Vreti un premier adevarat? Exista!

30 septembrie 2013 6 minute
Distribuie

M-a pus necuratu’ sa intru intr-o zi in biserica! Si bine am facut! Asa am ajuns sa am o revelatie pentru Romania! Dupa cutia milei, asezata strategic, primul obiect de vanzare langa lumanari, ce credeti ca era? Vin bisericesc! Toata viata am fost antreprenor, dar cred ca merita sa ma calugaresc o perioada, ca sa acced la tainele initiativei private… religioase.

In cautarea premierului ideal!

In afara de Mugur Isarescu, care are si o afacere privata, toti prim-ministrii pe care i-a avut Romania dupa 1990 au fost poeti in privinta problemelor reale din economie. Profesori sau politicieni. Zero practica, zero viziune! Teoreticieni pur-sange! Cel putin, actualul premier, este paralel cu orice proiect economic national, pe termen mediu sau lung. In afara de scaderea TVA la paine, absolut nicio alta masura economica serioasa nu a fost luata. In privinta politicilor structurale, vorba unei declaratii recente a Guvernatorului BNR: „O frecam”! Decat sa o frecam, mai bine incercam sa prosperam!

In ce lume traim? Intr-una pragmatica, bazata pe interese, bani si putere. Cine se raporteaza la alte coordonate poate sa se apuce sa predea la ASE. Orice antreprenor roman vorbeste aceeasi limba cu un preot. Fiecare isi gestioneaza afacerea. Nu exista doctrine diferite. Exista „punct ochit, punct lovit”. Diferenta in timp s-a facut prin implicarea statului. Daca antreprenorii au fost secatuiti de lipsa viziunii politicienilor, preotii au fost sprijiniti de conducerea BOR, prin sponsorizari, in mod special ale statului roman. O parte din banii care au fost luati, prin impozite si taxe, de la antreprenori au fost oferiti cu generozitate preotilor.

BOR, o afacere de succes

Da! Exista modele si merita urmate. Exemplu: BOR – Biserica Ortodoxa Romana. Nu exista investitori mai iscusiti decat preotii romani. Nu exista antreprenori mai buni decat inaltii prelati ai tarii. Nu gasiti institutie mai eficienta decat Patriarhia Romana. Nu exista lider mai eficient decat actualul patriarh. Politicienii romani ar trebui sa ia cursuri de educatie antreprenoriala de la preotii dispusi sa ofere work-shop-uri economice. Macar de sezon! Decat sa frece menta in tabere de vara politice sau prin seminarii plictisitoare, mai bine viitorii politruci ar face un stagiu de practica antreprenoriala intr-o manastire.

Vorbesc foarte serios! Lasand la o parte faradelegile ortodoxiei, ceea ce au reusit sa faca conducatorii ortodoxismului romanesc se numeste performanta! Slugarnicia politicienilor de toate culorile fata de reprezentantii bisericii – afisata mai ales in campanii electorale, miile de amendamnete care au ciuntit ani de-a randul bugetele Romaniei pentru constructia de biserici si refacerea diferitelor lacase de cult, donatiile hotiilor si credinciosilor deopotriva, construirea mai multor biserici decat spitale si scoli la un loc (dupa un reportaj BBC, una la trei zile!) sunt realizari palpabile, vizibile si demne de urmat.

In economia de piata libera, nu exista exemplu de reusita mai mare decat antreprenoriatul religios. Nu stiu ce juristi au inaltele fete bisericesti, dar sunt realmente geniali. Mii de proprietati valoroase au fost recuperate in instante, in principal, de la statul roman. Apropo, in aceeasi perioada, statul roman nu a fost in stare sa faca un inventar al propriilor imobile! Cum sa se puna rau reprezentantii statului cu biserica? Doamne fereste! Cum sa plateasca biserica impozit pe imobilele astfel retrocedate? Fereasca sfantul! Cum sa dea preotii bon fiscal sau chitanta fiscala pentru produsele de “larg consum”, vandute in biserica si pe langa orice lacas de cult! Doamne sfinte! Si acum regret ca nu am cumparat sticla de vin ca sa degust din elixirul profitului bisericesc! Doamne miluieste!

Au pacatuit, dar au reusit!

In periplurile mele pe mapamond am vazut cam tot ce inseamna religie. Am vazut credinta pura, neatinsa de ispita comerciala, am vazut indobitocirea omului simplu, pana la stadiu de animal. Multe razboaie, terorismul, revoltele sangeroase au avut la baza conflicte religioase. Religia are o influenta coplesitoare asupra evolutiei sau manipularii umane, in multe tari sau regiuni de pe glob. Inainte de lupta pentru pamant, pentru resursele naturale, doctrina religioasa a fost prioritara.

In Romania, peste 80% dintre cetateni au incredere in biserica ortodoxa romana. Mai mult decat USL!! Pe baza increderii, BOR a avut un plan de extindere exceptional, un plan economic-financiar fabulos, o discretie coplesitoare, ajungand un fel de stat in stat. Cinste voua, inalti prelati! Ati facut politica banului mai bine ca oricine. V-ati urmarit interesul propriu intr-un mod de invidiat. Ati realizat obiective marete, intr-un interval de timp scurt. Ati transformat imposibilul in posibil.

A sosit timpul sa intoarceti fata spre popor!

Totusi, acum a venit timpul sa dati ceva inapoi si statului roman. Acel stat care v-a tolerat, v-a ingaduit neimplicarea in modernizarea tarii. In schimb, v-a dat inapoi tot ce ati cerut si, poate, chiar vi se cuvenea de drept. El, statul roman nu va impoziteaza proprietatile – si nu e corect fata de contribuabili!, nu controleaza cata evaziune fiscala faceti – oricum mai mare decat in agricultura! (de departe cel mai evazionist sector economic), nu va tine cont ce avere aveti. Si nu vorbim de o avere mica, ci de una colosala! A venit timpul si pentru preoti sa fie buni romani, nu numai sa profite de pe urma statului si a cetatenilor romani.

Relatia preotilor cu serviciile secrete a fost tot timpul privilegiata! Si preotii au pacate, vulnerabilitati, sunt lasi, turnatori sau corupti. De pe vremea lui Ceausescu biserica a fost o „mana cereasca” pentru informatori. Tot poporul venea sa se spovedeasca la preot. Avea incredere oarba in reprezentantul Domnului pe pamant. Numai ca, pana la Dumnezeu e cale lunga. Miile de noi biserici proaspat construite au si ele un rost. „Pepiniera” de cadre din noile servicii secrete trebuia sa aiba front de lucru extins. Informatia costa si trebuie captata din timp! Nimic nu s-a schimbat. Informatia circula, apa, aerul si fraierul nu se termina niciodata!

Daca vi se pare ca reprezentantii BOR au oferit ceva Romaniei, aruncati acum cu pietre sau injurati-ma direct, in comentarii. Dar, inainte sa o faceti, puneti-va ordine in ganduri si aveti curajul sa va raspundeti concret la urmatoarea intrebare: ce ati primit de la preoti? Credinta? Eu cred ca, cine are credinta o poarta in suflet, oriunde paseste. Alinare? Nu cred ca mai aproape decat sufletele dragi va poate fi vreodata un preot! Compasiune? Ati platit pentru asta, de cand ati urcat treptele unei biserici. Ajutor? Puteti sa numarati pe degete preotii care fac acest lucru, cu har, credinta si demnitate. In rest, ce ati primit? Usa Domnului nu e deschisa decat ziua! Noaptea toate bisericile sunt inchise! Nu va intrebati de ce?

Sa dam Cezarului ce-i al Cezarului! Sa dam posibilitatea bisericii sa ne dea o lectie de antreprenoriat comercial si politic, de strategie economica, de viziune europeana, de parteneriat public-privat, de siguranta nationala si incredere ca putem reusi. Ca tara, ca neam, ca religie. Inaltarea viitoarei Catedrale Neamului sfideaza criza economica. Ce exemplu mai bun vreti? Cel mai bun prim-ministru ar fi mult Preafericitul Daniel! Ar avea ceva impotriva Basescu, Antonescu sau Ponta?

8 Comments on “Vreti un premier adevarat? Exista!”

  1. Neagu Simona
    2 octombrie 2013

    Draga domnule Dragoteanu,

    Aveti o viziune asupra bisericii care dovedeste ca nu cunosteti decat la suprafata atat credinta cat si treburile bisericesti. Ceea ce se vede nu este intotdeauna ceea ce este cu adevarat. Dar asa cum aveti si moto: „imobiliarele nu sunt pentru oricine”, asa si credinta adevarata nu se descopera oricui, ci trebuie sapat mai la adanc, pentru a intelege ce comoara adevarata ascunde religia, se descopera celor care cauta cu sinceritate.. Va intrebati daca un preot ne este aproape ? Dvs ati vorbit cu vreun preot adevarat sau cu un sfant in viata? Acolo este credinta adevarata, si nu unele uscaciuni care din pacate se vad la prima privire. Iar intrebarea de ce nu sunt deschise bisericile noaptea este cam de prisos. Pentru ca se fura vasele sfinte, icoane de patrimoniu si moaste, de aceea dl Dragoteanu, de aceea si nu din alt motiv. De catre cei fara nici un Dumnezeu.
    Asa ca faceti bine si nu mai loviti „subtil” si ironic in Biserica prin articole de acest gen. Ar fi bine sa ramaneti in sfera imobiliarelor, pentru ca probabil acolo va pricepeti cel mai bine.
    Cu stima, O credincioasa

  2. liviu m
    3 octombrie 2013

    @ Neagu Simona – credinta si religia sunt doua chestiuni diferite. Nu confunda lucrurile.

  3. Ion Pribeagu
    4 octombrie 2013

    Liviu – Simona nu a incurcat nimic, comentariul este despre credinta intr-o religie (aici este vorba de a noastra sau crestina) iar daca ea spune in EL/Dumnezeu nu vad care este confuzia…Dragos aici expune agresivitatea BOR de extindere si aici are dreptate ca avem oameni destoinici in a conduce populatia acestei tari, pentru ca aceasta/prezenta mafie FESE-nista o distruge prin felul ei de a guverna (toti sunt de educatie anti-christ) unii chiar ateisti (ex comunistii si odraslele lor) dar cu acelasi scop la guvernare – furatul legal, ilegal sau chiar distrugerea tarii/poporului roman

  4. Cristian Clenciu
    5 octombrie 2013

    Felicitari Dragos!
    Ai surprins esenta celui mai dezvoltat sector economic din Romania.
    Si singurul care nu plateste nici un fel de taxe.
    Este rezultatul indobitocirii(si supunerii) prin saracire.

  5. Andrea T
    11 octombrie 2013

    Felicitari pentru articol !

  6. Dinca
    14 octombrie 2013

    M-a pus necuratu’ sa intru intr-o zi in biserica! Si bine am facut!…Incredibil si cat tupeu…te-a pus necuratul……sa intri in biserica…o sa spui ca este asa o propoyzitie metaforica……esti praf baiete. Mai incolo incerci sa-l ridici in slavi pe Mugur Isarescu..Sti oare cate banci au falimentat in timpul domniei lui Isarsescu imparat ??????? Sti oare cate fraude bancare si abuzuri asupra clientilor s-au facut la banci impotriva clientilor.. ?? Sti oare cine a redus garantiile bancare la banci si de ce ?????Cine esti tu de fapt de te dai asa rotund cand tu esti in colturi !!!!!! Daca tu reprezinti intelectualitatea in Romania…te rog sa ma scuzi…asa oameni asa tara !!!!

  7. Mielu Nebunu'
    14 octombrie 2013

    Draga Dragos Dragoteanu!

    Asa cum ti-am zis si alta data cand ai aruncat cu noroi in biserica , iti zic si acum:

    1. Cauta, bre, omule, subiecte in corespondenta cu pregatirea pe care o ai. Eu nu te trimit sa vorbesti cu sfinti si cu popi, ca la tine e clar ca nu e cazul.

    2. Eu iti zic doar atat: daca nu stii….nu da cu copita! Asta vizavi de faptul ca te-a pus dracu’ sa intri in biserica si de faptul ca ai facut fac. de zootehnie. Nu de-altceva….

    3. Tot asa, cu alta ocazie, ti-am zis: daca agentii tai reuseau sa faca tranzactii pentru biserica….banii popilor erau buni, nu? Dar n-au fost agreati, ca de incercat, au incercat……eu stiu sigur si ,ti-am zis, iti dau si nume, iti spun si cu cine au vorbit acolo….

    Tie nu ti-e rusine?

  8. Mielu Nebunu'
    15 octombrie 2013

    @ Dinca

    Acu’ il ridica in slavi pe Isarescu…alta data il facea praf si pulbere!

    Cum sa ai incredere intr-un asemenea om????

Lasă un comentariu

Adresa de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *