Inițial, am vrut să scriu în loc de asociat „partener”, dar nu este cazul. Nu în România sau nu încă. Într-un parteneriat sănătos sunt implicate toate părțile, există respect reciproc și responsabilitate asumată. Din păcate, când este vorba de statul român, nu se poate folosi termenul de „partener”.

Fie că ești asociat/acționar într-o firmă sau simplu angajat, fie că ești bugetar, de când intri în câmpul muncii ai un asociat nevăzut. O umbră te urmărește peste tot. Nu este de la soare, este de la statutul de a fi înregistrat într-un sistem complex care te taxează vrând-nevrând.

Zilnic, după ce te trezești și pleci la job, dacă crezi că vei lucra numai pentru tine, ai visat color. Nu! După ce îți bei cafeaua, fără să îți dai seama, prestezi muncă inclusiv în folosul asociatului din umbră. Chiar și după ce ieși la pensie (dacă o apuci), statul are grijă să te țină captiv sistemului creat de el și te „stoarce” de bani până mori.

Fie că îți place sau nu, fără să fii consultat, în numele echității sociale și al evoluției unei comunități, împarți banii și munca ta cu statul român. Când țara o duce mai greu sau politicienii care o conduc au făcut greșeli majore, asociatul nevăzut se bazează tot pe oamenii corecți și le cere un procent mai mare din efortul lor. Este și cazul României de azi.

Și știe cum să facă asta… Fie prin TVA-ul pe care îl plătești la orice, fie prin impozite mărite, noi accize, diverse alte taxe și contribuții, asociatul din umbră are o singură grijă: să primească mai mult. Sistemul de control se extinde și la cei care au „uitat” să plătească dările la stat, dar, de multe ori, nu mai are ce să ia.

Nu numai statul este incorect sau ineficient. Există și o categorie de oameni care se satură să plătească dările și trec la munca la negru. Refuză să mai cotizeze, considerând birurile nejustificate. Dacă asociatul nevăzut reușește să pună reflectoarele organelor de control pe activitatea lor, umbra dispare și unii rămân cu ochii în soare.

Statul, care este în tot și în toate, ne umbrește existența și ne influențează, de multe ori, viața, chiar și destinul. Profesional sau personal. Stresul cotidian, cauzat de instituțiile/autoritățile care nu funcționează sau care sunt „să fie”, alimentând o birocrație sufocantă, ne conduce la o întrebare simplă: ce face statul pentru mine cu banii pe care i-am dat/mi i-a luat?

Statul, reprezentat de mulți când este de luat și de mai nimeni când este chemat să răspundă pentru ceva serios sau grav, este umbra existenței noastre. Un asociat nevăzut în tot ce facem și ne înconjoară. Nu poți să îl tragi la răspundere decât în condiții excepționale, pentru că se auto-protejează prin legi bune pentru el și reprezentanții lui și legi proaste pentru popor.

Prea puțini lideri care au ajuns în funcții importante au adus lumină în locul umbrei pentru oameni. Unii o fac/au făcut-o din interes, conjunctural, pentru a obține voturi. Alții o fac cu credință în viitor, dacă au resursele necesare sau sunt lăsați de cei care conduc cu adevărat țara.

În România, asociatul din umbră devine intruziv în situații de criză, în orice îți propui să faci. După părerea mea, statul român, asociatul oricăruia dintre noi, ne ține captivi într-un sistem care se dorește a fi funcțional atât pentru hoții care nu pățesc nimic, cât și pentru cei care nu muncesc deloc sau nu au nicio contribuție la bugetul statului.

Astăzi, în opinia mea, problema în România este că, pentru cei care muncesc și sunt corecți, umbra se accentuează și, paradoxal, asociatul invizibil își arată colții, fiind din ce în ce mai agresiv cu aceștia. Cu ceilalți, care fură, sunt asistați social permanent sau sunt angajați în posturi pe care nu le merită, statul este tolerant. Pentru ei nu există umbră. Statul este soarele lor.