Niciun razboi nu aduce fericire. Nici criza nu este altfel. Pentru majoritatea oamenilor, criza este un razboi total. O lupta pentru supravietuire. Un zbucium permanent, marcat de griji si nevoi, uneori zilnice. Pe timp de pace, viitorul are sens. Pe timp de razboi, conteaza doar ziua de astazi. De multe ori, maine sau poimanine par prea indepartate. Intr-un viitor nesigur, singura certitudine ramanem noi. Prin capacitatea individuala de a reusi.

Daca la nivel macro lucrurile se vad frumos, ca din avion, la nivel micro detaliile sunt dure, cu impact imediat. Teoretic stam bine. Politicienii vorbesc la fel ca inainte. Ne-am obisnuit. Promisiunile sunt cea mai ieftina marfa. Deseori, se ofera gratis. Doar e an electoral! Ca simpli cetateni, suntem singuri. Pe cont propriu. Fiecare familie sau individ se descurca cum poate. Practic, la nivel de comunitate, antreprenoriatul social anticriza nu exista. De ce ar fi nevoie de o miscare total apolitica, strict focusata pe perceptia asupra crizei? Cine sa declanseze un fenomen de acest gen? Pana la urma, criza, ca fenomen, este o problema de perceptie, atat individuala, cat si la nivel comunitate.

Cine face comparatie cu perioada de dinainte de 1990 constata un imens salt al calitatii vietii. Cine spune ca o ducea mai bine pe vremea lui Ceausescu are neaparat nevoie de un consult la psihiatru. Daca ne referim strict la boom-ul economic 2004-2008 si il raportam la ultimii ani de criza, 2008-2012, am avea motive de suparare, dar nu atat de mari cat sa cadem in depresie. Criza este o incercare dintr-un anumit moment al vietii. Toti traim alaturi de ea.

Vom scapa de criza cand vom face pace cu ea. Nici macar nu trebuie sa o invingem. Trebuie doar sa ne obisnuim cu gandul ca ea exista. Razboiul economic declansat in 2007 in America nu se va mai termina niciodata. Decat sa stam tot timpul cu frica, mai bine traim cu speranta. Pare simplu, dar nu este. Pentru ca normalitatea e o stare greu accesibila astazi. Si nu oricui. Totusi, daca am face pace cu noi, in sufletele noastre, intre cei care conteaza pentru noi, totul ar fi mult mai usor.

Daca va asteptati sa vina cineva sa va invete cum sa invingeti criza, visati frumos. Daca credeti ca liderii politici nu dorm de grija noastra, sunteti naivi. Criza este de partea lor. Oportunitatile mari nu sunt la dispozitia noastra. Grijile noastre mici nu sunt prioritatile lor. Ceea ce ne poate ridica deasupra intereselor meschine ale celor care alearga numai dupa bani si voturi este starea de spirit. Asta nu e la indemana celor care au declansat criza sau o intretin. Spiritul invinge materia. Intotdeauna! Este o parere personala pe care o impartasesc.

Asta nu inteleg guvernantii si rivalii lor din opozitie. In lupta crancena pentru ciolanul puterii, spiritul “hienelor” nu are loc. In viata cotidiana a celor care raman oameni si vor sa traiasca frumos, spiritul face minuni. Chiar si in vremuri economice grele. Stiu, nu putem ignora trecutul. Dar nici nu putem ramane impietriti in el. Ne concentram numai pe prezent si ignoram viitorul. Ce greseala!

Daca e sa facem pace, sa incepem cu noi. Sa nu uitam de unde am pornit si cat de greu ne-a fost. Sa nu ne renegam trecutul, cu bune cu rele. Sa ne multumim cu ce avem. Sa facem din “Astazi” cel mai frumos moment. Sa credem ca maine poate fi mai bine decat azi. Sa credem in viitor ca si cum ar fi singura noastra speranta. Sa fim mai buni in tot ceea ce facem. Sa ne acordam ragazul de a ne cunoaste mai bine. Sa gandim pozitiv, fiindca ne ajuta enorm sa depasim orice moment dificil.

Si, daca criza ne-a fost ursita, sa facem pace cu ea.

Ceausescu avea o idee fixa: toti oamenii sunt egali. A cladit comunismul pana s-a daramat peste el. De 22 de ani suntem intr-o tranzitie continua. Toti carmacii care s-au perindat la conducerea tarii au mimat capitalismul. Democratia a inteles-o fiecare roman cum s-a priceput. Romaniei inca ii lipseste busola. Ultimul presedinte comunist are o datorie greu de indeplinit. Dar nu imposibila, atata timp cat nu mai are nimic de pierdut.

Ca orice cetatean responsabil al acestei tari, ma intereseaza viitorul. Nu mi-am propus sa plec. Nu fac politica, nu am nicio functie publica. Totusi, ascultand “discursul regelui”, am constatat ca ne indreptam catre… nicaieri. Am inteles demult ca pretul intrarii in Uniunea Europeana a fost platit cu privatizarile pe nimic ale materiilor prime: petrol, apa, energie, gaz etc. Stiu si cum se subjuga un stat prin indatorare, privatizand sistemul bancar. Am acceptat ca aderarea la NATO are un cost fara sfarsit. Intr-o lume din ce in ce mai agitata, presedintele tarii a uitat sa ne spuna destinatia. Oare, o stie sau plutim pe o mare in cautarea unui tarm oarecare?

Ca mic antreprenor, de 18 ani platesc “biletul” de a fi roman. Nu am uitat niciodata ca trebuie sa platesc, ca sa fiu un om liber, in propria tara. In ultimul timp, mai mult ca niciodata, am constatat ca, pentru antreprenorii romani, solutia individuala este singura optiune. Nu as avea nicio ezitare sa investesc pana la ultimul leu in tara mea daca as fi convins ca ne indreptam spre o destinatie precisa. Indiferent cat de greu va fi sa ajungem acolo. Antreprenorii care au supravietuit crizei resimt astazi un sentiment de totala neincredere. Aici nu este vorba nici de zona euro, nici de NATO. E vorba strict de oameni. De cei care ne conduc catre nicaieri. M-as lasa sedus de calitatile unui lider, oricare ar fi el, din orice partid ar face parte, daca as vedea in acesta un vizionar. O personalitate in care merita sa crezi. As fi dispus sa-mi asum riscuri mai mari, sa platesc taxe mai mari, sa muncesc mai mult, daca as avea o motivatie in plus. Destinatia finala!

Ca mine sunt multi. Ingrijorati de ziua de maine, de drumul spre necunoscut. Antreprenorii mici si mijlocii nu fac de obicei politica. Antreprenorii mari se vara in politica pentru ca au contracte cu statul si trebuie sa cotizeze permanent. Statul e la cheremul politicienilor. Niciun partid nu a convins in ultimii 22 de ani. Deziluziile s-au tinut lant. Acum, intr-un nou an electoral, IMM-urile resimt cel mai mult efectele crizei. Se spune ca statul apartine poporului. Oare a apartinut vreodata? Cand serviciile publice sunt deplorabile, cand miliarde de euro nu se vad in calitatea vietii de zi cu zi, ne intrebam unde ne conduc cei de la Putere. Mult mai triste mi se par insa prestatia si calitatea politicienilor din Opozitie. Pentru ei, antreprenorii nici nu exista!

Daca in Opozitie ar exista lideri puternici, cu siguranta tovarasul comandant ar fi obligat sa ne “divulge” azimutul. Probabil, ne indreptam spre un tarm. Conteaza daca suntem capabili sa ducem povara singuri. Chiar ca membra UE, Romania va fi obligata sa navigheze cu propriile forte catre destinatia finala.

Singurul cuvant remarcabil rostit de Presedinte a fost “impreuna”! Nefiind implicat niciodata politic am puterea sa spun ca multi romani nu mai se simt demult impreuna. Nevoile i-au raspandit in toate colturile lumii. Nu mai asteapta nimic de la niciun politician. Ei, politicienii au fost permanent impreuna in Parlament si au facut din Romania “Gradina din Carpati”. O gradina roditoare pentru propriile interese. Un paradis pentru strainii care au cumparat “fructele” pe nimic si acum la vand la pret de monopol. O plantatie in care romanii simpli muncesc pentru a supravietui, iar antreprenorii pentru a plati datoriile la bancile straine. In aceste conditii, nu poti sa fii impreuna cu politicienii care pun toata povara pe umerii poporului fara sa ofere ceva in schimb. Cu 98 de miliarde de euro datorii facute de Romania in ultimii 20 de ani, nu s-a modernizat mai nimic.

Speranta romanilor nu a obosit inca, dar nici nu mai are mult pana sa dispara. Poate, singura sansa sa ajungem la destinatie este sa ne vedem fiecare de treaba, cat mai bine, acolo unde muncim. Deocamdata poporul sta in cala si trage la galere, iar politicienii sunt pe punte la o sueta prelungita.

Mai aruncati din “balastul” politic peste bord, tovarase comandant! Asta daca nu va arunca ei pe dumneavoastra! Asa poate navigam mai repede si, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom reusi sa ajungem la destinatie. Impreuna sau separat.