa intraprenoriatului, care le-ar da posibilitatea sa-si arate calitatile de antreprenori in companiile pentru care lucreaza, invidia fata de alti colegi de liceu / facultate, care au propriile afaceri si se simt oameni liberi, ii apropie mai mult de perceptia fata de esec. Asta, mai ales, pentru cei care au avut ambitii mai mari si au vrut sau vor sa “evadeze” din corporatii.
Asa ca, nu stiu cum e mai bine. Sa fii un antreprenor de succes plin de griji si intr-o continua agitatie, cu sanatatea subreda si fara weekend-uri sau un corporatist linistit care-si vede de job si stie ca la sfarsitul lunii isi ia salariul frumusel si nu se streseaza prea tare. In felul lor, toti oamenii sunt antreprenorii propriilor vieti, ai familiilor, si modelul de succes este ceea ce le face viata confortabila. Adevaratul esec il poti constata numai tu, la nivel individual, spre sfarsitul vietii, cand iti dai seama ca nu ai incercat sau facut lucruri la care ai visat toata viata. Si visul moare odata cu propria neputinta.

In opinia mea, in Romania, nu se va putea vorbi prea curand despre vreun gen de parteneriat public-privat adevarat. Corectitudinea e “floare rara”!
Sunt “n” cazuri cunoscute prin care reprezentanti ai statului au recunoscut public ca exista greseli flagrante ale statului in raport cu mediul privat, in multiple chestiuni economice si sociale. Ce s-a intamplat? Nimic! Statul si-a vazut de treaba. Angajatii statului, la fel. Atata timp cat raspunderea nu este nominala/individuala, bugetarii cu functii de raspundere, platiti cu bani grei – in multe situatii, isi vad nestingheriti de job, sfidand logica elementara. Si lucrurile s-au perpetuat in timp. Acum chiar au degenerat…
Ca si mediul privat, statul este reprezentat de oameni. Ei au nume, prenume si ocupa functii temporare. Ceea ce nu prea au se cheama “responsabilitati”. De bun simt nu mai poate fi vorba. Lipseste un fel de “fisa postului”, pe care orice antreprenor serios o are in propria companie, cam pe toate posturile care conteaza. Si in mediul privat, chiar conteaza fiecare post. Pentru ca privatul lucreaza cu banii lui. Reprezentantii statului invart banii altora. Adica, ce surpriza!, tot ai privatilor!
Cine este statul? Uite o intrebare la care cu greu poti sa dai un raspuns corect. Suntem noi, privatii? Nu prea cred. Noi suntem cei mai buni contribuabili, dar nu luam decizii pentru altii, ci numai pentru noi. Cine are puterea reprezinta statul, dar nu si atunci cand greseste. Aici e problema! Cand are nevoie de bani sau cand ia decizii dure statul devine jandarm, anchetator, politist, agresor, persecutor, judecator si orice ii convine. Nici nu ar fi de condamnat daca, atunci cand la randul lui greseste, reprezentantii de rang inalt ai statului ar spune: “da, am gresit, ne asumam si platim, la fel ca oricine”. Nu, atunci statul se fofileaza, nu-si cere nici macar scuze, se face ca uita si chiar isi bate si joc, uneori.
Asta ne omoara dezvoltarea economica. Starea asta de incorectitudine ne consuma energia aiurea. Lasitatea statului i-a facut pe multi romani sa renunte la ideea de antreprenoriat. Multe afaceri au fost spulberate din fasa, datorita acestei atititudini. Cand vorbim de mediul privat, ar trebui sa punem semnul egal cu statul roman. Dar, ce sa vezi?… Cand e vorba de propriile erori, statul dispare in neant si nimeni nu raspune. Uite si o intrebare retorica: vi se pare corect, domnilor guvernanti?
Mi-aduc aminte ca am inceput sa rad de unul singur, atunci cand s-a facut publica faptul ca nu se mai gaseste contractul semnat de statul roman, prin Ministerul Transporturilor, cu firma americana Bechtel. Un contract “lejer”, de numai un miliard de euro. Fratilor, ati citit corect: un miliard de euro! Niciun angajat al statului nu a fost demis, nimeni nu este anchetat, nimeni nu a ajuns in puscarie! Era un “simplu” contract, din care statul roman nu s-a ales cu (mai) nimic. Autostrada pentru care s-a semnat contractul nu se stie daca va fi gata vreodata!
Daca tu, antreprenor, administrator de firma, director general sau om care raspunde de acte intr-o companie privata nu gasesti un act sau uiti sa platesti ceva la timp, la puscarie cu tine! Asta vrea actualul guvern. “Dreptate” in felul lui. Ei pot orice, noi facem ce spun ei. Cam asa s-ar traduce politica economica si sociala a celor care ne conduc astazi. Dar, din pacate, aceasta nu a fost si nu va ramane o exceptie.
In nenumarate cazuri, statul a intarziat platile. Fie ca vorbim de plata unor lucrari executate, fie de rambursari legale de TVA, fie de plati pe care statul trebuia sa le faca exclusiv din vina lui, statul si-a arogat statutul de… nesimtit! Adica, nu i-a pasat de nimeni si de nimic. A calcat pe oricine in picioare!
In aceste conditii, mai poti tu, privat, sa ai incredere in statul roman? Mai poti tu sa te dedici corectitudinii cand stii ca la orice pas poti fi vanat si mazilit doar pentru ca ai gresit, fara sa omori pe nimeni.
Asta nu mai este economie de piata, doamnelor si domnilor. Din punct de vedere antreprenorial, Romania este o adevarata jungla. Nu coruptia ne ucide, ci lipsa noastra de reactie la abuzurile statului impotriva mediului de afaceri autohton. Si, se pare, acesta este doar inceputul…