Stiu ca premierul citeste constant Ziarul Financiar si sper sa aiba timp sa arunce o privire si aici. Acest articol este un mesaj public pentru un demnitar de tip nou care, daca vrea sa arate ceea ce a invatat in strainatate, poate demonstra prin fapte ca stie sa eficientizeze economia.
L-am cunoscut pe Florin Citu cand s-a intors in tara, dupa periplul international axat pe educatie si pe experienta unor joburi afara. Nu suntem prieteni. Desi nu este foarte carismatic, in schimb, este un tip serios pe care te poti baza. Pare moale, dar nu e. Stie sa ajunga la un rezultat concret. Misiunea lui in fruntea Guvernului este greu de dus. Marele lui ghinion este ca s-a trezit cu niste ministri numiti de partide si nu a avut niciun cuvant de spus in alegerea lor. Sa conduci oameni impusi in echipa ta este o problema delicata. Daca ar fi fost dupa el, asa cum l-am simtit, ca un om integru si loial principiilor in care crede, probabil ca jumatate din actualii ministri nu ar fi fost acum in guvern.
Astazi numarul de someri din Romania este in jur de 300.000. Evident, nu se cunoaste numarul exact, ca asa e la noi. Nici numarul exact de bugetari nu se stie, ca nu s-a dorit asta. Niciodata. De niciun guvern. Daca numarul somerilor fluctueaza zilnic, cel al bugetarilor nu prea a avut ruperi de ritm de foarte multi ani.
Multi au considerat ca inghetarea salariilor bugetarilor este o veste buna. Dupa parerea mea, nu este deloc buna, domnule Citu. Buna era daca, dupa mult timp, aparatul de stat ar fi fost redus. Un 10% poate ar fi fost un prim pas si imaginea de reforma prindea contur. Daca vorbeam de 15-20% puteau sa apara probleme. Oricum, orice procent era mai bun decat nimic!
Din armata de bugetari, cu 10% mai putin era aproape simplu de realizat. Unii ieseau anul asta la pensie, in mod natural. Poate ca altii ar fi plecat de buna voie. Putin probabil si greu de presupus, altii vroiau sa vada cum e in mediul privat. O reducere de 10% ar fi reprezentat un semn de respect fata de patroni si angajatii lor, avand in vedere ca salariile la stat sunt cu minimum 50% mai mari decat salariul mediu pe economie.
Mi se pare trist si total nepotrivit sa consideri o realizare inghetarea salariilor bugetarilor. Probabil, multi bugetari vor gandi simplist. Vor spune ca nu are rost sa faca mai mult decat inainte. Oricum, unii taie frunze la caini si sunt fericiti la sfarsit de luna. Faptul ca, fara o restructurare anuntata, orice salariat de la stat va considera ca jobul lui este in siguranta mi se pare o incurajare a ineficientei. Daca un angajat in mediul privat nu are rezultate sau greseste nu prinde luna urmatoare in acelasi loc de munca. Daca un bugetar nu are rezultate sau greseste nu i se intampla nimic.
Sectorul bugetar nu are ce sau cum sa produca mai mult. Singurul in masura sa se dezvolte este sectorul privat. Dar, cum sa evoluezi in mediul privat atunci cand statul s-a ghiftuit din munca si efortul antreprenorilor si a angajatilor lor. Cum sa faci performanta cand lucrurile se misca greu si, din cauza inactivitatii bugetarilor, patronii nu se pot tine de planurile de afaceri?
Unele decizii ale antreprenorilor depind direct sau indirect de eficienta autoritatilor. Vi se pare normal, domnule Citu, ca angajatii de la stat, care nu isi fac treaba, sa nu raspunda individual pentru incompetenta? In aceste conditii, e normal si sa le dati acelasi salariu sau unii din ei sa nu fie concediati?
Acestea fiind zise, mi se pare ca Romania stagneaza si viitorul nu e promitator. Daca va veni o criza care va duce somajul spre un milion, ce veti face atunci domnule premier? Veti proceda la fel? Veti fi multumit ca nu ati crescut salariul bugetarilor in 2021? Sunt convins ca stiti bine ce insemana capitalism si care sunt mecanismele functionarii unei economii eficiente. Intr-o piata libera, bugetarii nu trebuie sa fie o piatra de moara pentru operatorii mediului privat. Din contra, ar trebui sa fie un sprijin real!
Romania nu mai are timp de pierdut si nu-si permite sa faca aceleasi greseli, ca in ultimii 30 de ani. Concurentii nostri, respectiv celelalte tari din UE si nu numai, exact asta asteapta. Imi inchipui cat de greu este sa-i multumesti pe toti: bugetari, pensionari si… privati. Bugetul tarii este cea mai mare afacere din Romania. De primul ministru depinde daca va tine cont numai de bugetari, iar mediul privat va suporta povara in continuare. Un parteneriat stat-privat, in opinia mea, inseamna un echilibru intre ceea ce ofera statul prin angajatii sai si ceea ce se poate sa produca mediul privat.
Daca veti tine capul plecat in fata intereselor politrucilor veti pierde respectul meu si al celor care considera ca acum aveti cea mai buna conjunctura pentru a argumenta si implementa restructurarea aparatului bugetar. Daca veti fi obedient structurii socialiste mostenita de la partidul stat, insemana ca nicio scoala facuta in strainatate nu este valabila pe teritoriul Romaniei si teoria invatata nu se poate aplica la noi. Eu va doresc sa ramaneti in istorie ca primul premier care a avut curaj sa reduca aparatul de partid si de stat, adica grosul armatei de bugetari a tarii.
Daca absortia fondurilor europene si investitiile statului nu vor fi adecvate conjuncturii economice, sa nu ne miram daca peste un timp, bugetarii si pensionarii vor fi platiti numai din imprumuturi. Asta pentru ca si mediul privat are limitele lui.