Adrian Nastase isi deschide o consignatie politica (Pamflet)

8 aprilie 2013 4 minute
Distribuie

Toti politicienii sunt de vanzare. Pretul este diferit. Comisionul negociabil. Inspirat de traseismul continuu al politicienilor romani, fostul prim-ministru s-a orientat catre un business sigur. Cand vor sa sa vada cat mai valoreaza, alesii neamului se duc la un comerciant politic cu experianta. Pe loc se calculeaza un pret de piata si se expune proaspat in vitrina publica.

Inspirat de acest concept de afaceri, Adrian Nastase s-a gandit sa deschida o afacere de succes. Are experienta si putere de munca. Consignatia politica este un concept unic, patentat in puscarie si se anunta in mare voga pe scena damboviteana. Marfa politica se va gasi permanent pentru o astfel de activitate. La cati alesi numara astazi parlamentul si cati enoriasi politici poftesc la functii publice sau in administratia centrala, riscul este zero.

Intrebat fiind de unde i-a venit ideea, Adrian Nastase s-a autodenuntat. Locuind intr-un bloc pe strada Zambaccian, si-a adus aminte ca adresa din domiciliu spune multe despre statutul unui om. Krikor Zambaccian a fost un mare colectionar si critic de arta. De aici a pornit inspiratia investitiilor in tablouri. Acelasi Zambaccian a inventat conceptul de consignatie de arta. Asa a aparut plagiatul. De data aceasta politic. Consignatia politicienilor este o necesitate.

In acest fel, politicianul Nastase se va razbuna pe Traian Basescu, cu varf si indesat. ”Marinarul” care a carat tone de marfa pe vremea cand era comandant de vas, nu a fost in stare sa puna in practica acest business. Era la indemana lui, dar a preferat sa lucreze la negru. Ca pe vremuri. Fara acte, a vandut politicienii care i-au iesit in cale, de cate ori a vrut. Taraba din Parlamentul Romaniei i-a permis contrabanda politica cu toti trepadusii, mari si mici, din toate partidele. Iata insa ca vremurile s-au schimbat si concurenta isi arata coltii pe timp de criza.

Invitat sa revina in forta pe scena publica, Adrian Nastase si-a propus inainte de orice sa recupereze integral banii pierduti cat timp a stat la bulau. Cum va face asta? Nu va mai impusca ciute. Acum va vana numai politicieni. Cu datorii, cu dosare si obligatii. Nu stiu cat sange curge dintr-un cerb, dar din astia o sa tasneasca borsul pe nas de frica. Ii va expune in consignatia politica ca mieii in macelarie.

Inainte sa paraseasca puscaria, a lasat lucrarile stiintifice spre studiu studentilor din penitenciar. Cu „litera de lege” a lasat vorba liderului din parnaie ca urmatoarele cursuri sa fie tinute de George Copos, ca prospat absolvent al facultatii de drept. Pacat ca nu i-au folosit la nimic. Asa va aparea prima generatie de absolventi in drept din puscarie. Aceasta va fi preluata pentru masterat de domn’ profesor Voiculescu. Cine si-ar fi imaginat o tandem etic atat de reusit? Unde mai pui ca, la cati politicieni vor ajunge in parnaie, vor constitui o sursa inepuizabila pentru consignatie.

Pentru a avea inca de la deschidere marfa proaspata in consignatia politica, saptamana aceasta o sa-l cheme pe Ponta la el ca sa-i explice strategia politica viitoare. PSD asteapta noi provocari. O sa cheme si ursitoarele din PNL sa-si dea o parere. Nu ca ar tine cont, dar sa se invete minte ca de acum inainte trebuie sa fie si el de acord cu deciziile care se vor lua in USL. Asa-i frumos! Experienta in politica se consolideaza si cristalizeaza in puscarie. Nastase are incredere in Victoras, chiar daca a cazut la pace cu Basescu in privinta sefului DNA si a procurorului general. Doar de la el a invatat cum se copiaza o teza de doctorat. El a coordonat lucrarea atunci, el va coordona si guvernul actual. Victor Ponta doar va semna.

Pana de Paste se apuca de treaba! A stat prea mult timp relaxat in parnaie. Are prioritati importante pentru tara. In maxim 2 saptamani, va recupera banii ciorditi de Inspectoratul de Stat in Constructii. Adica, dupa ce-a stat si la bulau astia l-au luat de fraier. Va face o cheta la partid sa vada cine i-a mai ramas fidel si vrea un loc preferential in consignatia lui politica. Cine nu va cotiza in avans va fi transferat disciplinar la PDL. Videanu de-abia asteapta. Trebuie sa faca putina ordine si-n USL. Chiar nu-i place ca PSD i-a promis lui Antonescu ca-l lasa sa candideze la prezidentiale. Mai bine il sustine pe Oprescu, ca sa-l faca fericit si pe „tatucul” Iliescu.

Daca nu vor exista clienti pentru consignatia politica a tovarasului Adrian Nastase inseamna ca in Romania nu mai sunt politicieni de vanzare.

1 Comment on “Adrian Nastase isi deschide o consignatie politica (Pamflet)”

  1. Ion Pribeagu
    5 mai 2013

    Nastase este un bun cunoscator al muncii social…iste, filozofic vorbind el va deveni guru USL-ului si va consilia PSD-eul dar si pe liberali, datori PSD din alte timpuri bune…iar pe crin-ul candidat prez daca nu-l debarca precis psd va avea candidat la prez un independent …oprescu, si cu toata uselimea in spate va vastiga independentul ca nici ceilalti nu prea au un condidat inca sau mai bun decat cacarau de tulcea ..

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *