Să-i facem statuie lui Umbrărescu!

5 noiembrie 2024 3 minute
Distribuie

L-am cunoscut pe Dorinel Umbrarescu acum multi ani, la o discutie intr-un mediu restrans, pret de 30 minute. Nu am facut afaceri cu el, nu mi-e ruda, prieten sau altceva. Il admir enorm pentru spiritul antreprenorial si realizarile sale, iar prezenta sa pe numeroasele santiere care impanzesc astazi noua retea de drumuri din Moldova (si nu numai) m-au determinat sa scriu acest articol. Avem multe de invatat din istoria lui in afaceri.

Dupa parerea mea, omul acesta merita o mica statuie in drumul spre Moldova, macar la un capat de autostrada pe care fie a terminat-o, fie o are in lucru. De ce? Acest antreprenor este modelul tipic de om de afaceri care vrea sa lase ceva in urma lui. Acum sigur nu mai lucreaza pentru bani. Cu siguranta are o situatie materiala cel putin indestulatoare pentru el si mostenitorii lui, pentru 2-3 generatii. Cel mai probabil, face ceea ce face cu pasiune si nu cred ca exista multe indoieli in acest sens.

Dar, mai presus de toate, in opinia mea, acest moldovean sadea, nascut intr-un sat din Vrancea, are ambitia de a-si lasa amprenta pe cateva drumuri de referinta care vor pune in viitor Moldova pe harta investitiilor din aceasta regiune saracita de perioada de tranzitie post-decembrista. Atitudinea in afaceri a acestui antreprenor este un model de tenacitate si referinta, care ar trebui predat in scoli.

Avem modele de succes mai mari in Romania. Avem cativa antreprenori de mare anvergura care au reusit si la nivel international. Avem afaceristi autohtoni care au creat branduri mai mari si sunt mai bogati. Insa, ceea ce a reusit Dorinel Umbrarescu este sa arate romanilor ca firmele sale au reusit intr-un domeniu in care putini se incumeta sa intre, daramite sa faca fata competitiei internationale, unde sunt companii cu sute de autostrazi deja construite, in toata lumea.

Una e sa creezi o aplicatie de geniu si sa faci un unicorn, una e sa ai deja capital sau sa poti atrage nelimitat bani pentru a te impune intr-un anumit domeniu si alta e sa o iei de la zero, fiind un oarecare dupa 1990. Umbrarescu a demonstrat ca nu exista limite in a reusi in orice domeniu. Au fost mai multe firme care au vrut sa ajunga la nivelul sau, in domeniul infrastructurii rutiere, dar majoritatea fie au ramas mici, fie au dat faliment.

Ceea ce mi se pare spectaculos in realizarile moldoveanului nostru este faptul ca a lucrat cu oameni care oricand puteau sa-si gaseasca de lucru in strainatate.A reusit sa mobilizeze mii de muncitori, oferindu-le posibilitatea sa ramana in tara, mai aproape de familie. Sunt sigur ca are in echipele sale si angajati care s-au intors de pe meleaguri straine si lucreaza la constructia autostrazilor locale.

As fi putut sa pun in locul lui Umbrarescu multe alte personalitati din mediul de afaceri. Mie imi pare ca prin amploarea potentialului pe care il creaza realizarile lui are cel mai mare impact pentru cea mai saraca regiune a Romaniei. Moldova merita un ”Stefan cel Mare” al autostrazilor contemporane.
Felicitari, Dorinel Umbrarescu! Ne faci sa ne mandrim in viitor ca vom avea, in sfarsit, pe unde sa mergem civilizat spre Bucovina.

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *