Studiu de caz gen “PLANORAMA”

Lucrez de mai mult de 15 ani in imobiliare. Numai in acest domeniu am lucrat. Fiind baiat de la tara ajuns in Bucuresti cu 20 ani in urma, mi-am dorit dintotdeauna casa familiei mele. In 2004 am contractat o casa, fiind primul cumparator, intr-un complex rezidential gen “Planorama”, constructie care urma sa se desfasoare pe mai multi ani. Dezvoltatorul era tot strain, terminase inainte inca 2 complexuri asemanatoare, deci prezenta un minimum de istoric imobiliar de success. Boom-ul imobiliar era la inceput. Ca sa fie clar, casa o luam pentru a locui in ea. Ca sa nu va plictisesc prea mult cu detalii, inca de la stadiul de structura a inceput show-ul. Eu am facut o expertiza a structurii de rezistenta, apoi dezvoltatorul a facut o contraexpertiza si asa s-a dovedit oficial, in urma ambelor verificari, ca exista vicii majore de executie, din vina constructorului angajat de antreprenor!

Au urmat multiple reclamatii la Inspectoratul de Stat in Constructii, atat la nivel local, cat si national. In primul caz, am dat peste niste spagari ordinari – de ultima speta – care i-au dat “unda verde” constructorului sa mearga inainte cu lucrarile. La cel national, am avut norocul sa  dau peste un tip remarcabil, care efectiv a oprit constructia pe santier si a obligat contructorul sa repare tot ce era incorect facut. Neavand incotro, strainul s-a conformat. Lucrarile au intarziat fata de contract mai mult de sase  luni si penalitatile sau acumulat la peste 60.000 dolari! Inainte sa-mi predea casa, pentru ca inca mai avea cateva mici defecte la finisaje, dezvoltatorul m-a invitat sa ajungem la o intelegere, oferindu-mi 30.000 dolari despagubiri. Dupa cati nervi, timp si stres “mancasem” in aproape trei ani de umilinta continua AM REFUZAT! Aveam in mine o ura, o dezamagire si o frustare totale! S-a oferit sa-mi dea banii inapoi… AM REFUZAT! Subliniez, casa era pentru familia mea si am exclus orice alta varianta.

A urmat un proces civil. Am cheltuit 20.000 euro doar la inceput. Pentru ca l-am amenintat verbal cu martori si l-am injurat in scris pe dezvoltator, au mai urmat doua procese penale, care mi-au mai scos din buzunar inca 10. 000 euro! Nu m-a deranjat nimic pana cand, intr-o zi, trecand pe langa CASA MEA, am observant ca dezvoltatorul o… inchiriase! Da, ati citit bine, imobilul in care urma sa ne mutam era folosit cu acte in regula de alta familie. Atentie! Va reamintesc, aveam atunci 10 ani de experienta imobiliara! Cat timp am stat in proces am fost terminat sufleteste. Casa era pentru familia mea, deci am fost atat de slab, incat nu puteam sa o tratez ca pe o simpla afacere, in care era posibil sa pierd sau sa castig bani ori  experienta. Locuiam 8 (opt) persoane intr-un apartament cu 5 camere cu doua bai, iar copiii mei faceau 2 ore dus-intors la scoala. Mi-aduc aminte ca, fiind intr-o excursie in Dubai, stateam la Burj Al Arab in piscina la etajul 52, dar nu puteam sa ma bucur de luxul hotelului de 7 stele, caci aveam sufletul pustiit de mahnire si suparare! Ma gandeam la casa mea, exact asa cum multi cumparatori din Complexul Planorama (sau altii aflati in aceeasi situatie!) sunt framantati  de faptul ca nu pot sa se mute si nu se stie cat timp va mai dura pana cand vor intra in CASA LOR!

Intr-o zi, plimbandu-ma prin parc cu cativa prieteni, le-am povestit “tragedia” imobiliara pe care o traiam. Atunci, unul dintre ei, care are mai multa minte si mai multi bani decat mine, mi-a spus simplu: esti un prost! Trebuia sa iei suma propusa de dezvoltator, sa intri in casa asa cum era, cu toate defectele, si sa-ti vezi de afacerile tale. Dupa cateva zile de framantari, m-am decis! Eu l-am cautat pe dezvoltator si am ajuns la o intelegere “acceptabila”. Am facut tranzactia in instanta, am inchis procesele penale si ne-am strans mana. Eram alt om, nu-mi venea sa cred ca eu, care am suferit atat, pot sa fac asa ceva. Nu stiu cum se va termina cazul Planorama, dar convingerea mea este ca nu toti contractantii vor accepta sa incheie o noua intelegere cu dezvoltatorul. Eu am vrut doar sa va spun povestea mea.  Asa cum a fost ea, traita de mine. Unii vor rade, altii se vor bucura, iar cei destepti vor invata ceva…

Share and Enjoy:
  • Digg
  • Sphinn
  • del.icio.us
  • Facebook
  • Mixx
  • Google

Share/Save/Bookmark

172 Raspunsuri pentru “ Studiu de caz gen “PLANORAMA””

Pages: « 4 3 2 [1] Show All

  1.  22 Popescu
    2 February 2010 :: 12:46 am
      0 (0/0) NU sunt de acord Sunt de acord

    Uite Dragos, inca un baiat cu blog imobiliar ca tine, si optimist ca mine:

    http://www.realinromania-blog.com/2009-and-2010-the-golden-era-of-investments/

    ““In five years, we shall remember the years 2009 and 2010 as being the best period for investments”, says Ilias Papageorgiadis, CEO of More Real Estate Services”

    “From the beginning of the year, More Real Estate Services has mediated transactions of 70 million Euros. Most of the amount was used for the purchase of lands outside the Capital. Furthermore, the purchases made for the account of the company in 2009 range up to 1.9 million Euros.”

  2.  21 Popescu
    2 February 2010 :: 12:33 am
      0 (0/0) NU sunt de acord Sunt de acord

    Din seria asocieri de succes, Hergan e omul cu turnul din Mihalache?

    “Omul de afaceri si-a legat numele de cladiri precum Charles de Gaulle Plaza, de referinta pentru piata de birouri a Capitalei, dar si cladirea Tower Center International care, din cauza unui litigiu cu un alt actionar al proiectului, este in continuare neocupata la circa doi ani de la finalizare.”

    Foarte tare omul, desi e nu incaseaza nimic din chirii in Mihalache, treaba merge mai departe. Ma intreb cu ce isi plateste creditul

    http://www.zf.ro/companii/hergan-cel-mai-discret-investitor-imobiliar-incepe-constructia-la-parcul-de-retail-sicomed-isi-revine-piata-5466050/

    @Popescu Are surse imobiliare multiple!
  3.  20 Popescu
    2 February 2010 :: 12:06 am
      0 (0/0) NU sunt de acord Sunt de acord

    Foarte interesant daca zici ca ai 2000 vizitatori intr-o saptamana, pentru ca foarte putini intervin aici pe blog sa isi exprime opinia. Oare de ce?

    @Popescu Cugeta,gandesc,mediteaza,invata,consemneaza etc.E dreptul lor sau nu prea au ce spune despre imobiliare.
  4.  19 Popescu
    1 February 2010 :: 11:55 pm
      0 (0/0) NU sunt de acord Sunt de acord

    Dragos, nu, nu am reusit sa ma tin departe de latura psihica si emotionala, am avut un sir de procese cu niste baieti din alta zona (nu imobiliara), si dupa ce mi-am tocat nervii 2 ani de zile, am ajuns la concluzia ca trebuie sa le tratezi detasat si la rece.
    De fapt, insusi faptul ca dai in judecata pe cineva este o decizie de multe ori emotionala, oamenii cauta mai mult sa li se faca dreptate (mare prostie in sist judiciar din Romania) nu neaparat un castig material.
    Nu inteleg insa de ce zici ca te-a costat procesul in prima faza 20.000 euro, te-ai dus la alde Musat..etc?

    @Pe Musat l-a angajat el(dezvoltatorul),deci eu a trebuit sa iau unul cel putin egal cu Musat!
  5.  18 Popescu
    1 February 2010 :: 11:48 pm
      0 (0/0) NU sunt de acord Sunt de acord

    Dragos, alea din Titan au fisuri :) vezi ca baiatul asta cu nume englezesc de la tine de pe blog, Leenrock, are shortcut catre un site plin de blocuri noi din Titan..Oare despre ele este vorba?

  6.  17 Popescu
    1 February 2010 :: 11:41 pm
      0 (0/0) NU sunt de acord Sunt de acord

    Dle Allan Leenrock, multumesc pentru precizari, o sa tin cont de ele. Se vede ca esti de cealalta parte a baricadei (apropo apartamentele alea din Titan sunt ale dumitale sau doar le promovezi?), respectiv de partea dezvoltatorului.
    Stimate Domn, ma refeream la razboiul privind penalitatile de intarziere. Adica eu beneficiar, o sa te dau pe dumneata in judecata, dupa ce mi-ai predat casa, pentru motivul ca nu mi-ai predat-o la timp. Aia cu viicile e din alt capitol.
    Ce spui de asta, iti sunt la fel de simpatic?

  7.  16 Allan Leenrock
    1 February 2010 :: 11:26 pm
      0 (0/0) NU sunt de acord Sunt de acord

    @ popescu

    Popescu
    1 February 2010 :: 5:55 ***

    -1

    Livium, ca te vad mai experimentat si artagos. Mie mi s-a spus ca daca intru in litigiu or sa imi suspende constructia pana la finalizarea litigiului. Asa ca trage aer in piept, asteapta-i pe baieti sa iti predea casa, si dupa ce te vezi cu sacii in caruta pornesti razboiul.

    Domnule Popescu:)
    Daca iti predau “baietii casa”..inseamna ca s-a facut receptia cu primaria si respectiv prereceptia si receptia cu dvs:)
    In procesul verbal aveti o foaie alba cu nsite linii ( Anexa se cheama)
    in care puteti scrie cu manutzele amandoua ce obiectii la prereceptie aveti si termen de remediere de 30 de zile.(sau dupa caz mai mult).si ma indoiesc ca puteti sesiza toate aspectele neconforme:)
    Numai cum sa pui tigla sau sau burlanele sunt cca 50 de pagini+ normativele fiecarui producator+solutia tehnica de arhitectura.

    Atentie NU ESTE PREDAREA FINALA INSA.

    Dupa receptia finala..nu aveti decat garantiile legale! Pt vicii aparente+vicii ascunse DAR se prezuma ca este apta locuitului!

    Dupa ce o persoana a semnat ca “primarul”.traducere. “si dupa ce te vezi cu sacii in caruta” ..sa aiba URIASE SANSE LA “razboi”.
    Sincer imi deveniti simpatic..:)

  8.  15 Allan Leenrock
    1 February 2010 :: 11:06 pm
      0 (0/0) NU sunt de acord Sunt de acord

    Ceea ce a expus dl Dragos este din nefericire al naibii de real si dureros indiferent de cati bani ai sau nu ai..indiferent daca vrei sa ai o casuta de lemn sau o vila de 100 sau 1000 mp, indiferent ca stai la hotel de 9* sau carsoniera de -3* framantarea este aceeasi mai ales daca este “pt mine” si nu o privesti ca pe o afacere!

    Am fericirea de a fi lucrat de ambele tabere sau..mai bine zis in amjoritatea taberelor…incat consider ca inteleg destul de bine fenomenul, am bagat santier si la la -20 si la +40 (la sol-specific sa nu se trezeasca vre-un inteligent sa comenteze) si m-am lovit de toate aspectele de la A la Z.

    Exista Patrulaterul : Finantator+Dezvoltator+PROIECTANT+ Antrepenor General.
    Si mai exista..si altii (mk,vanzari, legal..etc etc) dar nu ei fac obiectul discutiei.

    Fiecare dintre acestia au un TRIUNGHI, OCTOGON,PATRAT, ROMB sau FORMA NEDEFINITA in structura lor!

    Dau exemplele cele mai importante:
    Finantator ( in cazul in care nu este 100% Dezvoltatorul-rari cazuri pt proiecte de anvergura)
    -AICI EXISTA N-spe mii de departamente ( cam 99% nu au habar cu ce se manaca domeniu) si de aici aprar multe disfunctionalitati( de retinut)

    -Dezvoltatorul
    – ATENTIE LA NEATENTIE: chiar daca are BRAND si ISTORIC IMOBILIAR..el dezvolta fiecare proiect pe un SPV- asa ca e un micutz srl cu 200 ron capital chiar daca in spate este Donald Trump!
    In cazul in care se scufunda corabia…te agatzi de 200 RON:)
    MAJORITATEA DEZVOLTATORILOR DIN ROMANIA nu cred ca depasesc ca si personal 6-7 pers (secretare incluse) dar din afara..par…HUGE!!
    PROIECTANTUL- MARE BATAIE DE CAP! EI SUNT POETI!!!
    Si indiferent cat de mare este o firma de arhitectura ..tot externalizeaza!!
    Si ai..STRUCTURA &ITS – mai mereu externalizate..

    Si..cireasa de pe tort! ANTREPRENORUL GENERAL…care de obicei….externalizeaza:) cam tot.
    In cazul in care este consacrat pastreaza STRUCTURA..e cea mai rentabila si fara mari batai de cap si poate fi realizata rapid!

    Ar fi multe, extrem de multe de spus..imi e greu sa rezum pt ca e un proces f complex.

    Concluzionand….a te lupta cu DEVELOPERUL e f greu pt ca multe chestiuni nu depind de el.( nu ca asta ar fi Sfant)..ca firma/persoana…si arunca vina pe constructor, constructorul pe arhihect,arhitectul pe constructor, constructorul (antrepenorul general) pe subcontractori si tot asa e “HORA DRACILOR” :)

    Ma repet sunt extrem de multe de spus!!!!!!!

    Singurul pagubit este CLIENTUL!
    Daca isi permite…. angajeaza un DIRIGINTE DE SANTIER!
    * dar si astia se imprietenesc cu cei de pe santier si trec cu vederea multe..:) pt mici si multe atentii:)

    Eu cand eram mic..vroiam sa ma fac astronaut..dar mi-am dat seama ca nu ma pricep si apoi am zis ca e mai safe sa fiu padurar:)
    Cam asa e si in imobiliare…NU “e” PT ORICINE indiferent de calitatea pe care o ai sau o pretinzi ca o ai.

    IAR acest “chin ” prin care trece un cumparator indiferent de natura produsului cumparat ar trebui inteles.
    Numai cine nu isi permite sa cumpere ceva decat sta si comenteza aiurea.

    Vaya con dios..

  9.  14 Ion Pribeagu
    1 February 2010 :: 9:20 pm
      0 (0/0) NU sunt de acord Sunt de acord

    Popescu..absolut adevarat buni profesionisti si majoritatea au contracte de colaborare
    asa ca au tot interesul sa lucreze pentru firma asiguratoare si organele statului cu disciplina in constructii

  10.  13 Popescu
    1 February 2010 :: 8:56 pm
      0 (0/0) NU sunt de acord Sunt de acord

    Ion Pribeagu, pe afara cei mai buni specialisti sunt la firmele de asigurari.

  11.  12 Popescu
    1 February 2010 :: 8:52 pm
      0 (0/0) NU sunt de acord Sunt de acord
    @Popescu Ai vazut Popescu,SE APROPIE!...Va continua.
  12.  11 alma
    1 February 2010 :: 8:41 pm
      0 (0/0) NU sunt de acord Sunt de acord

    Dragos, nu este o rusine sa fii cum spui tu “de la tara”. O spui de atatea ori incat parca-ti pare rau!
    Dar ia gandeste-te ce fac cei care si-au contractat o casa prin credit, casa nu este gata la timp iar ei nu sunt framantati ca tine in piscina de la etajul 52 din Burj al Arab ci in cine stie ce garsoniera amarata din Bucuresti unde proprietarul le face o gramada de probleme si mai au si alte probleme la serviciu.
    Daca tot vroiai sa faci ceva de ce n-ai inceput cu nesimtitii de la Inspectoratul pentru Disciplina in Constructii?
    De undeva treuie sa inceapa curatenia altfel ne aratam doar ‘muschii’!

    @alma Daca as avea putere in Romania,jur ca i-as baga in puscarie pe toti inspectorii in constructii din Ilfov! Cat priveste originea mea am mai multe variante,doar pentru tine: 1.Am bagat special paragraful ca sa vada romanii ca si un taran ca mine poate ajunge acolo... 2.Aia care ma urasc si ma invidiaza,au un motiv in plus sa --mi doreasca raul.E o provocare,nu? 3.Poti sa fii in paradis,daca n-ai liniste sufleteasca degeaba.Eu asta am simtit atunci. Cat priveste asemanarea cu alte persoane,fiecare are suferinta lui imobiliara.Eu am dormit ani la rind...pe jos,nevasta-mea cu primul copil inghesuiti pe un pat de o singura persoana!...Suna frumos?Nu aveam bani sa cumpar un pat! Asa ca,fiecare cu "crucea" lui imobiliara.Despre servici,chiar vrei sa povestesc cate nopti nedormite am avut eu ca patron de firma in 16 ani de activitate?...
  13.  10 Ion Pribeagu
    1 February 2010 :: 7:03 pm
      0 (0/0) NU sunt de acord Sunt de acord

    Stimati proprietari de locuinte (case, apartamente) eu cred ca singura autoritate ramane statul cu oamenii/specialistii platiti de el si proprietarul care este direct interesat sa locuiasca in siguranta….banca, asigurarea nu au angajatii specialisti permanenti sa urmareasca constructia deci: angajarea unui constructor cu bonitate inclusiv ASIGURARE si atunci banca, cumparatorul si investitorul vor reusi impotriva asiguratorului/constructor, simplu dar de fapt foarte complex intro societate normala
    ASIGURAREA este cea care garanteaza o buna relatie intre toti cei interesati mai ales ca si judecatori nu prea tin cu ei

    @Ion Pribeagu Se vede ca ai stat mult pe afara,in strainatate.Mult prea mult!...E ideal ce spui tu,dar E MULT pana departe.
  14.  9 livium
    1 February 2010 :: 6:27 pm
      0 (0/0) NU sunt de acord Sunt de acord

    asta am spus si eu. Nu mi-a predat casa la termenii din contract…razboi cu el.
    In realitate lucrurile nu sunt asa de simple, pentru ca exista o puternica componenta emotionala la cumpararea unei case. pentru unii casa este cel mai scump lucru pe care si-l cumpara in viata lor, dar uita sa se asigure serios impotriva neprevazutului.

  15.  8 Popescu
    1 February 2010 :: 5:55 pm
      -1 (1/0) NU sunt de acord Sunt de acord

    Livium, ca te vad mai experimentat si artagos. Mie mi s-a spus ca daca intru in litigiu or sa imi suspende constructia pana la finalizarea litigiului. Asa ca trage aer in piept, asteapta-i pe baieti sa iti predea casa, si dupa ce te vezi cu sacii in caruta pornesti razboiul.

  16.  7 livium
    1 February 2010 :: 5:50 pm
      0 (0/0) NU sunt de acord Sunt de acord

    din secunda doi, in care ala nu mi-a predat casa conform contractului, adica la termen si conform proiectului… angajam un avocat artagos si dur ca negociator.

    @livium Mare naiv esti tinere!...
  17.  6 Popescu
    1 February 2010 :: 5:45 pm
      -2 (2/0) NU sunt de acord Sunt de acord

    Iata-l si pe Aristotel. Costele, ce ti se mai arata la grafice: double dip, multiple dip, cod verde, rosu sau portocaliu?

  18.  5 Popescu
    1 February 2010 :: 5:43 pm
      0 (0/0) NU sunt de acord Sunt de acord

    Din punct de vedere imobiliar:
    -mi se pare infiorator ce spui tu aici, cladiri noi cu vicii majore la structura de rezistenta. Ma intreb cati beneficiari au intelepciunea sa verifice prin expertize structurile de rezistenta.
    -practic, se intelege de aici ca fiecare beneficiar in ansambluri rezidentiale noi, ar face bine sa bage mana in buzunar si sa faca expertize si verificari;
    -aviz amatorilor de constructii la misto, daca dati de unul ca Dragos, va piere cheful sa mai faceti dezvoltari imobiliare;
    -oare banca finantatoare -daca e cazul aici- nu trebuia sa se implice? Nu are atributii/obligatii sa verifice ce se construieste ca sa nu se trezeasca in proprietatea unei constructii cu vicii la structura de rezistenta?
    -oare firma de asigurari nu trebuia sa se implice….-//-..?
    -oare cei de la Inspectoratul in constructii care au avizat continuarea lucrarilor desi avea vicii, au patit ceva ?
    -oare cate alte blocuri noi sunt in aceeasi situatie, fara ca vreun beneficiar sa faca scandal?

    @Popescu Atatea intrebari merita raspunsuri,nu! 1. in structura de rezistenta am gasit..caramizi! 2. am avut un client care a avut aceeasi problema,i-am spus si raspunsul lui a fost monumental:"Dragos,iti multumesc ca mi-ai spus,dar eu vreau sa traiesc fericit!!!"Genial,nu? 3. cati nebuni ca mine crezi ca sunt dispusi sa lupte cu fiarele din constructii?Nevasta-mea era atunci gravida cu al treilea copil; 4. bancilor li se rupe! Ele vor doar profit si garantii ! Cele ale statului sunt IDEALE! 5. LA FEL! 6. Da,Popescu,au mustrari de constiinta si acum! S-au pisat pe mine baietii din Ilfov,cei mai mari spagari de la Inspectoratul de Stat din Romania! 7. Am auzit ca unele de prin Titan au deja fisuri,dar nu e un Dragoteanu pe acolo...
  19.  4 AristotelCostel
    1 February 2010 :: 5:43 pm
      4 (0/4) NU sunt de acord Sunt de acord

    Esti sigur ca n-ai suferit recent o dedublare de personalitate?

    Frustratii de la Planorama ar face bine sa ciuguleasca ce mai pot… acum, mai tarziu e… prea tarziu.

    Daca ar exista Dumnezeu, daca tu ai fi crestin, daca ai plati cu adevarat pentru “calitatile tale de agent”, la ce temperatura crezi ca ti-ai petrece… eternitatea? :)

    @AristotelCostel Cineva spunea ca numele tau de "scena",bloger cu vechime in campul muncii,a devenit un brand!Acum te inteleg,cifrele vorbesc: GRAFICE AUDIENTA AristotelCostel / Dragoteanu.ro - record vizitatori ; 375 / 452 ; - vizitatori ultimile 7 zile: 1.151 / 1.883 ; Concluzie: dupa o luna de joaca pe blog,m-am pisat pe brandul tau! Daca esti yogin,sa nu risipesti urina mea ca poate sa-ti recircule inteligenta! Si inca ceva sa te simti "bine".Eu mai fac si bani, spre deosebire de tine!
  20.  3 Mirea Daniel
    1 February 2010 :: 5:35 pm
      0 (0/0) NU sunt de acord Sunt de acord

    Stimate Domnule Dragoteanu,

    am mari rezerve ca este vorba despre dvs. in realitate in povestea prezentata pentru ca:
    - in perioada respectiva preturile erau deja in euro, nu in dolari cum mentionati.
    - tot atunci aveati o notorietate oarecare in piata si nu cred ca vreun dezvoltator normal la cap ar fi initiat vreun clinci cu dvs., riscand sa atraga suspiciuni referitor la seriozitatea lui, tocmai pe fondul uni trend ascendent, chiar spectaculos.
    - aveati suficienta experienta si bani sa angajati un avocat care sa va faca un contract beton armat. Daca nu s-a intamplat … fara cuvinte
    - daca chiar l-ati insultat, NU cred ca v-ar mai fi dat el vreo despagubire

    Singurul aspect care ma pune totusi pe ganduri este ca … pina la urma … v-ati coborat stacheta … ATI LUAT BANII, calcandu-va principiile in picioare.

    Va rog sa nu o luati ca pe un atac personal, consider doar ca este un post … nereusit

    Succese

    @Mirea Daniel 1. maine postez pe site-ul Euroest tranzactia,ca sa vezi ca erau dolari cand am contractat eu si dupa 2-3 ani,cheltuielile privind procesele erau in euro; 2. strainii sunt mult mai "scoliti" decat romanii si spaniolul respectiv mi-a demonstrat mie,in tara mea,pe banii mei ce inseamna sex oral imobiliar en-gros si en-detail; 3. cand m-am dus sa contractez piata era deja fierbinte si atunci cind i-am spus de scrisoare de garantie bancara pentru avansuri,clauze normale de protectie a unui cumparator mi-a aratat lista celor care erau in asteptare; 4. nu e indicat sa lupti cu o "hiena" imobiliara ca mine,deci ori ne intelegeam,ori "murea" cu mine de gatul lui: 5. NU AM LUAT NICIUN BAN! I-am dat mai putini bani din restul de pret! Nu avea el bani sa ma cumpere pe mine!NIMENI NU ARE ATATIA BANI!! Posteaza tu d-le Mirea Daniel ceva mai reusit ca eu sunt handicapat! Daca nu-ti place blogul asta,schimba pe OTV! Tot DD e in direct!
  21.  2 mincinosul
    1 February 2010 :: 5:22 pm
      1 (0/1) NU sunt de acord Sunt de acord

    Esti un mincinos. Oamenii cu bani:

    -nu stau 3 ani dupa dosul unui dezvoltator sa-i livreze casa, oamenii cu bani isi fac casa pe pamant proiectata de un arhitect si contractata la o firma cu potofoliu bogat, mai ales la relatiile tale. Numai carcalacii cumpara ofplan de disperati ce sunt.
    -nu se judeca cu dezvoltatorul. Cel din urma reface anumite lucrari si te multumeste doar ca si spectacol de imagine fiind perfect constient ca daca te muti, linistesti spiritele altor potential cumparatori numai prin simplu fapt ca ai lumina aprinsa seara in apartament si Mertzul parcat in fata cladirii.
    -dezvoltatorul ar fi cedat din start inca de la prima citatie si ar fi cazut la invoiala cu tine.

    Mare porc mai esti, la fel de porc ca evreii de la Planorama.

    @mincinosul Sunt un mincinos! Si nevasta-mea spune uneori ca m-am ingrasat ca un porc!Deci,sunt un porc!Asta cu evreii in schimb ai gresit-o...SUNT OLTEAN 100% !Sac!! Tu esti un dezvoltator/client adevarat!Esti cinstit si onest! Nu esti porc,evident! Si,nu ai ce sa inveti de la un ratat ca mine fiindca esti mult prea destept! FERICITULE!!! Si mai am un mare defect! Nu-l stiai? Nu am banii tai!
  22.  1 Popescu
    1 February 2010 :: 5:20 pm
      0 (0/0) NU sunt de acord Sunt de acord

    Dragos, te inteleg perfect, am trait si eu ce spui tu aici din cel putin doua directii: pe de-o parte am o casa pe care trebuia sa mi-o predea de 1 an, si acum e la gri, pe de alta parte pe zona de incrancenare/procese sunt foarte experimentat si am patit ce ai patit si tu.
    In ceea ce priveste casa, o sa astept sa mi-o predea dupa care o sa duc frumos dosarelul la un avocat sa se judece cat o fi nevoie pentru penalitatile de intarziere, dar fara sa ma implic emotional.
    In ceea ce priveste incrancenarile/procesele: ele consuma multa energie psihica, practic iti ia energie de la alte businessuri pe care le poti face, deci pierderea este exponentiala. Trebuie fie sa renunti din start, fie sa delegi la avocat, fara implicare emotionala.

    @Popescu Usor de zis sa nu te implici emotional!Sau,poate crezi ca nu mi-am permis un avocat priceput?!Bravo tie ca ai reusit sa te tii departe de latura psihica.Eu am fost mai slab de inger in cazul respectiv.Dar,vorba aia,ce nu te omoara,te intareste!Sunt viu,deci exist pe piata imobiliara in continuare.Din pacate pentru multi cititori/comentatori/jucatori imobiliari..."Prietenii stiu de ce?!"

Pages: « 4 3 2 [1] Show All

Lasa un comentariu

Cauta
info
Ultimele oferte
Spatiu comercial
SU: 40 mp
SC: 45 mp
2.000 EU/luna 50 EU/mp/luna
Ultimele Comentarii
DD > Nici mie nu mi se pare lux ceva ce oferi la inchiriat la 900 euro pe luna. Nu cred ca e nevoie de vreo invitatie speciala ca sa vizionezi Stej...
@ PopescuRetine! Luxul e rar! In Romania e precum floarea de colt! Am o invitatie la Stejari si ti-o dau tie daca vrei. Eu am vazut ce este pe acolo s...
Dragos Dragoteanu nici asta nu ti se pare lux?http://www.zf.ro/proprietati/cum-arata-apartamentele-pe-care-tiriac-doreste-sa-le-inchirieze-in-stejarii...
Cea mai tare afirmatie a acestui articol: "Singurul lucru cert e criza, care sta sa apara. Dupa colt." Dragos Dragoteanu nu stiam ca la tine criza nu ...
De ce se plange toata lumea ca agentii sunt ori pungasi ori neprofesionisti sau pur si simplu banditi eo o chestie de procesare a populatiei dar voi c...
Blog IMOPEDIA
Maria Seder Neda
02-Sep-2010
În prima săptămână de toamnă am fost bombardaţi cu informaţii, previziuni (multe sumbre) şi lansări de campanii, concursuri şi produse. Ca să pornim cu dreptul în ace
Imopedia RUN
19-Aug-2010
Clisee, ticuri verbale, etichete si hiperbole. Le folosim peste tot: acasa, la birou, in articole scrise,  cand prezentam stiri, cand iesim cu prietenii la o bere, doua, trei..
Bloguri AFILIATE IMOPEDIA
Valentin Ionescu
08-Sep-2010
Dom'le, deja mi s-a facut foame cand ma gandesc la gratarul ala de maine din Piata Constitutiei... In ultima vreme am auzit ca au functionat foarte bine componentele expozitionale
Daniel Dobre
29-Aug-2010
Intentionam ca in acest week-end sa schimb postul, insa nu subiectul urmator il aveam in minte. Totul a pornit de la un comentariu al unui cititor al acestui bloc, cel care se semn
Adrian Crivii
17-Aug-2010
Goana disperată după bani a Ministerului de Finanţe va avea, în mod sigur, efecte perverse de proporţii şi nu va reuşi decât în mică măsură să stingă foamea de finan
Tag-uri

piata imobiliara (1)
Uncategorized (36)

WP Cumulus Flash tag cloud by Roy Tanck requires Flash Player 9 or better.

RSS Feed
Subscribe in NewsGator Online Add to netvibes Subscribe in Bloglines Add to Google Reader or Homepage Powered by FeedBurner

Primul ghid imobiliar autentic! Sfaturi pentru realizarea unei tranzactii imobiliare, termeni imobiliari, financiari, precum si descrieri detaliate ale zonelor,doar la ghid.imopedia.ro

Maria SEDER NEDA
Victor GRIGORE
Blog RUN
Imobiliarii

Cele mai noi si importante stiri din segmentul imobiliar iti sunt redate intr-un format inedit, menite a te tine la curent cu tot ceea ce inseamna noutati si ultimele tendinte in domeniul imobiliar, doar la media.imopedia.ro

Comunicate de presa
Evenimente imobiliare
Stiri imobiliare