In opinia mea, cei mai buni comercianti nu sunt antreprenorii. Nici macar vanzatorii de profesie. Cel mai probabil, cei mai ”calificati” pentru acesta  profesie sunt politicienii. Nu intamplator am folosit cuvantul ”profesie”, pentru ca a vinde promisiuni este o adevarata meserie, as spune chiar ”bratara de aur” pentru cei mai necalificati oameni. A fi politician a devenit, cu adevarat, ceva important. Pentru cei mai multi, foarte profitabil.

Sa promiti orice, sa minti sau sa nu tii cont de realitate, sa duci in eroare -cu buna stiinta- oamenii care ajung sa te creada pe cuvant, te duce exact in zona iluzionismului. Este exact opusul antreprenoriatului unde, daca ai face acest lucru, intri rapid in faliment. Astazi, pe scara larga, aproape in toata lumea, consumerismul de iluzii s-a extins ca o pandemie si dealerii lui au pus stapanire pe o buna parte din viata oamenilor.

Managementul asteptarilor nu se preda in scoli. Fauritorii de vorbe magice capteaza audienta, produc fani si creaza asteptari false. Multi ascultatori, activi sau pasivi, devin dependenti de continutul mesajelor goale ale unor politicieni. Istoria ne-a demonstrat de nenumarate ori ca politica nu mai este blamata si, chiar daca este asimilata moral cu o prostituata, are mandri reprezentanti si multi ”clienti” fideli. Romania nu duce lipsa de negustori de iluzii si in acest an electoral, dupa parerea mea, s-au atins noi cote de ”incredere” in politica damboviteana.

Dupa 10 ani avem o ”Romanie educata” de nu ne mai trebuie nimic. Gasim forta de lucru din ce in ce mai greu. Procesul educational, mai mult ca sigur, se va prelungi in Senat. Avem o economie care ”duduie” pe datorie, prin imprumuturi la imprumuturi, care alimenteaza o inflatie mare. Nimeni nu raspunde de nimic. Avem ”garantii” ca intram in Schengen, dar sansele sa intram prea curand scad odata cu cresterea migratiei in Europa. Avem parlamentari care ar vrea sa moara cu acest statut, tragand cu dintii pentru un nou mandat. Manifestul comunist ”Tot inainte, tovarsi”, se extinde cu ”La vremuri noi, tot noi”, indiferent de coloratura politica.

Se stie ca puterea poate sa ia mintile unor alesi. Dar ce e cu poporul? El pare anesteziat, isi pierde busola si voteaza aceeasi oameni, crezand ca acestia se vor schimba. Nu, un incompetent in profesia de baza (daca o are!) nu are cum sa devina competent politic. Daca n-ai facut performanta in niciun domeniu, e aberant sa crezi ca poti face ceva deosebit in politica. Poate o sa faci ceva pentru tine si cei care te sustin, pentru un grup de interese caruia ii esti dator, dar nu poti performa pentru cei care te-au ales.

Concurenta in politica a devenit acerba. Trebuie sa fii recomandat, sa prestezi pentru gasca, sa fii disponibil non-stop (nu e de mirare daca n-ai nimic mai bun de facut!). Sa razbesti intr-un partid e lucru mare si nu e la indemana oricui. Inainte de toate, trebuie sa vinzi iluzii colegilor. Trebuie sa le demonstrezi ca esti un comerciant de promisiuni desarte mai bun decat altii. A fi ales candidatul negustorilor de iluzii e ca si cum iei startul in Formula 1 din pole position. Trebuie sa te califici in multe etape eliminatorii. Nu oricine ajunge pe scena politica atunci cand incepe circul electoral.

Sub lumina reflectoarelor, cel mai grav este ca unii ajung sa se creada eroi, martiri, sacrificatii de serviciu, chiar daca nu raspund de nerealizarile personale sau ale echipei pe care vremelnic o conduc. Traiesc bine, au case de protocol, masina cu sofer la scara, privilegii permanent, pensii speciale, dar se vaita cat de greu le este. E de inteles!… Trebuie sa ai un caracter aparte ca sa vinzi tot timpul noi si noi iluzii si sa fii un negustor politic consecvent.

In 1989 am scapat de ”marele carmaci”, care ne iluziona cu o viata buna, in saracie. Am schimbat ”bunastarea” din comunism cu provocarea unei tranzitii grele spre capitalism. Personal cred ca suntem in acest punct, acaparati de alti negustori de iluzii. Acestia sunt experti in a ne risipi banii, dar niciunul nu e capabil sa spuna ca orice imprumut, mai devreme sau mai tarziu, va trebui achitat de copiii si nepotii nostri. Important e ca nu-l achita ei.

Dedic acest articol trecerii datoriei publice a Romaniei de 50% din PIB. Cand vom ajunge la 100% -va veni si acest moment- alti comerciati de iluzii din politica ne vor spune ca tara noastra e atat de bogata incat suporta orice. Greseala romanilor este ca si ei ajung sa creada acest lucru. Pe asta se si bazeaza negustorii de iluzii care ne conduc acum economia.