Daca cineva ar pune o cruce pe Guvernul Romaniei, cu siguranta, pentru unii nu ar mai fi necesara construirea noii Catedrale a Mantuirii Neamului, care se intentioneza a fi ridicata in viitor. Asa, de-a pururea si-n vecii vecilor, Amin, o simpla cruce ar mantui poporul asta de neputinta de a se ridica din genunchi, de douazeci de ani incoace.

Nu stiu de ce, dar un lucru e cert! Intre politica oricarui guvern perindat prin imobilul din Piata Victoriei si orientarea bisericii ortodoxe romane, nu mai e mare deosebire. Fie ca te bucuri de apartenenta la un partid politic, aflat temporar la putere, fie ca saruti o racla cu sfinte moaste, asteptarile sunt acelasi si efectul garantat. Poate singura “mare” deosebire consta in faptul ca la biserica se sta la coada, pe cand ca sa intri in partid, nu!

Credinta tine de tine, o ai in suflet, o porti cu tine. Oriunde, oricand, ea nu te paraseste. Superstitia tine de altii, de frica, de nesiguranta, de teama de a-ti pierde stimulentele.

Eu cred ca intre credinta si superstitie e o mare diferenta. La fel cum intre stimuli si stimulente, unde exista o mare discrepanta. De exemplu, perceptia omului de rand caruia ii este foame se bazeaza pe stimuli. Acelasi fenomen la politicieni se bazeaza pe stimulente, de orice fel. Enoriasul poate sa rabde, sa inghita in sec sau sa mai inghita o gura de aer, ca sa-si pacaleasca stomacul. Politicianul e hulpav, trece direct la fapte, mananca repede cu gura plina cat mai mult rahat si apoi, odata obisnuit cu “regimul”, se aseaza cuminte la dosul altor politicieni cu functii si asteapta. Sa avanseze! Daca are bani multi si sponsorizeaza bine, i se ofera instantaneu o functie sau stimulente rapide.

Poate c-o sa vi se para bizar, dar dupa mintea mea, intre politica si biserica s-a format un concept unic. De indobitocire! Cand se duce omul la biserica? Cand are nevoie, evident. Cand se duce acelasi om la guvern? Tot cand are nevoie! Fie cand vrea sa dea ceva prin “sponsorizari”, fie cand cere ceva, chiar daca a dat sau nu ceva inainte. Astfel, stimulii au fost transformati in stimulente si cand ultimele au disparut, singurul lucru care a ramas e credinta in forma pura! Promisiunile politice si superstitiile au disparut. Daca acum 20 de ani sufeream de dictatura comunista, acum ne “bucuram” de dictatura economica. Atat atunci, acum si in viitor, cea mai puternica forma de credinta se manifesta prin munca, prin fapte si rezultate concrete.

In viata mea am avut privilegiul sa intalnesc preoti de o profunzime sufleteasca si o lumina spirituala cum n-am crezut ca exista. Am avut norocul sa cunosc oameni cu credinta sfanta, cu frica lui Dumnezeu, care nu prea calcau prin biserici. Fiecare fiinta isi poarta crucea in felul ei. Insa, ceea ce am simtit ca “uneste” astazi biserica si politica in Romania este o combinatie intre dezumanizare si minciuna. Poate gresesc, poate sunt un pacatos ratat, dar nu simt nicio diferenta de abordare in realitatea cotidiana.

Sansele unei vieti normale sau mai bune in tara noastra nu au disparut, dar se diminueaza in fiecare an. Ce a ramas pur in locuitorii acestei asezari numite Romania nu veti gasi la politicieni si nu depinde nici de biserici. Tine de noi, de ce a ramas bun in fiecare din noi, in idealurile noastre, neatinse de vremuri sau terfelite de altii.

Poporul roman isi duce crucea care ia fost harazita, manat de la spate de politicieni neputinciosi, fara credinta, fara nimic sfant pe Pamant. Biserica doar le sfinteste faradelegile. Degeaba ne-a dat Dumnezeu aripi, daca noi nu vrem sa zburam!…

Si totusi, merita sa incercam. Depinde doar de noi.