Pe langa multe abilitati dovedite, exista suficienti romani care au o mare „calitate”. De principiu, se cred mai destepti decat cei din jurul lor. De aici isi urmeaza instinctul. Instinctul de aparare in fata celor care chiar sunt mai destepti decat ei. O realitate care se simte.

Poate, vi s-a intamplat si voua sa ramaneti surprinsi adesea. Mi s-a intamplat si mie. I se poate intampla oricui. Fenomenul e raspindit printre romani. Face parte din cultura poporului nostru. Daca cineva are 10% habar despre ceva, sigur are o parere pe care o exprima public, cu mandrie. Da sfaturi, ca un mare expert.

Daca altcineva are o vaga idee despre acelasi lucru, il poate combate cu convingere. Chiar cu fermitate. Si, de ce nu, in lipsa de argumente, putina agresivitate e binevenita. In tarile civilizate, chiar cand oamenii cunosc 90% despre un subiect, ezita sa traga concluzii.

Sa fim putin sinceri cu noi. De cate ori am rostit o simpla fraza, de genul: „imi pare rau, dar nu ma pricep”. Sau: „nu-mi permit sa emit pareri, pentru ca nu cunosc prea bine subiectul”. Extrem de rar auzim astfel de… scuze.

Doar ca sa ne aflam in treaba, comentam orice. De aici si expresia mioritica: „romanul se pricepe la toate”. D-aia n-a aparut la noi nicio emisiune „no comment”. Daca n-ai o parere, risti sa pici de fraier. Si nu da bine in public.

Pentru cine vrea sa socializeze, procesul de comunicare poate fi presarat cu orice subiect. Ce ne facem insa cand vorbim despre judecati de valoare, cand nu avem nicio aplecare in a o face? Exista romani care cunosc foarte bine alte domenii. Mai putin cele in care sunt direct implicati.

Romanii dau prea repede verdicte. Judeca oamenii dupa propriile repere si mai ales valori morale. Daca exista! Si cum sunt rare, avem o problema la nivel de natiune. Nu suntem in stare sa facem echipe de lucru eficiente pentru ca in multe cazuri ii consideram pe cei din jurul nostri mai prosti decat noi. Punct.

Un exemplu concret de transformare a romanului dintr-un om destept intr-unul normal este cand trece granita. Gata! Alta atitudine, alta perspectiva. Fie ca pleaca in concediu, fie ca pleaca la munca, e deschis la nou. Nu mai e super-cunoscator la orice, ca acasa. Incearca sa faca echipa si la distractie si la nevoie. Nu mai e atat de „destept” ca in Romania. Mai lasa din fite, lasa garda mai jos si incearca sa asimileze plus-valoare. Culmea! Are curaj sa intrebe cand nu stie ceva. Se vaccineaza cu respect pentru cel care chiar stie ceva. Deci, se poate!

In Romania, asteptam de multe ori sa greseasca celalalt. Ca sa-i scoatem ochii. Nu avem puterea sa ne implicam noi in actiunile pe care le initiaza altii, pe principiul ca” nu se poate sa nu fie altcineva care sa faca chestia aia!” Ne simtim confortabil cu propria existenta. Pur si simplu, nu ne pasa!

Ne e frica sa gresim de teama ca oamenii sa nu rada de noi. Unii de abia asteapta asta. Lasitatea celor „destepti” se doreste a fi o calitate, chiar o mandrie intrinseca. La nivel de echipa e cea mai mare non-valoare. Uitati-va in jur. Fara doar si poate, veti (re)gasi multi prosti. Mai uitati-va inca o data. O sa va mirati. Unii doar par. Nu ati comunicat cu ei cum trebuie. Mai aruncati inca o privire atenta! E timpul sa identificati si surprizele placute. Sunt in beneficiul existentei noastre, ca romani.

Da, de multe ori ne consideram destepti. Chiar si suntem fata de multe alte natii, dar in niciun caz in toate situatiile. De la asta pana la a-i considera prosti pe altii, nu e decat un pas. Si la ce ne ajuta? Daca am fi intr-adevar oameni de valoare, nu numai destepti, am avea initiativa de a demonstra ca nu vrem sa fim destepti doar pentru noi. Am fi capabili sa luptam cu orgoliul nostru si sa-l invingem. Am impartasi si altora din desteptaciunea noastra. Si cat de mult ar conta!

De ce credeti ca la nivelul national, notiunea de comunitate este aproape inexistenta? Exact! In felul nostru, ca romani, ne consideram superiori conationalilor din preajma. Si cel mai prost dintre prostii satului are o parere buna despre el. Acest lucru nu e gresit. Nasol e cand el ii crede pe toti ceilalti inferiori.

La oras comunitatea e o gluma. O jungla urbana. Sunt nenumarate grupuri de „destepti” care se gratuleaza reciproc si incearca sa arate cat de prosti sunt ceilalti. Dar, „prostii” despre care vorbesc sunt mai fericiti decat ei. Pentru ca ei se multumesc cu putin si nu vor sa para mai destepti decat sunt.

Am avut privilegiul sa intalnesc in peste 25 de ani de experienta profesionala cativa oameni deosebiti. Am intalnit si multi oameni cu adevarat destepti. Stiti care mi-au ramas in cap? Stiti pe care-i consider cu adevarat performanti? Numai pe aceia care au avut puterea sa descopere in oamenii din jurul lor si alti oameni destepti. Alaturi de astfel de romani nu va veti simti niciodata prosti.