Nu candidez la nimic!

Nu candidez la nicio functie publica. De ce? Nu fac politica! Nu sunt capabil sa promit ceva ce stiu ca nu pot realiza! La nivel administrativ, suntem sufocati de personaje politice, care au creat un sistem ineficient, corupt si clientelar, bazat pe promisiuni vesnic nerealizate. De aceea, cred ca administrarea comunitatilor ar trebui facuta de profesionisti. Pana cand politicienii nu vor accepta acest adevar, nu intrevad o dezvoltare fireasca a oricarei localitati din Romania.

Majoritatea oamenilor de afaceri s-au saturat de politicienii romani. Eu sunt unul dintre ei! Administratorul unei localitati trebuie sa fie un bun manager, un antreprenor pentru comunitate. Poti insa sa demonstrezi ceva concret, cand caracatita politica blocheaza orice initiativa, in care nu are un interes direct?!
Administrarea publica a devenit o afacere de grup, de cercuri de interese, o sursa de transfer a banului public in conturi personale.

Exista si oameni de buna credinta care candideaza. Daca nu joaca in hora politica, nu au nicio sansa. Daca, intamplator, castiga alegerile, sunt haituiti pana devin o prada a sistemului existent. De fiecare data cand vin alegerile, imi dau seama cat de norocos sunt ca nu fac parte din acest angrenaj odios. Imi face placere sa nu candidez! Alegerile imi reamintesc ca sunt un om liber si independent. Din toate punctele de vedere!

Sa facem pace cu criza

Niciun razboi nu aduce fericire. Nici criza nu este altfel. Pentru majoritatea oamenilor, criza este un razboi total. O lupta pentru supravietuire. Un zbucium permanent, marcat de griji si nevoi, uneori zilnice. Pe timp de pace, viitorul are sens. Pe timp de razboi, conteaza doar ziua de astazi. De multe ori, maine sau poimanine par prea indepartate. Intr-un viitor nesigur, singura certitudine ramanem noi. Prin capacitatea individuala de a reusi.

Daca la nivel macro lucrurile se vad frumos, ca din avion, la nivel micro detaliile sunt dure, cu impact imediat. Teoretic stam bine. Politicienii vorbesc la fel ca inainte. Ne-am obisnuit. Promisiunile sunt cea mai ieftina marfa. Deseori, se ofera gratis. Doar e an electoral! Ca simpli cetateni, suntem singuri. Pe cont propriu. Fiecare familie sau individ se descurca cum poate. Practic, la nivel de comunitate, antreprenoriatul social anticriza nu exista. De ce ar fi nevoie de o miscare total apolitica, strict focusata pe perceptia asupra crizei? Cine sa declanseze un fenomen de acest gen? Pana la urma, criza, ca fenomen, este o problema de perceptie, atat individuala, cat si la nivel comunitate.

Cine face comparatie cu perioada de dinainte de 1990 constata un imens salt al calitatii vietii. Cine spune ca o ducea mai bine pe vremea lui Ceausescu are neaparat nevoie de un consult la psihiatru. Daca ne referim strict la boom-ul economic 2004-2008 si il raportam la ultimii ani de criza, 2008-2012, am avea motive de suparare, dar nu atat de mari cat sa cadem in depresie. Criza este o incercare dintr-un anumit moment al vietii. Toti traim alaturi de ea.

Vom scapa de criza cand vom face pace cu ea. Nici macar nu trebuie sa o invingem. Trebuie doar sa ne obisnuim cu gandul ca ea exista. Razboiul economic declansat in 2007 in America nu se va mai termina niciodata. Decat sa stam tot timpul cu frica, mai bine traim cu speranta. Pare simplu, dar nu este. Pentru ca normalitatea e o stare greu accesibila astazi. Si nu oricui. Totusi, daca am face pace cu noi, in sufletele noastre, intre cei care conteaza pentru noi, totul ar fi mult mai usor.

Daca va asteptati sa vina cineva sa va invete cum sa invingeti criza, visati frumos. Daca credeti ca liderii politici nu dorm de grija noastra, sunteti naivi. Criza este de partea lor. Oportunitatile mari nu sunt la dispozitia noastra. Grijile noastre mici nu sunt prioritatile lor. Ceea ce ne poate ridica deasupra intereselor meschine ale celor care alearga numai dupa bani si voturi este starea de spirit. Asta nu e la indemana celor care au declansat criza sau o intretin. Spiritul invinge materia. Intotdeauna! Este o parere personala pe care o impartasesc.

Asta nu inteleg guvernantii si rivalii lor din opozitie. In lupta crancena pentru ciolanul puterii, spiritul “hienelor” nu are loc. In viata cotidiana a celor care raman oameni si vor sa traiasca frumos, spiritul face minuni. Chiar si in vremuri economice grele. Stiu, nu putem ignora trecutul. Dar nici nu putem ramane impietriti in el. Ne concentram numai pe prezent si ignoram viitorul. Ce greseala!

Daca e sa facem pace, sa incepem cu noi. Sa nu uitam de unde am pornit si cat de greu ne-a fost. Sa nu ne renegam trecutul, cu bune cu rele. Sa ne multumim cu ce avem. Sa facem din “Astazi” cel mai frumos moment. Sa credem ca maine poate fi mai bine decat azi. Sa credem in viitor ca si cum ar fi singura noastra speranta. Sa fim mai buni in tot ceea ce facem. Sa ne acordam ragazul de a ne cunoaste mai bine. Sa gandim pozitiv, fiindca ne ajuta enorm sa depasim orice moment dificil.

Si, daca criza ne-a fost ursita, sa facem pace cu ea.

Patroni, relaxati-va! “Marimea nu conteaza.”

Acesta a fost mesajul cheie transmis de primul ministru la Forumul pentru IMM-uri. Am fost prezent acolo, unul din cei cativa gura-casca, maximum 100 (una) suta de antreprenori! Mai erau inca vreo suta de jurnalisti, cu tot cu camere si reportofoane. Plus, cu voia dumneavostra, pentru poze si interviuri, cam tot atatia reprezentanti ai statului. O mana de antreprenori in viata si restul vorbe. Cam asta a adus criza nou pentru autoritati. De aici si expresia emblematica rostita raspicat de cel care s-a aratat un alt nou sustinator al IMM-urilor. De parca, predecesorii lui n-ar fi promis de 22 de ani aceleasi lucruri.

Pentru ce a mai ramas din clasa de mijloc, intrata la apa pana la gat din 2008 incoace, marimea conteaza enorm. Daca primul ministru ar fi avut vreodata vreun magazinas de administrat sau ar fi avut ocazia sa dea afara vreun angajat pentru ca nu mai are ce sa-i ofere de lucru, cu siguranta nu ar fi rostit aceste vorbe. Asa, venind dintr-un serviciu secret, atat de secret ca rezultatele sunt invizibile, evident ca marimea nu are nicio semnificatie. Ca si cum intre SIE si CIA sau Mossad nu e nicio diferenta. Dar, revenind la oile noastre, numarul IMM-urilor intrate in faliment sau insolventa, inseamna ceva? Faptul ca 95% din antrepreori sunt cu lichiditatile la pamant, sufocati de credite si birocratie nu conteaza?

Nu-mi imaginez la ce s-a gandit noul premier. Probabil, a vrut sa fie simpatic si a adus in fata o expresie preluata de la britanici. Englezii aia morali, onesti si altruisti nevoie mare. Parca asta le trebuie antreprenorilor romani: anecdote de pe alte meleaguri. O fi primul ministru un intelectual rasat, dar, totusi, nu poti confunda o emisiune de la un umil prezentator al Antenei 3 cu un speech, eventual motivational, in fata “palmasilor” care au dus povara crizei. Afacerile securistului-turnator Voiculescu nu se incadreaza la grijile IMM-urilor, domnule MRU. Si, ca sa vedeti ca marimea conteaza enorm, una e sa administrezi fondurile securitatii pe vremea lui Ceausescu si apoi sa intri in business dupa Revolutie si alta este sa te imprumuti de bani ca sa infiintezi un SRL. Iar, daca mergem cu gandirea ceva mai departe, sa nu credeti ca oamenii pe care i-ati avut in “subordine” la SIE nu stiu ce s-a intamplat cu fondurile tarii de pe vremea impuscatului, deturnate in conturi din strainatate. Sunt mult prea pregatiti si prea buni profesionisti ca sa ajunga aceste informatii si la dvs. Ei stiu ce inseamna marimea!

Dinu Patriciu, o rusine pentru antreprenori

Cel mai bogat roman a devenit o povara pentru mediul de afaceri autohton. Imaginea antreprenorilor era oricum negativa. Considerati adesea profitori, speculanti, bisnitari, avari, lacomi etc. antreprenorii de toate felurile au continuat sa lupte cu criza. Unii au rezistat, altii au clacat (deja). Extrem de putini patroni se pot lauda cu realizari notabile in ultimii 3-4 ani. Intrarea in insolventa a afacerii “mic.ro” da apa la moara celor care huleau oricum initiativa privata.

Insa, mai presus de bucuria celor care savureaza necazul altuia, apare un fenomen crunt. Il regasim in atitudinea statului. Aceea de a nu plati. Furnizorii, colaboratorii, angajatii etc. La fel cum se comporta de multe ori statul, la fel a facut si vanzatorul Rompetrol. A contractat produse pe care nu le-a mai platit. Cel putin nu la termen. Poate, nu le va mai plati niciodata, cine stie? Exact asa procedeaza si statul cu multe firme private. Cere, primeste si uita sa plateasca. De aici si coruptia din sistem, la toate nivelurile. Zeciuiala si prostitutia au aparut probabil in acelasi timp. In cazul magnatului roman, singura speranta a celor prejudiciati ramane corectitudinea in al doisprezecelea ceas.

Dinu Patriciu nu e orice antreprenor. Este, oficial, miliardar in euro. Un tip destept, cult, cu o experienta de business remarcabila. Despre cel mai bogat roman se presupune ca are suficient numerar in banci. Totusi, miliardarul s-a folosit de tot felul de tertipuri pentru a nu-si plati sute de parteneri de afaceri. Acestia au fost prejudiciati direct sau indirect. Mai au ei curajul sa spere intr-un mediu de afaceri curat cand au probleme cu cel mai bogat roman? Ma indoiesc, mai ales pentru firmele de familie, majoritatea IMM-uri, pentru care lipsa de cash poate sa insemne falimentul imediat.

Insolventa este o forma legala de a scapa momentan de creditori. A fost creata special pentru cei care vor sa intre cu capul in nisip, precum strutul. Le arati partenerilor hotararea instantei, iti ascunzi ochii si ramane la vedere dosul. Demnitatea si corectitudinea dispar in acest caz. Mi-e greu sa inteleg cum poti sa dormi noaptea cu sute de milioane de euro prin conturi cand ai inselat asteptarile a mii de oameni. Credibilitatea unui astfel de personaj este compromisa in mare parte, cel putin momentan. Probabil, daca a ajuns miliardar, Dinu Patriciu are in sange darul de a nu plati. Doar de a incasa. Pana intr-o zi…

In afacerea “mic.ro” marea greseala pe care o poate face miliardarul este sa confunde banii statul cu banii privatilor. Daca pierderile de la stat se impart la 19 milioane de fraieri, la privat pierderea este individuala. Niciun privat deposedat de munca sau banii lui nu va vorbi vreodata frumos despre Dinu Patriciu. Asa a aparut si aversiunea romanului de rand impotriva statului. Toti cei care si-au platit la timp si corect darile catre stat au avut pretentia sa fie tratati in acelesi mod. Cand au vazut bataia de joc a autoritatilor, in multe cazuri, ura s-a declansat instantaneu pentru ca s-au simtiti inselati. Acelasi fenomen se va produce si impotriva privatilor care pot sa plateasca si aleg sa nu o faca.

Marele pacat pe care il face statul cu propriii cetateni se reflecta in povestea “mic.ro”. In mediul privat, Dinu Patriciu este un stat in stat.

Vreau sa invat sa zbor

Intr-o zi, ochii mi-au ramas fixati pe o colivie. Initial nu am stiut ce mi-a atras atentia. Era o simpla cusca, dar rasuna ca o cutie muzicala. M-am apropiat si am studiat-o mai bine. Intr-un colt, ascunsa, o pasare mica isi canta repertoriul. Era viu colorata. Fara sa vreau m-am gandit: “Ce viata?!” Sa stai inchisa, un timp sau chiar pentru totdeauna. Si totusi, micuta fiinta avea puterea sa se exprime. Parea fericita, desi nu cunoscuse bucuria de a trai liber. Canta ca si cum nimic urat nu s-a intamplat in existenta ei. A iesit din ascunzatoare si m-a privit cu atentie. M-am apropiat mai mult de ea. Am studiat-o mai bine. Nu-i lipsea nimic. Decat… libertatea! Asa am ajuns sa fac un experiment la care nu ma gandisem niciodata. Am deschis incet usita coliviei si m-am retras. Micuta pasare a ezitat mult pana sa atinga cu piciorusele bara care o despartea de libertate. M-am asteptat sa zboare. Am fost mirat sa vad ca nu a reusit. Destinul pentru care se nascuse ii fusese confiscat. Sau, poate, nu si-a cunoscut niciodata menirea. Mi-as fi dorit sa o ajut, dar s-a intors speriata in colivia ei. S-a uitat din nou spre mine si parca vroia sa-mi spuna: “Vreau sa invat sa zbor!” Cu usa deschisa si-a reluat ritualul. Aceasta ipostaza m-a determinat sa fac o comparatie cu oamenii care nu si-au descoperit niciodata potentialul. Sau cu aceia care nu au reusit niciodata sa depaseasca o limita.

Viata ne pune uneori in situatia de a alege. Intre teama si speranta. Ne ferecam destinul in propria colivie fara sa ne dam seama. Ne inchidem sufletul si ne mintim existenta. Ne ascundem ca o umbra in spatele adevarului. Asa ajungem ca o pasare in colivie. Cantam plictisiti aceeasi melodie. Zi de zi. Altceva nu mai stim sa facem. Ne hranim cu ce ne ofera viata pentru ca nu avem curajul sa riscam. Chiar si cand primim o sansa, alegem teama si renuntam la speranta. Ramanem in colivia pe care ne-am construit-o singuri. Sau in care credem ca destinul ne-a aruncat. Daca cineva ne deschide o usa, privim neputinciosi spre libertate. Cand cineva isi deschide sufletul, ne blocam in trecut. Nu mai putem sa traim clipa, sa ne bucuram de prezent. Ne este frica de evolutie, de necunoscut, de viitor. Cand usa se inchide dam vina pe ghinion. Noi, cei din spatele “gratiilor” consideram ca nu avem nicio vina. Cei care ne-au acordat o sansa raman, in final, niste straini. Cand ar fi putut sa ne fie cei mai buni aliati. Parca au vrut sa ne faca bine doar pentru ca nu au altceva mai bun de facut. In schimb, preferam sa ramanem in cusca, sa ne legam destinul de aceleasi ticuri. Nesfarsite sau agravante. Uneori pana e prea tarziu sa mai schimbam ceva.

Si nu stim niciodata daca vom primi o noua sansa. De multe ori ne permitem sa ratam ce e mai bun pentru noi. Cine nu depaseste limita propriei neputinte nu va pluti niciodata in zbor.

Astazi a venit primavara! Pentru cei care cred in viitor, nu exista limite. Trebuie doar sa priveasca viata ca pe un zbor.

Care e destinatia finala?

Ceausescu avea o idee fixa: toti oamenii sunt egali. A cladit comunismul pana s-a daramat peste el. De 22 de ani suntem intr-o tranzitie continua. Toti carmacii care s-au perindat la conducerea tarii au mimat capitalismul. Democratia a inteles-o fiecare roman cum s-a priceput. Romaniei inca ii lipseste busola. Ultimul presedinte comunist are o datorie greu de indeplinit. Dar nu imposibila, atata timp cat nu mai are nimic de pierdut.

Ca orice cetatean responsabil al acestei tari, ma intereseaza viitorul. Nu mi-am propus sa plec. Nu fac politica, nu am nicio functie publica. Totusi, ascultand “discursul regelui”, am constatat ca ne indreptam catre… nicaieri. Am inteles demult ca pretul intrarii in Uniunea Europeana a fost platit cu privatizarile pe nimic ale materiilor prime: petrol, apa, energie, gaz etc. Stiu si cum se subjuga un stat prin indatorare, privatizand sistemul bancar. Am acceptat ca aderarea la NATO are un cost fara sfarsit. Intr-o lume din ce in ce mai agitata, presedintele tarii a uitat sa ne spuna destinatia. Oare, o stie sau plutim pe o mare in cautarea unui tarm oarecare?

Ca mic antreprenor, de 18 ani platesc “biletul” de a fi roman. Nu am uitat niciodata ca trebuie sa platesc, ca sa fiu un om liber, in propria tara. In ultimul timp, mai mult ca niciodata, am constatat ca, pentru antreprenorii romani, solutia individuala este singura optiune. Nu as avea nicio ezitare sa investesc pana la ultimul leu in tara mea daca as fi convins ca ne indreptam spre o destinatie precisa. Indiferent cat de greu va fi sa ajungem acolo. Antreprenorii care au supravietuit crizei resimt astazi un sentiment de totala neincredere. Aici nu este vorba nici de zona euro, nici de NATO. E vorba strict de oameni. De cei care ne conduc catre nicaieri. M-as lasa sedus de calitatile unui lider, oricare ar fi el, din orice partid ar face parte, daca as vedea in acesta un vizionar. O personalitate in care merita sa crezi. As fi dispus sa-mi asum riscuri mai mari, sa platesc taxe mai mari, sa muncesc mai mult, daca as avea o motivatie in plus. Destinatia finala!

Ca mine sunt multi. Ingrijorati de ziua de maine, de drumul spre necunoscut. Antreprenorii mici si mijlocii nu fac de obicei politica. Antreprenorii mari se vara in politica pentru ca au contracte cu statul si trebuie sa cotizeze permanent. Statul e la cheremul politicienilor. Niciun partid nu a convins in ultimii 22 de ani. Deziluziile s-au tinut lant. Acum, intr-un nou an electoral, IMM-urile resimt cel mai mult efectele crizei. Se spune ca statul apartine poporului. Oare a apartinut vreodata? Cand serviciile publice sunt deplorabile, cand miliarde de euro nu se vad in calitatea vietii de zi cu zi, ne intrebam unde ne conduc cei de la Putere. Mult mai triste mi se par insa prestatia si calitatea politicienilor din Opozitie. Pentru ei, antreprenorii nici nu exista!

Daca in Opozitie ar exista lideri puternici, cu siguranta tovarasul comandant ar fi obligat sa ne “divulge” azimutul. Probabil, ne indreptam spre un tarm. Conteaza daca suntem capabili sa ducem povara singuri. Chiar ca membra UE, Romania va fi obligata sa navigheze cu propriile forte catre destinatia finala.

Singurul cuvant remarcabil rostit de Presedinte a fost “impreuna”! Nefiind implicat niciodata politic am puterea sa spun ca multi romani nu mai se simt demult impreuna. Nevoile i-au raspandit in toate colturile lumii. Nu mai asteapta nimic de la niciun politician. Ei, politicienii au fost permanent impreuna in Parlament si au facut din Romania “Gradina din Carpati”. O gradina roditoare pentru propriile interese. Un paradis pentru strainii care au cumparat “fructele” pe nimic si acum la vand la pret de monopol. O plantatie in care romanii simpli muncesc pentru a supravietui, iar antreprenorii pentru a plati datoriile la bancile straine. In aceste conditii, nu poti sa fii impreuna cu politicienii care pun toata povara pe umerii poporului fara sa ofere ceva in schimb. Cu 98 de miliarde de euro datorii facute de Romania in ultimii 20 de ani, nu s-a modernizat mai nimic.

Speranta romanilor nu a obosit inca, dar nici nu mai are mult pana sa dispara. Poate, singura sansa sa ajungem la destinatie este sa ne vedem fiecare de treaba, cat mai bine, acolo unde muncim. Deocamdata poporul sta in cala si trage la galere, iar politicienii sunt pe punte la o sueta prelungita.

Mai aruncati din “balastul” politic peste bord, tovarase comandant! Asta daca nu va arunca ei pe dumneavoastra! Asa poate navigam mai repede si, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom reusi sa ajungem la destinatie. Impreuna sau separat.

Cauta
info
Ultimele oferte
4 camere
3 dormitoare
etaj 9/P+11
2 bai
SU: 90 mp
SC: 110 mp
175.000 EU
Ultimele Comentarii
Ce face Popescu.. real estate cu loturile, apartamentele merg foarte bine .. in sus chiar daca nu ca in 2008, totusi este bine stabilit acum ca totusi...
Dragos, atractia mediului de investitori din strainatate este data de catre taxa pe profit, cea mai mica din lumea libera, deasemenea atractia unor gu...
Mielu... IFN inclusiv camataria este o boala incurabila a oricarui system democrat si liberal, intrucat atat bancile dar si afacerile in general se ba...
Dragos, de mult nu am mai blogat aici dar revin si spun ca .. fese-nistii, niste fosti peceristi membri ai unui singur partid DISCTATORIAL au mostenit...
@dragoteanu : bun articol ; ma bucur ca ai inceput sa vezi din nou lucrurile asa cum sunt , ca parca in ultima vreme te "pierdusem"
Blog IMOPEDIA
Imopedia RUN
20-Sep-2012
Asigurarea obligatorie a locuințelor s-a transformat într-un concept atât de superfluu încât parcă orice discuție trece pe lângă urechile celor care ar trebui să fie dire
Bloguri AFILIATE IMOPEDIA
Daniel Dobre
20-Jun-2016
Pe Bogdan il cunosc de mult. Intai l-am urmarit de la distanta, prin intermediul retelelor de socializare, apoi mai de aproape.  Sunt surprins in egala masura de talentul cu care
Adrian Crivii
01-Jan-1970
Tag-uri
RSS Feed
Subscribe in NewsGator Online Add to netvibes Add to Google Reader or Homepage Powered by FeedBurner