N-aș fi scris acest articol dacă nu citeam studiul Storia despre procentul locuințelor neocupate din principalele piețe imobiliare din România. Îi felicit pentru analiza făcută, poate singura care se bazează pe cifre concrete, dovedibile, spre deosebire de alți indici imobiliari scoși din burtă (vezi „creșterea” constantă a prețurilor pe baza ofertelor/cererilor de preț din anunțuri).

Nu m-aș fi gândit să mai scriu un nou articol despre imobiliare, dar s-au întors influencerii din vacanță și, cu toate că vânzările de apartamente s-au prăbușit, ei trâmbițează o nouă creștere a prețurilor, ca niște vuvuzele pe baterii. Ca și prostia, obsesia „experților” pentru creșterea prețurilor este infinită, iar manipularea este „brățară de aur”.

Pentru cei care nu au citit atent raportul Storia, fac un scurt rezumat:

• astăzi, în marile centre urbane ale țării, 1 din 4/5 imobile sunt goale. Procentul caselor nelocuite variază: 19,3% în Cluj, 21,1% în București, 28,4% în Ilfov, 31,3% în Iași etc.
• la nivel național, procentul este de 25%: din 9,9 milioane locuințe existente, 2,5 milioane stau goale, nefolosite. În opinia mea, în unele sate/comune/orașe din provincie, din cauza sărăciei (care a dus la o emigrație masivă) și a îmbătrânirii populației, procentul depășește frecvent 50%.

Ca să revenim la București și Cluj, piețele fierbinți ale României, s-a dovedit ceea ce se vedea cu ochiul liber seara. În majoritatea ansamblurilor rezidențiale noi, există lumină folosită doar în câteva apartamente, restul sunt ținute în scop speculativ sau pentru noile generații. Cu alte cuvinte, investitorii cumpără „să fie/să aibă”, preferând să nu stea cu banii în bancă. Cei care au găsit chiriași pentru noile achiziții sunt norocoși sau se ocupă (și) cu această afacere.

Ca să exclud orice interpretare pe acest subiect, orice cetățean are dreptul să facă ce vrea cu banii lui. Apetitul de a fi proprietar al românilor este cel mai dezvoltat din UE și avem un procent de peste 96% din cetățeni care sunt proprietari pe cel puțin un imobil. Cu toate acestea, numai în București sunt cel puțin 218.000 de locuințe goale! Chiar și în aceste condiții, influencerii plătiți sau neplătiți inundă media cu mesaje agresive în care spun că cererea depășește cu mult oferta. Așa ceva…

Dacă atât de multe imobile sunt goale, cum văd „specialiștii” o creștere constantă a prețurilor? Deci ai de unde să alegi, oferta disponibilă este dovedit mai mare decât cererea, dar unii văd valuri de scumpiri, indiferent de starea economiei. Știu, înțeleg și confirm că unele zone/cartiere din marile centre urbane au cunoscut creșteri de valoare, materializate prin tranzacții reale, în baza unor oferte limitate și căutate.

După opinia mea, ceea ce a evidențiat Storia prin prezentarea făcută (vă invit să o recitiți) se va accentua. Nu pentru că spun eu, ci pentru că populația României, până în 2050, se va reduce cu încă 3 milioane! Și atunci mă întreb: de unde să tot crească prețurile? Va fi lumea tentată să cumpere imobile în continuare, ca să le țină goale?

Dar, dacă vreți să vedeți cu adevărat care este diferența între viața unora și prețurile imobilelor din anumite zone, în același oraș, vă invit să mergeți într-o zi în două mall-uri diferite. Mergeți la Mall Băneasa/Promenada sau AFI Cotroceni și apoi dați o tură la orice mall de cartier. S-ar putea să aveți o revelație… Cei care înțeleg ceva din economie, fără să aibă neapărat o pregătire specifică, vor face diferența instantaneu.

De aceea, îmi place să cred că piața imobiliară este dinamică și fluctuează în funcție de starea economiei, densitatea populației, potențialul de dezvoltare, puterea de cumpărare, șomaj, nivelul creditelor etc. Variază inclusiv pe baza procentelor de imobile nefolosite din fondul locativ. Pentru „experții” care văd precum calul care poartă ochelari laterali, există o singură direcție. Vă doresc decizii înțelepte!