De ce nu (mai) vin investitorii in Romania?

23 septembrie 2013 6 minute
Distribuie

Cum ar putea fi convinsi strainii sa investeasca din nou in Romania? De ce alte tari reusesc sa atraga fonduri de investitii si Romania nu este (inca) atractiva? Migratia banilor este precum cea a oamenilor sau a animalelor.

Facand o analogie simpla intre migratia oamenilor (animalelor) si miscarile transfrontaliere ale banilor se poate observa cu usurinta acelasi fenomen. Fie ca vorbim de fiinte vii, fie de alte forme materiale, se cauta cel mai bun mediu de evolutie. Exista insa doua elemente care le diferentiaza. Primul este legat de gradul de adaptabilitate. Al doilea sta in timpul de reactie.

Orice strain care a facut afaceri in tara noastra a trebuit sa se adapteze „traditiilor” romanesti: coruptie, birocratie excesiva, concurenta neloiala, legi confuze etc. Intr-un timp mai mic sau mai mare, investitorii straini au reusit sa se adapteze sau au plecat. Altii au refuzat sa vina inca, considerand nepotrivit mediul de afaceri romanesc.

Un element definitoriu pentru ambele situatii este ca oamenii care au bani multi (personali sau in administrare) se ghideaza in investitii intotdeauna dupa repere clare, spre deosebire de animale care sunt purtate de instinct. Strainii care au investit in Romania ultimilor 20 de ani pot fi deja considerati pionierii acelor vremuri. De cand a inceput criza si, mai ales atunci cand se va sfarsi, majoritatea investitiilor noi vor avea la baza fundamente economice solide. Aproape nimic nu va mai fi ca inainte de 2008.

Astazi, nicio banca germana sau americana nu face operatiuni pentru persoanele fizice in Romania! (doar Citi Bank opereaza pe zona corporate). Nu mai vorbim de tigrii asiatici din sistemul bancar, ca nu are rost! Ce reprezinta Germania in Europa stie toata lumea. Cat despre bancile americane, nu se pune problema. Cati dintre cei mai bogati 500 de oameni ai planetei au investitii serioase in Romania? Ii putem numara pe degetele de la o mana! Ce i-ar putea determina pe oamenii grei ai Terrei sa vina si sa desfasoare afaceri curente in tara noastra? Mediul economic competitiv (sau macar, prietenos) si, atentie!, timpul.

„Time is monney”! Inainte sa vina in Romania orice investitor puternic, fie persoana, fie corporatie, studiaza in detaliu mediul de business al tarii respective, facand comparatie cu toate tarile din regiune (in primul rand) si chiar cu orice tara de pe glob, care poate fi la fel de atractiva din punct de vedere investitional. Asa a aparut globalizarea. De cand a inceput criza economica, nu am auzit absolut nicio persoana importanta din mediu de afaceri international spunand ca nu sunt bani. Nu este o criza financiara! Problema este ca banii nu circula in economia reala romaneasca, fonduri noi de afara nu intra, si multe sectoare economice sunt realmente blocate.

Investitiile straine directe in Romania au scazut in ultimii 5 ani de peste 15 ori si trendul negativ este in continuare… crescator. Suna frumos ultima inventie a economistilor: “crestere negativa”. Cum ar putea investitorii straini sa aiba incredere in mediu de afaceri romanesc cand chiar cetatenii acestei tari nu au incredere in economia propriei natiuni?! Dovada suprema este ca depozitele populatiei in banci au crescut de la an la an cu cateva miliarde de euro. Acesta este cel mai evident semn de frica investitionala, la nivelul unei tari. Desi nu traiesc mai bine, multi romani prefera sa tina bani la ciorap, pentru zile negre. Semn clar ca acele zile nu au trecut!

Micii antreprenori romani, care nu asculta cursurile de macroeconomie ale profesorilor de la ASE, care vorbesc exclusiv din carti, pot da lectii despre economia reala. Sunt zeci de mii de antreprenori, mai mari sau mai mici, care, in fiecare zi, se lovesc de ceea ce ar trebui sa le asigure guvernantii investitorilor straini ca sa (re)vina in tara noastra, cu increderea si curajul ca pot face profit, creand si noi locuri de munca pentru romani. Daca guvernatorul BNR, o persoana cu o diplomatie recunoscuta si avand cea mai mare incredere in randul romanilor, a inceput sa foloseasca in public expresii de genul ” o frecam”, in privinta politicilor structurale, e clar ca si mediul academic, economic si guvernamental, ar trebui sa coboare urgent cu picioarele pe pamant!

Cel mai necesar cadou pe care trebuie sa il oferim investitorilor straini, pentru a iesi castigatori in competitia acerba cu alte state, este timpul! Nu ne costa nimic, decat implicare si responsabilitate! Dar, pentru asta, un minim efort este obligatoriu! Daca am arata ca ne pasa sa atragem investitii noi de afara in Romania, strainii, ar putea sa accepte micile neajunsuri, inerente in orice tara. Cu putina bunavointa din partea factorilor de decizie politica si economica, intr-un timp scurt, se pot schimba in bine multe legi si obstacole aflate azi in calea intentiei investitorilor straini. „Dragi” guvernanti, „ilustrii” politicieni, „stimati” sefii de intitutii publice, tineti cont ca, inainte de orice, indiferent de coloratura dvs. politica, oamenii de afaceri straini si, deopotriva cei romani, pretuiesc timpul lor.

Cui credeti ca-i convine sa piarda timpul si sa dezlege itele legilor intortocheate din Romania? Cui credeti ca-i place sa stea luni de zile dupa o aprobare, la mana unui functionar public incompetent sau fricos (nu am luat in calcul ca ar putea astepta/cere spaga pentru semnarea unui document perfect legal!)? Cine credeti ca se poate simti confortabil intr-un mediu neprietenos, in care orice investitor serios, de buna credinta, si cu o reputatie nationala sau internationala, regaseste in activitatea curenta tot felul de chestiuni birocratice din care intelege un singur lucru: ca pierde timpul lui, implicit banii lui, pentru probleme care ar trebui rezolvate/simplificate/eliminate de oamenii politici sau functionarii publici, cu competente in acest sens?

Cand vor intelege aceste lucruri elementare, cand vor avea interesul si curajul de a schimba perceptia asupra economiei romaneasti, politicienii romani vor fi (mai) respectati. Vor fi capabili sa ia decizii si sa-si asume responsabilitiati. Pana atunci, fara implicare in functiile pe care le detin in stat, fara eficentizarea administratiei publice in raport cu cerintele mediului de afaceri privat, economia romaneasca va balti in neputinta de a atrage investitii straine. Banii migreaza in fiecare an acolo unde le este bine. Daca Romania nu este capabila sa ofere conditii bune pentru investitii, sa nu ne miram de ce ne va merge din ce in ce mai rau!

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *