Sex oral imobiliar

Ce este sexul oral stie toata lumea, dar cum se manifesta in imobiliare?

Iata cateva studii de caz perverse, interzise pionierilor care vor sa practice meseria de investitor/antreprenor in acest  domeniu:

  1. Biserica  catolica a vrut sa intre in afaceri imobiliare. Nu a reusit. In schimb, a reusit sa incurce o firma privata straina, blocand o investitie de cateva zeci de milioane de euro, timp de cativa ani. Ca orice companie care se respecta, aceasta a obtinut autorizatie de construire legala, dar au aparut enoriasii bisericii, care din prea multa plictiseala, s-au “dedat la acte reprobabile”. Dupa cativa ani de procese, justitia i-a dat dreptate investitorului. Cum se numeste acest fenomen? Cititi titlul.
  2. Cineva concesioneaza un teren de la PMB, cu acte in regula, trecand prin trei licitatii – cu mai multi primari in exercitiul functiunii. Obtine autorizatia de construire – tot de la PMB – si cand sa se apuce de fundatie apare o revendicare a unui proprietar de drept, parte din terenul concesionat. PMB vrea redeventa concesiunii in continuare, chiar daca a semnat si garantat investitorului ca terenul concesionat este liber de orice sarcini. A urmat un proces de cativa ani, investitorul a castigat si, intre timp, PMB a pus in posesie persoana care a revendicat, eliberand titlul de proprietate pe teren. Cum se numeste “norocul” investitorului imobiliar? Ati ghicit… sex oral imobiliar, practicat pe banii lui, cu autoritatile.
  3. Pe vremea cand actualul presedinte al tarii era primarul capitalei, s-a facut mare tam-tam cum ca toate constructiile la care s-au ridicat mai multe etaje decat in autorizatia de construire urmeaza sa fie demolate. Dupa cum se stie, spaga in Romania a ramas un instrument sexual imobiliar de baza, creat pentru a mentine “tonusul” unor reprezentanti ai statului in parteneriat cu investitorii din acest domeniu, carora le place sa “calaresca” legea. Nimic nu s-a schimbat. Etajele construite ilegal sunt tot acolo… Sexual oral imobiliar se practica in continuare in spatele usilor inchise, poate aduce bucurie practicantilor si, uneori, probleme. Depinde cum se inteleg participantii.
  4. Acum ceva timp, am cerut la primarie eliberarea unei autorizatii de construire pentru niste modificari realizate intr-un apartament, proprietate personala. Am scos toate avizele/acordurile cerute prin certificatul de urbanism si am depus dosarul complet la autoritatea competenta, inclusiv proiect autorizat de o firma agreata. A trecut o luna… nimic, au trecut trei luni… nimic. M-am dus ca “bivolul” sa vad ce se intampla?! Nu se intamplase nimic. Nimeni nu facuse nimic pentru autorizatia mea. Desi am vorbit personal cu persoana mandatata sa se ocupe de cererea mea, s-a ales praful. A ramas la fel. A mai trecut un an, am facut modificarile in apartament, am vandut apartamentul si, uite asa, am realizat ca pot sa fac sex oral imobiliar si fara partener. Dupa mai mult de un an, ma suna cineva de la primarie sa ridic autorizatia! Asta nu e nimic. Mai am trei cazuri personale identice, in care am depus absolut toate documentele solicitate, a trecut un an si noua luni si nu am primit niciun raspuns. Oare de ce? Vorba unui cunoscut: “esti defect, daca nu vrei sa dai sau nu insisti nu o sa primesti nimic”.

Dragii mei, eu spun adevarul, scriu si vorbesc liber despre lucruri care se practica pe fata sau pe la spate, in viata reala imobiliara. Am intalnit sute de cazuri, pe care le cunosc in detaliu, si ma crucesc de cate “pozitii” pot fi inventate/intalnite in imobiliarele romanesti. Uneori, decat sa fi investitor, mai bine te comporti ca o curva imobiliara – gen ANL. Nu depinzi de autoritati. Tu esti autoritatea, esti stat in stat si faci ce vrei.

In definitiv, care este diferenta la o partida de sex oral imobiliar? Depinde de ce parte esti…

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google

Share/Save/Bookmark

81 Raspunsuri pentru “ Sex oral imobiliar”

Pages: « 2 [1] Show All

  1.  31 Dan
    25 February 2010 :: 2:00 pm
      0 (0/0) NU sunt de acord Sunt de acord

    rococo, sa ma exprim mai plastic atunci ca vad interese directe la nesimtirea si mizeria de linga Catedrala SF. Iosif la tine: sa presupunem ca ma duc sa construiesc un siloz lipit de Mitropolie de trei ori mai mare decit aceasta. Oare ce rezi ca o sa se intimple, dupa mintea ta?!!! probabil ca enoriasii o sa aprecieze forma cilindrica a silozului mai mult decit cea paralelipipedica de linga Sf. Iosif. Sau probabil o sa arda cu flacara violet sau rosie ca o torta presupusa MIZERIE.
    Nu cauta scuze puerile de ordin arhitectonic sau estetic pt o MIZERIE in primul rind de ordin uman.
    Ceausescu cind darima biserici sau le muta in spatele blocurilor astfel incit sa nu mai fie vizibile probabil ca se gindea, la fel ca voi, ca face un act de “civilizatie” urbanistica si arhitecturala. Uite de asta nu e bine sa uiti istoria, sa nu o cunosti sau si mai grav sa o arunci la gunoi din simplu pragmatism financiar.

    rococo, un singur lucru am sa-ti mai explic: daca vreti cu adevarat sa vedeti hotarire si neclintire in fata MIZERIEI umane, atunci de asta o sa aveti parte cu virf si indesat. Daca la un cutremur mai serios Catedrala o sa fie pusa la pamint, atunci gindestete ce reactie o sa aibe citeva zeci de mii de catolici din toata tara si nu numai, fata de torta paralelipipedica de linga ea!!!

    @ Dan - TOATA LUMEA! Fiti atenti aici!...Mai Dane,mai baiatule,daca tu consideri imobilul de linga Catedrala Sf. Iosif o mizerie,da-mi voie sa-ti spun ca esti cel putin timpit! Bai,maestre,Catedrala Mantuirii Neamului care urmeaza sa se construiasca in Parcul Izvor se numeste MIZERIA MIZERIILOR! Uite,eu imi asum public dispretul,starea de scirba si lehamitea fata de aceasta "balega" imobiliara din mijlocul Capitalei,care se doreste a fi facuta din sponsorizari si fonduri guvernamentale!...Personal,o sa dau Guvernul Romaniei in judecata,fiindca nu vreau ca banii poporului-strinsi si de la mine din impozite si taxe- sa fie folositi la nemernicia aia de cladire! Acum vreo 3 ani am fost si-am vizitat toate manastirile din Bucovina,pe care le consider niste bijuterii culturale/bisericesti/arhitecturale/spirituale si istorice. Erau zeci de clienti japnezi care veneau zilnic de la peste 10.000 km. distanta si se pisau in boscheti,fiindca prea-curviile de la Bucuresti,au fost demult foarte preocupate de Catedrala Mantuirii Neamului,nu de refacerea acelor "perle" turistice/religioase care reprezinta ceva pentru poporul asta,de citeva secole incoace. Iata de ce,ca bun patriot si credincios ce sint,din respect pentru specia umana,pentru mine si credinta mea, nu voi intra niciodata in acel imobil-daca va fi construit vreodata!- si il consider un mare cacat romanesc!
  2.  30 rococo
    25 February 2010 :: 12:09 pm
      0 (1/1) NU sunt de acord Sunt de acord

    Ma scuzati dar ma simt nevoit sa completez.
    As prefera calificarea unei cladiri pe argumente arhitecturale cel putin sau macar estetice; prieteni, nici nu stiti cat afecteaza perceperea sociala a unei cladiri in general, un calificativ ca prostie, mastodont, mizerie, *** , pleasca si multe altele. Pana la imagini stereotipice de genul asta v-as ruga cu tot respectul si stima, sa-mi si argumentati, mie sau chiar dumneavoastra insiva, de ce Anume este acea cladire o mizerie. Sa nu confundam cladirea cu oamenii care o locuiesc sau o proiecteaza. Cladirea nu are nici o vina, si in fapt, ea sufera cel mai mult. Aprecieri de genul celor abordate aici, risca sa faca din imaginea arhitecturii unui oras o hartie igienica de larg consum, a carei origini ne va fi la fel de necunoscuta ca si exemplul dat. Cum se incadreaza acea cladire in silueta orasului, sau daca era cazul sa fie prezenta acolo, problema asta vine de la PUG (bine sau prost facut), merge la urmarirea ca PUG sa fie respectat sau nu. Si mai apoi merge in detaliu la PUZ sau PUD, cu aceeasi istorie spaga-non spaga.

    Va multumesc foarte mult, hai sa facem impreuna un oras mai bun, dar va avertizez ca discutiile, chiar si cu un om incompetent de multe ori (cum sunt cei din administratie ), daca se bazeaza pe argumente logice, sunt foarte greu de demolat. Daca insa se bazeaza pe aprecieri subiective si pe sentimentul de turma in catalogarea cladirilor, meseria mea va deveni inutila desi ar trebui sa fie de fapt esentiala.

    @ rococo Excelenta,mi-ai ridicat "apetitul" sexul-urbanistic!....Multumesc. Iti aduc aminte cu respect ce zicea actualul presedinte pe vremea cand era primar general.Citez din memorie:"PUG-ul Capitalei trebuie sa fie Constitutia Bucurestiului!". Pornind de la aceasta afirmatie,mi-ar face placere sa dezbatem cate "penetrari" urbanistice s-au produs de atunci,cate "orgii" arhitectonice sau petrecut in timp si,mai ales, ce au facut prestatorii privati de servicii de arhitectura,PENTRU A SCHIMBA CEVA CE ,POATE,SE PUTEA SCHIMBA? Astept numai comentarii serioase de la oricine se simte capabil/avizat sa-si exprime un punct de vedere avizat.Multumesc.
  3.  29 rococo
    25 February 2010 :: 11:57 am
      0 (1/1) NU sunt de acord Sunt de acord

    O incercare anatomica de a explica actul sexual cu pricina:

    Investitorul vrea sa faca o cladire cu foarte multi bani, motivele sunt evidente. Apeleaza la un arhitect cu o firma suficient de mare ca sa poata face acea cladire. Acum, the higher, the better, dupa cum stim cu totii, birourile turn devin profitabile intre anumite raporturi inaltime-suprafata de nivel-calitate a finisajelor, etc.
    Investitorul+arhitectul cauta in PUG locurile potrivite pentru a face cladirile astea inalte ( insemnate acolo cu romb- negru sau nu) .
    Se gasesc locurile-cat mai in centru cu putinta, se ia terenul, si se incepe proiectul, prin cererea unui Certif de Urbanism. Prin CU, administratia INFORMEAZA asupra conditionarilor terenului (atat de lat, atat de inalt, atat de retras de la strada) adica, concret, descrie arhitectului o arie pe teren in care el are voie sa faca o forma dupa interesele proprii(arhitectural-estetice oarecum). Aceasta forma trebuie sa se inscrie in CUT si POT stabilit pentru terenul respectiv. Asta inseamna ca este oarecum impusa de planul de urbanism general/local/de detaliu existente deja pe terenurile din jur, o suprafata maxima de construit–aceasta poate fi atinsa atat printr-o cladire ca o placinta, cat si printr-una ca un pai (aceasta din urma bineinteles inscrisa in inaltimea maxima instiintata prin CU). Daca investitorului+arhitect nu le convin reglementarile terenului, ei pot sa faca un PUD/PUZ, functie de amploarea impactului cladirii in zona. PUG/PUD/PUZ, au valoare de “lege” pentru terenul respectiv si impactul in zona. Adica pot fi modificate numai printr-un NOU PUG/PUD/PUZ dupa apobarea consiliului local.
    In concluzie, ca sa poata ridica mai lat/inalt/ aproape de vecini trebuie un nou PUD/PUZ. Aprobarea acestor documente intra in dezbatere in consiliul local, iar aici va puteti imagina imbecilitatea din care poate rezulta aviz favorabil sau nu (de cele mai multe ori functie de cat de” simpatic” esti ca arhitect/beneficiar/prieteni ) . Totodata , cat timp proiectul e supus avizarii, societatea civila are dreptul sa se planga – termen, nu stiu sigur cat, vreo 30 zile- iar dupa termen, se rezolva plangerile, se rediscuta in consiliu…bla bla.
    Dupa avizarea PUD/PUZ, acesta e publicat in MO si se poate incepe proiectarea , autorizarea proiectului si constructia respectiva. Dupa momentul solutionarii PUG si PUZ ( societatea civila a avut drept la replica deja), si daca totul e ok.

    Acum in viata reala treaba merge asa:
    Vine investitorul, se cere CU, se estimeaza cam ce pe cine cunoaste si cat putem obtine prin noul PUD/PUZ (daca e cazul) si se incepe proiectarea in paralel cu avizarea(scurtam timpul), si ne adaptam la rezultatele avizarii finale odata cu existenta acestora. Procesul de dezbatere a lucrarii in consiliul local sau cu societatea civila e in general o tampenie si se lasa cu argumente care pe mine ca arhitect ma iau cu dureri de cap. De cele mai multe ori in comisiile de verificare sunt oameni cu o pregatire minima si care nu sunt in stare/ nu vor sa … sau pur si simplu nu inteleag. Interesele financiare se manifesta: in consiliul local (daca se schimba intre timp componenta, se schimba prieteniile ), la autorizarea de construire, la receptia lucrarilor ( atat pe faze cat si finala) si la Inspectoratul de Stat…astea sunt procesele care se intampla, restul sunt povesti.
    Sper ca v-am mai luminat si sa nu va deranjeze exprimarea mea poate prea simpla, vreau doar sa incerc sa lamuresc :)

    succese

    @ rococo Domnule arhitect,JOS PALARIA! Sunteti un cunoscator in domeniu si apreciez sinceritatea dvs. Intrebarea mea vine firesc: daca tot nu va convine "regimul", de ce nu faceti putin "sex oral" arhitectural cu handicapatii din primarii? Va e frica de "curvele" alea din domeniu,care au si ceva functii?
  4.  28 Popescu
    24 February 2010 :: 11:15 pm
      0 (0/0) NU sunt de acord Sunt de acord

    Dragos, nu stiu ce relatie si interes ai tu la chestia de langa catedrala dar perceptia mea este ca s-a cotizat la greu ca sa se aprobe chestia aia
    Eu nu cred ca se aproba asa ceva in alte conditii

    Pe cale de consecinta poate ca si-au meritat soarta

    @ Popescu Se vede ca n-ai fost tu implicat. Ai fi rezolvat-o din pix sau cu "pixul" din dotare. Acolo treaba pute a neintelegeri/incompatibilitati survenite in timpui "actului" sexual imobiliar. Ma depaseste situatia. A inceput frumos si s-a terminat prost! Se mai intimpla sa ai si ghinion sau nesansa cand faci "adulter" imobiliar linga Casa Domnului! Ultima oara cand am fost la Amsterdam,fara exagerare,am masurat cu pasul,intre intrarea la bordel si o biserica-nu stiu de care- erau 3 ( trei) metri !!! I-am spus lu' nevasta-mea si a zis ca ei sunt toleranti,romanii sunt recalcitranti. E doar una dintre diferente...
  5.  27 Dan
    24 February 2010 :: 10:13 pm
      0 (0/0) NU sunt de acord Sunt de acord

    Doar arhitecti ! pai de consilieri, primari, viceprimari, primar, secretari etc … ce sa mai zic … toti o apa si-un pamint … astia se iau la bataie la propriu cind se voteaza cite ceva. La cit costa votul pe consilier nici nu cred ca mai avem ce vorbi. Acolo nici macar deratizarea nu mai are ce face. (vorbesc, fictiv, de o capitala de pe marte)

    Hai sa propunem, infiintarea unui sector 0 pt zona ultracentrala si sa incepem adunarea de semnaturi pt asa ceva, eventual desfiintarea primariilor de sector astfel incit sa nu mai poata fi unul hais altul cea dupa cum dicteaza politica financiara de partid ….
    Dragos ne alearga astia cu bazooka la propriu nu la figurat.

    @Ciprian, fac o completare la “orgie urbanistica … de tip homosexual-politic

    @ Dan Si pe mine ma alearga mosule,dar fug mai tare ca ei. Daca ma "prind",emigrez!...
  6.  26 Ciprian
    24 February 2010 :: 9:07 pm
      0 (0/0) NU sunt de acord Sunt de acord

    Titlul “sex oral imobiliar” e bun insa “orgie urbanistica” e fff tare ! Exprima foarte bine ce avem noi prin oras ….de fapt nu cea ce avem ci TREBUIA sa avem !

    @ Ciprian ''Orgia urbanistica" vine dupa multiple experiente de "sex oral imobiliar". Prioritate absoluta au "matroanele" bordelurilor imobiliare,in speta, conducatorii autoritatilor statului care au tangenta cu acest domeniu.
  7.  25 Cristian Clenciu
    24 February 2010 :: 7:44 pm
      0 (0/0) NU sunt de acord Sunt de acord

    @Shewolf
    Asta e si ideea!
    Ca banii sa se reintoarca in economie(sectorul constructiilor) este nevoie sa creditezi achizitia de locuinte noi.Cum altfel nu se putea face delimitarea s-a apelat la acest artificiu.
    Problema majora este ca auditorii energetici pot scrie ce vor in CE deoarece nu sunt verificati. Nu exista un organism cu acest rol!Asa ca poti sa vezi blocuri construite in ‘70, neanvelopate termic, in clasa C.

    @ shewolf @ Cristian Clenciu Asta sa crezi tu Cristi!...O sa se reglementeze tot. ABSOLUT TOT! E o chestiune de timp.
  8.  24 shewolf
    24 February 2010 :: 6:10 pm
      1 (1/2) NU sunt de acord Sunt de acord

    Dragos, surpriza este ca majoritatea locuitelor vechi (care nu se incadreaza in cele trei clase energetice) nu mai pot fi achizitionate prin acest program. Sa fie oare directionat programul spre vestitele locuinte ANL?

    @ shewolf Pai daca nu citesti editorialele mele,normal ca orice "perversiuni" fac Udrea,Isarescu,Boc etc. ti se par surprinzatoare....In "ANL-ce tare e!'' si "Dictatura imobiliara" eu am prevazut exact aceste lucruri,pe care tu le consideri surprize.Pentru mine nu mai exista surprize din partea statului. Exista doar sex oral imobiliar,practicat pe scara larga,in grup sau organizat. SI ASTA E DOAR INCEPUTUL!...Vei vedea cat de curind cum se va infinta un adevarat "bordel" imobiliar,menit sa discrediteze orice initiativa privata autentica,daca aceasta face concurenta statului. Devize e clara: NU FURATI! STATUL URASTE COMPETITIA!
  9.  23 Dan
    24 February 2010 :: 4:54 pm
      1 (0/1) NU sunt de acord Sunt de acord

    Dragos, multumesc pentru intelegere, era vorba despre un subiect cu atingere personala si din cauza aceasta a trebuit sa-mi sustin cauza cu inversunare.

    Sa dau un exemplu de corectitudine urbanistica, uf complicat, insasi ideea de corectitudine a fost compromisa prin asociere cu statul roman … pot sa dau exemple timide de restructurare a bunului gust ce a fost odata bucurestiul … am vazut spre exemplu cladiri reconstruite dupa original pe bd. elisabeta, victoriei, kogalniceanu, foarte timid vad ca exista niste mici pasi in directia asta. In aceste zone, opinia mea personala este ca, ridicarea de “zgirie-nori” tip constructie otel-sticla nu-si au sensul. Nu sint impotriva lor dar trebuie delimitate locatii diferite de aceste zone si sint destule. Spre exemplu pe bd. unirii este teren girla pt asa ceva si se incadreaza absolut natural in zona ba chiar mai mult, un peisaj otel sticla poate estompa din cenusiul comunist al zonei.
    Sint foarte multe de spus si foarte multe locatii de gasit pt orice, trebuie doar sa se vrea si in primul rind trebuie cineva care sa doreasca binele intregii comunitati a acestui oras … lucru pe care-l vad imposibil in momentul de fata.

    Sint zone spre exemplu de terenuri lasate in paragina ultracentral (ex: linga fac de drept pina la statia de benzina) pe care pot fi construite cladiri in spiritul arhitectural al zonei, etc. este foarte mult de vorbit.

    @ Dan Deci,SE POATE! Dane,tin sa-ti spun parerea mea personala si,oarecum,avizata prin prisma experientei imobiliare si a oraselor vizitate in mai toata lumea.Ce pot sa te asigur este ca,exemplul cu cladirea de birouri de langa Catedrala Sf. Iosif nu este cel mai grav din Bucuresti,nici pe departe. Acolo a avut cine sa vada/reclame/sa strige! Insa,daca te-ai pune in situatia investitorilor care LUCREAZA LEGAL si totusi au probleme colosale de obtinere a unor avize/aprobari,crede-ma,le-ai da,cel putin in parte,dreptate si lor! EU CRED CA CEA MAI MARE VINA NU O AU INVESTITORII IMOBILIARI,ci arhitectii de "geniu" (evident,rococo nu face parte dintre acestia) care nu numai ca au inchis ochii (fara sa-i acuz de coruptie!),dar au incurajat astfel de "orgii" urbanistice in tot orasul.Pe fond,tu ai dreptate vis-a-vis de faptul ca acel imobil putea sa aibe mai putine etaje,dar odata pornita avalansa cazurilor similare anterioare,e greu de presupus ca cineva mai putea sa tina piept unor interese financiare enorme,cind li se arata clar ca exista precedente pentru imobile/zone similare. Ar fi foarte multe aspecte care ar putea fi dezbatute,dar ma opresc aici,concluzionand ca este loc pentru mai bine,chiar si acum,indiferent de ce s-a intimplat pana acum.
  10.  22 shewolf
    24 February 2010 :: 12:06 am
      2 (1/3) NU sunt de acord Sunt de acord

    Surpriza! Au aparut in Monitorul Oficial normele de derulare Prima Casa 2. Si odata cu el aflam lucruri noi: ” Locuinţa care se achiziţionează în cadrul programului se încadrează în una dintre clasele A, B sau C de eficienţă energetică. Criteriul este aplicabil începând cu data intrării în vigoarea prevederilor art.23 din Legea nr.372/2005 privind eficienţa energetică a clădirilor.

    @ shewolf Unde e surpriza?...
  11.  21 Dan
    23 February 2010 :: 10:17 pm
      0 (0/0) NU sunt de acord Sunt de acord

    Dragos, la cine te referi? La Arhiepiscop Ioan Robu sau la cine, la ce act si la ce continut? Concret pt ca la zvonuri securiste nu marjez? Interesele financiare sint majore iar teapa luata de “investitori” este uriasa si greu de digerat pt mafia locala. Cel mai simplu de lansat este zvonul vizavi de “mafiotii” catolici care sint niste nemernici ce trebuie batjocoriti si stirpiti … mizeria asta exista si inainte de 89!!! Pot sa-ti descriu inclusiv maimutele turnatoare care intrau in biserica si se inchinau invers dar stateau cu ochii ca pe butelie pe toti restul care eram acolo. Este o lipsa totala de respect in primul rind fata de oamenii care au suferit din cauza religiei lor in comunism in primul rind.
    Dragos, te rog mult abordeaza alt subiect pt ca nu-mi face nici o placere sa ma cert cu tine in apararea unei parti semnificative din viata mea. Nu sint nici pe departe un om religios, dar aici este vorba despre o parte din viata precum si demnitatea mea si a celor ca mine. Puteau investitorii sa se duca in ***** in alta parte, dar ce si-au zis, ca in tara manelelor, pe baza de tupeu, se pot **** inclusiv pe Dumnezeu, caci pe suferinta oamenilor oricum se p*** in fiecare secunda.

    @Dan Imi pare rau ca te-ai aprins asa de tare,imi cer scuze pentru exemplul-studiu de caz-dat si te rog sa depasim subiectul. Uite,da tu un exemplu de corectitudine urbanistica pe care ai intilnit-o in 'viata" ta imobiliara.Multumesc anticipat pentru sprijin si intelegere.
  12.  20 Dan
    23 February 2010 :: 6:54 pm
      0 (0/0) NU sunt de acord Sunt de acord

    @ rococo, sincer imi pare rau pt acest “dialog” dar este unul din momentele peste care nu se poate trece, sanatatea morala conteaza mult mai mult decit gasirea unui compromis financiar.
    Nu sint nici pe departe “pierdut” in istorie, ba din contra, inteleg foarte bine vremurile actuale si mai ales fluxurile sociale, politice, si economice prin care trecem.
    Un singur sfat am totusi si eu pt tine: cu cit ne regasim identitatea morala mai repede cu atit avem mai multe sanse sa ridicam capul din mocirla in care ne-au bagat altii si ne tin in bezna acolo cu buna stiinta.

    Toate cele bune si putem conversa pe alte teme fara indirjirea acestui subiect.

    @Dan Cu tot respectul pentru religia ta,daca este adevarat ca parohul vostru a "pus botul" initial la o intelegere scrisa (nu cu bani!)" cu investitorul vecin si ulterior s-a razgandit,da-mi voie sa-ti spun ca trebuia alungat de mult de la "locul faptei".Repet,nu vreau sa intram in probleme de religie,eu personal respect toate religiile din lume-chiar daca pe unele nu le inteleg- si am dat un studiu de caz cunoscut publicului.In esenta,ceea ce spui tu despre spagile date pentru urbanisme,cel putin discutabile,este un fapt real,dar nu general.
  13.  19 rococo
    23 February 2010 :: 5:05 pm
      0 (0/0) NU sunt de acord Sunt de acord

    @18 abosulut corect, confirm si din proprie experienta, am avut contact direct cu ei, poate asta inteleg ei prin economii emergente :)

  14.  18 eusitu
    23 February 2010 :: 4:56 pm
      0 (0/0) NU sunt de acord Sunt de acord

    @14 Straini care vin in romania sint genul celor pentru care metoda cotizatului este un mode de lucru. Rar ii vei vedea pe acesti investitori investind bani in tari unde nu merge cu cotizatul.

  15.  17 rococo
    23 February 2010 :: 4:43 pm
      0 (0/0) NU sunt de acord Sunt de acord

    @ dan iti multumesc pentru lamuriri o sa inchei acest avorton nascut din anume argumente si contra argumente cu o remarca si o sugestie.
    1. poate ca ai dreptate, cladirea ar trebui demolata din principiu (e un punct de vedere la care ma asteptam de la tine ), dar argumentele tale nu ma conving nici pe departe, plus ca ma cam plictiseste treaba cu securitatea, ca sa fiu franc.
    2. treci prietene peste misterele trecutului, au trecut 20 ani de la revolutie, esti liber sa faci ce vrei si ce iti place, singurul lucru care te mai ingradeste esti tu insuti si o frica/teama/timiditate/retinere recursiva din perioada vesela (pentru care iti dau perfecta dreptate ) si pe care sincer si eu o simt desi n-ar trebui cel putin teoretic.

    Te voi invita chiar si la a avea tu ultimul cuvant, desi as prefera sa meditezi la ce ti-am spus ( nu am intentia o fac pe desteptul, te respect si stiu ca sti mai bine ca mine anumite lucruri ). Multumesc si poate ne mai auzim cu alte subiecte. Prefer insa argumente

  16.  16 Catalin Marin
    23 February 2010 :: 3:49 pm
      0 (0/0) NU sunt de acord Sunt de acord

    e ok ce spui, stim si noi astfel de lucruri si le vedem la tot pasul.
    Treaba cu sexul oral imobiliar e suspecta, mai ales cand firma ta de suflet, pentru care ai muncit mai mult de 10 ani se numeste Euroest. Stim cu totii cate firme s-au desprins in ultimii patru ani din acest Euroest, unele dintre ele concurand pe fata firma-mama Euroest, altele mai putin. Tot sex oral imobiliar era si acela, fii pe pace, Dragos, si stii bine in ce pozitie erai…..
    Pacat, te-am respectat si te respect, esti un om cu o putere de munca fantastica……
    Nua uita sa ai omenie!

    @Catalin Marin Criza fie cu tine!...
  17.  15 Dan
    23 February 2010 :: 2:27 pm
      0 (0/0) NU sunt de acord Sunt de acord

    @rococo, ai pornit cu stingul pt a doua oara.
    Treaba cu sa acceptam orice *** pt ca toti sintem “mafioti” de la 10 ani, cred ca reprezinta un capitol de manipulare psihologica in manualele vechilor si noilor servicii de securitate. Sper ca realizezi gafa pe care ai facut-o, banuiesc involuntar. Securitatea racola copii de 10 ani si-i transforma in turnatori versati prin vinzarea propriilor parinti. Cred ca nu incepem sa confundam birul pe supravietuire impus de catre autoritatile-mafiote prin institutii gen garda financiara sau “spaga” pe viata data intr-un sistem de sanatate aflat in colaps cu mizeria parandaraturilor de milioane sau sute de milioane date statului-mafiot pt avantaje politico-financiare majore.

    Urbanismul de care vorbesti tu se face pe baza intereselor finaciare ale jucatorilor din piata si nu invers ca sa te poti culca pe o ureche si sa spui nevinovat ca nu e vina “investitorului” sau a celui care a vindut investitorului terenul plus planul de constructie.
    Aici sint interese de zeci de milioane la fiecare cladire, iar parandaraturile sint enorme. Ti-am mai spus nu ne trata pe toti ca pe niste copii tembeli ca te inseli amarnic. Uiti ce scandaluri au iesit la votarea in consiliul primariei a ultimului plan de urbanism tocmai datorita acestor “constructii” cu pile si multi bani plasati unde trebuie ?!!!!!

    Cu toate ca tara asta trebuie asimilata subculturii tiganesti (armonizata perfect cu interesele materiale ale securistilor care ne guverneaza) in mod fortat si prin gura presedintelui ai sa observi ca inca nu sintem asimilati in proportie de 99% de catre tigani.
    Catedrala Sf. Iosif este un reper spiritual cel putin pt noi catolicii care nu am fost ingenunchiati de catre bolsevici sau securistii lui ceausescu. Nici macar ceausescu nu a avut tupeul sa distruga Catedrala iar acum sa ne uitam cum practic este acoperita de tigania unor manelisti financiari?!!!

    Ceea ce numesti tu trecut, eu iti spun ca este prezent si aceeasi nenorociti de nomenclaturisti si ofiteri de securitate dinainte de 89 ne conduc si acum doar ca tu esti mult mai influentat media decit sint eu si ai tendinta de a baga sub pres trecutul si a te integra cu usurinta manelizarii trasate de insusi presedintele tarii.

    In privinta compromisului, iti spun ca se poate face un compromis in conceptia celor ca mine (cu siguranta nu sint singur si nici putini nu sintem) si anume: DARIMAREA acelei mizerii.
    Investitorul sa-si recupereze banii de la cei care au aprobat tigania sau cel care l-a pacalit cu planul de urbanism. Cale de mijloc in privinta asta nu exista. Daca tigania balcanica crede ca poate fenta absolut orice in lumea asta atunci sa vedem cum o sa fenteze si puterea Bisericii Catolice aparata si de cei care inca nu vrem sa facem pact cu “trecutul” si prezentul manelist al acestei tari.

  18.  14 Popescu
    23 February 2010 :: 12:18 pm
      0 (0/0) NU sunt de acord Sunt de acord

    Da, stiu, e altceva. In mod ciudat, dar strainii se adapteaza foarte bine la un mod de lucru balcanic, in sensul ca stiu o treaba: daca cotizeaza rezolva.
    In NY de ex, daca nu le place baietilor din comisie proiectul tau, la revedere

    Dragos, tu esti cu sabia scoasa. Unii sunt cu pixul, altii cu sabia.
    Eu dupa ce mi-am tocit sabia si nervii, mi-am dat seama ca merita sa mai folosesti si pixul din cand in cand. Folosesc sabia doar in ultima instanta, cand ai epuizat celelate modalitati

    Parca si vad un editorial la tine: Sabia si pixul :)

    @Popescu Bun titlu,reflectez!...
  19.  13 Popescu
    22 February 2010 :: 10:07 pm
      0 (0/0) NU sunt de acord Sunt de acord

    Dragos, ai vazut si la Donald Trump cate dificultati intampina pana obtinea avizul de la City Council pentru un proiect. Fiecare zgarie nori trebuie aprobat, se facea lobby in prealabil, scria presa etc. Si e plin Manhatanul de sute de astfel de cladiri..

    @Popescu Maestre,acolo e altceva,CU TOTOL ALTCEVA!
  20.  12 Popescu
    22 February 2010 :: 10:01 pm
      0 (0/0) NU sunt de acord Sunt de acord

    Biserica catolica e ca un fond de investitii. Nici nu va inchipuiti voi ce portofolii de actiuni, obligatiuni, proprietati au..(ma refer la cea de la Roma)

  21.  11 Catalin
    22 February 2010 :: 10:01 pm
      0 (0/0) NU sunt de acord Sunt de acord

    Ar putea fi un studiu de caz, dar este inca in faceri…nici nu stiu ce sa mai cred…
    PUZ – ZONA DE NORD, SECTOR 1, BUCURESTI
    Sos. Odai – Sos. Bucuresti Ploiesti – Str. Jandarmeriei – Sos. I. Ionescu Sisesti – Sos. Bucuresti Targoviste …si am avut destule cosmaruri din cauza asta.

    @Catalin La orice PUZ "destept" lucreaza oameni "pregatiti" din sistem si de sistem! Atentie la "din" si "de"!
  22.  10 Popescu
    22 February 2010 :: 10:00 pm
      0 (0/0) NU sunt de acord Sunt de acord

    Cristian Clenciu: e tare chestia asta, nu am mai auzit pana acum de ceva similar. Se rezolva in instanta daca terenul tau e infundat – nu are acces la strada.
    Pe de alta parte, cred ca puteai sa rezolvi si altfel problema (din pix), se includea fasia in terenul tau..

    @Popescu @ Cristian Clenciu M-ai "omorit" Popescule cu "pixul" tau!...Cate poti tu sa rezolvi din "pix",e incredibil...Nu stiu de ce,eu in prostia mea, ajung in instanta? Probabil,n-am ''pixul" tau!
  23.  9 rococo
    22 February 2010 :: 9:16 pm
      0 (0/0) NU sunt de acord Sunt de acord

    @dan hai sa facem o conventie, ca vad in tine scanteia unei explozii intarziate anti-trecut. Hai sa facem pace cu trecutul nostru, cred ca e timpul sa ni-l asumam, cu rele sau bune dupa cum considera fiecare. Te invit sa consideram cunoscute (nu acceptate sau luate de bune) urmatoarele:
    - statul e cariat , prost organizat si pus pe furt, intr-un fel sau altul, cum poate si cat poate-din banii nostrii evident.
    - mafia exista de la copilul de 10 ani care, din lipsa de modele sociale (probabil plecate la “mai bine” in afara tarii)…ce vedem, traim si simtim zilnic e doar o forma perfectionata, cizelata si asprita(forjata) prin flacarile timpului.
    - media nu face altceva decat sa promoveze…chestii, din pacate criteriul cantitativ primeaza creand modelele alea proaste de mai sus.
    - instrumentul de manipulare e simplu si nu necesita efort. Zvonul “tau” … informatia priceputa trunchiat si folosita pentru a friza amorul propriu al meu, al tau, e subiectul altei discutii…interesante cred eu.
    - amplasarea cladirilor inalte e stabilita prin considerente ce nu tin de beneficiar, daca vrei sa dai cu barda , da te rog in urbanisti, comisiile de aprobare PUG …( http://www4.pmb.ro/wwwt/pug/pug52.gif )…dupa cum vezi in pug, rombuletul negru marcheaza locul unde e ” necesara” o cladire inalta. De asta se agata investitorii cand studiaza orasul dupa locuri”bune” de construit. Modul in care lezeaza cladirea catedrala…gandeste-te ce s-ar fi intamplat daca blocul era la aliniament, cum prevede pug, adica in tonul zonei istorice, cu fatada aliniata la strada. Am multe de explicat pe acest subiect, dar necesita vointa pentru a le intelege, si timp, si bineinteles acordul lui Dragos, pe al carui spatiu parazitam si noi idei.

    Propune te rog o solutie reala pentru momentul de fata si stadiul actual al constructiei, astfel incat sa se rezolve “problema”.
    Imi cer sincer scuze, nu am intentia sa te jignesc, dar prea mi se pare ca unii oameni pun probleme, ridica tonuri, arata cu degetul si dau cu piatra, fara a judeca de fapt problemele si a incerca sa raspunda la ele. iar asta vine in principal din informatia eronata. Mie mi-e drag cand vad un sfant parinte si un parlamentar certandu-se “cu argumente” fara a preciza clar 1. cum anume lezeaza cladirea inalta biserica 2. cat de grava este aceasta alaturare 3. ce solutie ar fi acum, nu atunci etc.
    Iti dau o tema de gandire cu adevarat serioasa si care reprezinta intr-adevar o problema…ora 9 dimineata si ora 18 seara pe stradutele de acolo, traficul dupa finalizarea cladirii. Restul , dupa cum spunea si Dragos sunt doar vorbe.

    Iar pentru Dragos, care cu multa bunavointa gazduieste aceasta discutie, un calduros “nene iarta-ne ca ti-am invadat spatiul” :)

    @rococo Discutiile voastre sunt bazate pe argumente pro si contra,deci continuati pana ajungeti la o concluzie.
  24.  8 Cristian Clenciu
    22 February 2010 :: 7:59 pm
      0 (0/0) NU sunt de acord Sunt de acord

    Studiu de caz:solicit o autorizatie de constructie pentru un teren cu deschidere la o strada principala. Se constata ca in momentul in care vechiul proprietar a fost pus in posesie, a ramas o fasie de teren, lata de 4 m, intre proprietate si strada.
    Pentru a primi autorizatie de constructie sunt obligat sa concesionez acel teren la un pret de cca 6 mil(vechi)/luna.Deci, ca sa intru in curte, platesc taxa la primarie!
    Sa se cheme acest lucru ca si titlul pus de Dragos?

    @ Cristian Clenciu Nu,se numeste supliment /bonus la sex oral imobiliar.
  25.  7 Robert (Dobrescu)
    22 February 2010 :: 7:40 pm
      0 (1/1) NU sunt de acord Sunt de acord

    DRAGA DRAGOS. CAM DUR TITLUL. Si cam neadecvata referirea la epopeea cladirii de langa Catedrala Sf . Iosif. Ca i-a dat…justitia dreptate lui nenea cu banu’. VAKS. sau pe textul ta ” sex oral bucuresteanului”. Stim prea bine ca e injust emisa autorizatia. Ca e inadecvat CUT-ul, ca vis-a-vis unui amarat “defect” i s-a refuzat un PUZ de 6-7 etaje. Las’ ca le-au dat in plus astora. Sincer sper ca acea cladire sa nu fie niciodata gata. Iar de-o fi gata atunci sa insemne falimentul acelor investitori. ca daca erau onesti cu peisajul le era de ajuns un P+7. In rest celelalte …. sunt minunile justitiei si ale administratiei. Problmea e insa ce facem noi ca sa rarim asemenea minuni? Un alt exemplu : PUZ-UL Sisesti s-a dat? ca autorizatiile pe unde va trece “autostrada” in continuare sunt suspendate. ca .. trece “AUTOSTRADA SPRE BRASOV”.

    @ Robert Dobrescu Titlul este "parfum" pe linga ce se intimpla in imobiliarele care tin de aprobari/avize/autorizatii in Romania. Evident ca,daca nu te-ai lovit direct de ei,vezi lucrurile din perspectiva povestilor. Eu am cateva procese cu autoritatile pe tema asta si n-am pierdut niciunul pana acum!
  26.  6 Dan
    22 February 2010 :: 7:34 pm
      0 (0/0) NU sunt de acord Sunt de acord

    @rococo, corect in ce sens, al constructiei? nici nu am afirmat ca nu este … si casa poporului banuiesc ca este bine construita fara pericole de prabusire, asta nu inseamna ca nu este o MIZERIE gen stalinism-nord coreean SCUIPATA pe fata bucurestiului.
    - Cit priveste treaba cu mutantul de linga catedrala Sf. Iosif, te rog gindeste mult mai bine argumentarea arhitecturala in afara de alinierea acesteia la interesul strict financiar al diverselor grupuri de interese. Am tot vazut scuzele tembele ale “investitorilor” pt asemenea mutanti in plin centrul bucurestiului … macar sa continuam cu succes distrugerea inceputa de catre criminalul paranoic ceausescu. Bucurestiul nu a fost sters de pe suprafata pamintului precum Varsovia astfel incit sa fie facut tabla de sah gen american ca sa permita inaltarea tip otel-sticla… am avut o istorie care e calcata in picioare, in continuare, de niste manelisti minati doar de interese pur financiare.
    Inchipuie-ti ca se intimpla in Roma, Milano, Viena, Paris o asemenea mizerie, oare citi intrau la puscarie din cei care au dat avizele?!!! TOTI intrau la puscarie pe zeci de ani.

    - Vrei sa discutam despre persecutarea Bisericii Catolice si a clericilor sai in perioada comunista?!!! sau despre arma preferata a securitatii impotriva “inamicilor” poporului numita “ZVON”

    – Cit priveste influenta media, vezi ca o dai rau de tot in bara, dosarul de urmarit in securitate asupra familiei nu s-a facut pe baza influentei media a programului bulgaresc de televiziune.
    In ceea ce priveste manipularea te rog frumos si respectuos sa ridici o idee nivelul pt ca am trecut prin toate etapele “democratiei” facuta prin manipulare securist-comunista din plin si m-am uitat cu … tristete cum aproape 90% din papagali au votat cu iliescu plini de avint muncitoresc si au fost pacaliti financiar prin toate tipurile de scheme ponzi.

    In cel mai bun caz pot sa-ti spun ca investitorul final si-a luat o imensa teapa, involuntar, de la autoritatile-mafiote ale statului roman care au dat avizele … eu cred ca in mod corect si fara interese financiare majore au fost date acele avize … tu ce crezi?!!!

    Nu crezi ca sint destule locuri in care pot fi inaltate astfel de turnuri otel-sticla? ai destule de la esplanada unirii pina la zona baneasa se pot gasi girla asemenea locatii, nu trebuie sa canibalizati si putinul ramas nedistrus de catre mizeriile comuniste. In toate orasele mari europene s-au ridicat astfel cu zone noi si zone vechi dar foarte bine delimitate … solutii sint, scuzele in schimb pt mizeria manelista sint puerile.

  27.  5 rococo
    22 February 2010 :: 10:27 am
      0 (0/0) NU sunt de acord Sunt de acord

    @dan 1. Din punctul de vedere al unui arhitect bine informat (zic eu), mastodontul respectiv este realizat corect, fereasca sfantul sa fi fost facut de catre un arhitect iresponsabil, ca mi-e frica ce iesea. Din punct de vedere arhitectural, prefer sa ne tinem parerile si opiniile, invariabil subiective catre o discutie pe argumente in acest domeniu. Din punct de vedere urbanistic, nu-i perfect dar respecta niste reguli importante deloc de neglijat. Observ asupra ta aceeasi influenta nefasta a media; dealtfel aceeasi care m-a facut sa ma interesez si eu un pic mai bine despre ce e vorba de fapt. Persecutati sau nu, clericii respectivi pot fi usor catalogati drept…”fara simtamant”. Nu mai vreau dovezi despre corectitudinea arhitecturii din partea unor oameni total neavizati in domeniu. Nu am nevoie de ele. Banuiesc ca nici tu nu ai dori dovezi de la un contabil despre succesul unei tranzactii ( am numai intentia sa lamuresc, cu tot respectul pentru ambele meserii, a nu se compara literalmente ). Eu din informatiile pe care le am sunt de acord cu Dragos, si sunt sigur ca si informatiile sale sunt valide.

    @Dan @rococo Pentru ca sunteti arhitect,va multumesc pentru interventie/comentariu. Cei care investesc in imobiliare si se lovesc de astfel de probleme,pot sa accepte ideea ca ar fi putut fi oricind in locul celor care s-au "fript" cu autoritatile.Altfel,vorbesc sa se afle in treaba.Din pacate.
  28.  4 Popescu
    22 February 2010 :: 10:17 am
      0 (0/0) NU sunt de acord Sunt de acord

    Dane, depaseste momentul. Macar sa aibe ce sa ne impoziteze.
    Decat pierdere de care sa ma bucur singur, prefer profit pe care sa il impart cu statul.

  29.  3 Dan
    22 February 2010 :: 10:08 am
      0 (0/0) NU sunt de acord Sunt de acord

    1.- Trebuie date concrete, daca afirmi ca biserica catolica a vrut sa intre in afaceri, trebuie scoase actele sau datele certe … Biserica Catolica a fost una dintre cele mai persecutate institutii de catre comunisti prin lichelele din securitate. Iar in privinta manipulare, securistii sint cei mai buni experti. Am simtit asta pe propria piele din plin inainte de ‘89, sint catolic si mergeam la Sf. Iosif in fiecare zi cind eram mic.
    Acolo este vorba despre o mizerie politico-securista cumplita … iar treaba cu investitorul “nevinovat” care obtine autorizatii corecte fara spaga pt mizeria aia arhitecturala de mastodont … pe cuvint parca sintem ingerasi picati din cer

    2. – uite cum ajungi tu pe sfera neagra a politicii (e pleonasm stiu) … pai atunci poate intrebi de ce legea 112 nu are finalitate prin tiparirea la monitorul oficial ca doar am inteles ca a fost promulgata de catre basescu, doar ca sta si sta in sertar uitata
    Mafia securista a retrocedarilor prin cumpararea de catre baietii veseli cu stele pe umeri a drepturilor litigioase este una dintre cele mai puternice din tara. Marea majoritate a retrocedarilor se face prin cumparare de drepturi litigioase de la mostenitori care sint facuti ko de catre “autoritatile”-mafiote romanesti.
    La fel si cei care au achizitionat prin legea 112 sint tinuti in sah si practic siliti sa lase totul in paragina astfel incit sa nu mai lupte si sa cedeze in fata acestei mafii-securiste cu implicatii directe pina la cel mai mare nivel in stat.
    Ajungem pina la fondul proprietatea daca vrei …
    In problema asta intra aproape tot centrul bucurestiului, problema este cumplit de grava si consta in distrugerea sistematica si organizata a acestuia cu buna stiinta si largul concurs al autoritatilor si implicarea totala a mafiei-securitatii.
    Practic este lasat totul in ambiguitate juridica pentru a putea sa se profite cit mai mult de catre securistii care trebuie.

    3. – ma abtin cit pot de mult si sper sa nu ma provoace cineva la injuraturi birjaresti despre toti MAFIOTII care au fost “primari” in bucuresti

    4. – un arhitect “agreat” de catre primarie si in 6 luni a fost gata la un pret dublu (pe factura fara spaga) fata de cel la un arhitect “neagreat” … no comments

    Popescuuuu ……. vladescu doreste sa impoziteze pensiile, au anuntat astia la televiziunile mogulilor …… bai ce bine merge treaba in tara asta ….. de vis
    era sa uit… cica vrea sa introduca un sistem de imozitare mult mai “eficient” in economie … oare ce inseamna asta din pct. de vedere al unui optimist precum tine ?! E pe principiul sintem in criza economica atunci crestem impozitele si numarul lor

  30.  2 Popescu
    22 February 2010 :: 9:15 am
      0 (0/0) NU sunt de acord Sunt de acord

    Dragos: teapa cu autorizatia de constructie pentru o modificare minora la apartament mi-am luat-o si eu. Evident ca am fost singurul in toata buildingului care si-a scos autorizatie pentru renuntarea la balcon.
    Spre deosebire de tine eu am fost insistent si am obtinut totul relativ in termene. Ghinionul lor este ca trebuie sa iti dea raspuns in 30 de zile la orice fel de hartiuta/cerere. Secretul e sa le reamintesti asta prin telefon cu 1 sapt inainte sa expire cele 30 zile, si sa le dai cate o adresa in fiecare saptamana dupa ce a expirat termenul.
    Mai exista si un alt mic secret pe care il practic eu cu succes ca sa ii fragezesc, dar nu il fac public, fiecare trebuie sa isi descopere singur algoritmi de lucru cu autoritatile. Important e sa fii insistent

  31.  1 Popescu
    22 February 2010 :: 9:04 am
      0 (0/0) NU sunt de acord Sunt de acord

    Dragos :) , deci imi incep ziua cu un sex oral

Pages: « 2 [1] Show All

Lasa un comentariu

Cauta
info
Ultimele oferte
Spatiu comercial
SU: 40 mp
SC: 45 mp
2.000 EU/luna 50 EU/mp/luna
Ultimele Comentarii
DD > Nici mie nu mi se pare lux ceva ce oferi la inchiriat la 900 euro pe luna. Nu cred ca e nevoie de vreo invitatie speciala ca sa vizionezi Stej...
@ PopescuRetine! Luxul e rar! In Romania e precum floarea de colt! Am o invitatie la Stejari si ti-o dau tie daca vrei. Eu am vazut ce este pe acolo s...
Dragos Dragoteanu nici asta nu ti se pare lux?http://www.zf.ro/proprietati/cum-arata-apartamentele-pe-care-tiriac-doreste-sa-le-inchirieze-in-stejarii...
Cea mai tare afirmatie a acestui articol: "Singurul lucru cert e criza, care sta sa apara. Dupa colt." Dragos Dragoteanu nu stiam ca la tine criza nu ...
De ce se plange toata lumea ca agentii sunt ori pungasi ori neprofesionisti sau pur si simplu banditi eo o chestie de procesare a populatiei dar voi c...
Blog IMOPEDIA
Maria Seder Neda
02-Sep-2010
În prima săptămână de toamnă am fost bombardaţi cu informaţii, previziuni (multe sumbre) şi lansări de campanii, concursuri şi produse. Ca să pornim cu dreptul în ace
Imopedia RUN
19-Aug-2010
Clisee, ticuri verbale, etichete si hiperbole. Le folosim peste tot: acasa, la birou, in articole scrise,  cand prezentam stiri, cand iesim cu prietenii la o bere, doua, trei..
Bloguri AFILIATE IMOPEDIA
Valentin Ionescu
08-Sep-2010
Dom'le, deja mi s-a facut foame cand ma gandesc la gratarul ala de maine din Piata Constitutiei... In ultima vreme am auzit ca au functionat foarte bine componentele expozitionale
Daniel Dobre
29-Aug-2010
Intentionam ca in acest week-end sa schimb postul, insa nu subiectul urmator il aveam in minte. Totul a pornit de la un comentariu al unui cititor al acestui bloc, cel care se semn
Adrian Crivii
09-Sep-2010
Deși piața de capital are ca rol primordial atragerea de surse financiare la costuri rezonabile pentru capitalizarea companiilor, aceasta nu își face simțită efectul benefic
Tag-uri

piata imobiliara (1)
Uncategorized (36)

WP Cumulus Flash tag cloud by Roy Tanck requires Flash Player 9 or better.

RSS Feed
Subscribe in NewsGator Online Add to netvibes Subscribe in Bloglines Add to Google Reader or Homepage Powered by FeedBurner

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar la ghid.imopedia.ro

Maria SEDER NEDA
Victor GRIGORE
Blog RUN
Imobiliarii

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar la media.imopedia.ro

Comunicate de presa
Evenimente imobiliare
Stiri imobiliare