Milogilor, nu meritati nimic! Sa va fie rusine!

Cersetoria pare a fi o meserie nobila pentru guvernanti. Nu solutiile, nu realizarile. In loc de proiecte de tara serioase, numai vrajeala. România a devenit un colțisor al pomenilor si promisiunilor, de toate felurile…

Dupa pomenile electorale ale guvernului precedent, actualul executiv a schimbat direcția. Cere pomeni. Sau macar o donatie. Cat de mică. Si-au gasit un tap ispasitor: Constantin Brancusi. Săracul celebru artist! Daca ar ști el cata mandrie au astazi conducatorii tarii in care s-a născut, s-ar rasuci in mormânt de rusine. Vai si amar!

Cum poate fi altfel clasificata campania “Brancusi e al meu”? Presedintele si premierul au donat. Cata marinimie si generozitate! Alti cativa demnitari aflati in functii temporare au vrut sa iasă in evidentă cu o mică donatie. Apar la tv, presa vorbește de gestul lor. Ce frumos!

Dar, oare, cata onoare ai cand nu poti sa oferi o minima demnitate ca popor. Ce ironie: termenii demnitar si demnitate provin din aceeasi familie de cuvinte.

Ce inseamna cateva milioane de euro pentru bugetul unei tari, membra UE, membra NATO? In opinia mea, aceasta este valoarea ei! Cand stai cu mana intinsa la popor sa cumperi o capodopera a celui mai mare si cunoscut artist este infricosator de injositor. Atenție! Romania nu iese sau este in război, nu a fost invadata, nu este dupa o catastrofa naturală! Dar, cerseste!

Nu recuperează banii de la hotii prinși ca au devalizat tara de zeci sau sute de milioane de euro. Nu poate sa pună capăt flagelului corupției. Nu ofera o perspectiva tinerei generații. Isi lasa pensionarii si taranii sa se zbata in sărăcie. Nu opreste exodul profesioniștilor peste hotare. Nu termina nicio autostrada care sa traverseze tara. Nu!

In schimb, guvernantii cersesc mila propriilor cetățeni, pe care i-au umilit si uimit adesea. In ultimii 25 de ani, Romania a inaintat cu viteza melcului spre o tara normala, civilizata si evoluata. Scriu acest editorial pentru toti cei care au donat in ultimul sfert de secol statului roman: taxe, impozite, accize, supra-impozite, sume mici sau mari pentru bugetul de stat. La inceput am crezut ca era o datorie. Apoi mi-am dat seama ca sunt donatii. Diferenta este ca atunci cand dai ceva aștepti altceva. Cand donezi nu aștepti nimic!

Dar, noi, antreprenorii romani, am avut asteptari. Am crezut ca sumele colectate, ani si ani la rand, se vor regasi intr-o tara demna si prospera. Intr-un trai decent pentru toti romanii. Am ramas in tara noastra pastrand speranta ca putem face impreuna o viata mai buna pentru copiii noștri. Si, ce sa vezi? Donam, in continuare, in zadar! Acum ni se cere si mila.

Alti 2,5 milioane de romani nu au mai avut nici rabdare, nici asteptari. Au plecat, precum Brancusi. Cu mâinile goale. In exod, căutand ceea ce nu le-a oferit tara. Si-au gasit binecuvantarea departe, printre străini. Numai ei stiu ce umilinte au trait, dar fiecare a trimis acasa, lunar, cate o “opera”. Numele muncii lor este speranta. Sau, pentru cei ramasi acasa, supravietuire.

Ce au oferit guvernantii ultimului sfert de secol in schimb? Coruptie, birocratie, mafie in administratia locală si centrală, risipita banului public la greu, lipsa de viziune economica pe termen lung, infectii in spitale, sărăcie in educatie, o clasa politica mediocra, plină de politruci, si o viata chinuita pentru orice a vrut sa faca ceva normal si corect, pe cont propriu, in afara sistemului.

Din pacate, nici banii trimiși de romanii plecați in strainatate, nici eforturile antreprenorilor romani care mișca economia, nici bunul simt al bugetarilor corecti nu au dus la prosperitatea acestei natiuni. De stânga, de dreapta, tehnocrati sau scapatati temporar prin diverse functii, autorii acestui demers, dupa parerea mea, au provocat o umilinta a numelui Brancusi, o jignire la adresa poporului.

Sa nu ne mai mire ca România este astăzi oaia neagră a Europei, in multe privinte. Atitudinea nedemna, statul in genunchi sau cu mana intinsa nu confera o pozitie de egalitate in fata niciunui partener de discutii.

Ca oltean get-beget, ca roman care a copilărit in județul in care se afla capodoperele artistului, ca antreprenor 100%, mi-e rusine ca sunt martor la o asemenea “realizare”. Vorba poetului Octavian Goga: “Muntii nostri aur poarta, noi cersim din poarta-n poarta”.

Speranta in donatii nu tine loc de strategie, domnilor guvernanti!

Lasa un comentariu

Cauta
info
Ultimele oferte
4 camere
3 dormitoare
etaj 9/P+11
2 bai
SU: 90 mp
SC: 110 mp
175.000 EU
Ultimele Comentarii
DragoteanuNu prea ai dreptate, maturizarea mediului privat a inceput inca din 2008-2009. Nu tot dumneata scriai despre sutele de mii de falimente de ...
Pana la urma, ce-am spus acum un an si ceva despre Alinutza....s-a adeverit cu varf si indesat.A nenorocit partidul.......Sa va fac o predictie si des...
Dragoteanu,Ai mare dreptate! 1) Aici comunismul nu a murit nicio clipa. Prolifereaza sub alte forme, dar, ca manifestare, este absolut acelasi.2) Unde...
dinu on
Vai si amar!
Si eu sunt stupefiat de modul in care s-au montat parapetii pe DN1. E in codul nostru genetic sa facem lucrurile prost. De-aia suntem romani si nu nem...
Asa este Dragos,sunt de acord cu tine. Hai sa facem ceva....mai sunt si altii ce asteapta o initiativa cu oameni credibili, onesti si integri.Tu ai re...
Blog IMOPEDIA
Imopedia RUN
20-Sep-2012
Asigurarea obligatorie a locuințelor s-a transformat într-un concept atât de superfluu încât parcă orice discuție trece pe lângă urechile celor care ar trebui să fie dire
Bloguri AFILIATE IMOPEDIA
Daniel Dobre
20-Jun-2016
Pe Bogdan il cunosc de mult. Intai l-am urmarit de la distanta, prin intermediul retelelor de socializare, apoi mai de aproape.  Sunt surprins in egala masura de talentul cu care
Adrian Crivii
01-Jan-1970
Tag-uri
RSS Feed
Subscribe in NewsGator Online Add to netvibes Add to Google Reader or Homepage Powered by FeedBurner