Daca nu a furat statul, cine citeste acest articol se va simti norocos. Cei care se simt vizati vor citi numai titlul sau ma vor injura pentru ca au simtit deja efectele epidemiei pana la os. Accept ca sunt de vina pentru ca scriu adevarul despre economia subterana. Oricum, pentru ca suntem sau pretindem ca vrem sa fim onesti operatori ai mediului privat, va propun sa vedem impreuna cum merg treburile in zona economiei reale.

Pentru cei care nu stiu inca ce insemana zona gri, am o definitie simpla: lucrezi cu salariu oficial mai mic si primesti mai mult in mana, asa cum te intelegi cu proprietarul afacerii. Din cauza contributiilor de peste 70% care ar trebui platite pentru orice salariu, multi proprietari de IMM-uri prefera sa dea statului mai putin, ca sa-i dea angajatului ceva mai mult. Ambii sunt complici si inseala statul, ca sa le fie un pic mai bine. Virusul le-a stricat amandurora socotelile. Niciun patron nu simte la fel de bine ca un angajat pulsul unei afaceri.

Munca la negru e clara: aici e furt 100%, fara taxe, impozite, asigurari etc. Nimic oficial. Risc maxim asumat de ambele parti.

Dar, sa revenim in actualitate si sa vedem ce e nou pe piata muncii in Romania, incepand cu 15 martie 2020.

1. Statul a recompensat exclusiv antreprenorii corecti. „Numai” 1.2 milioane angajati lucreaza oficial cu salariu minim pe economie. O cifra foarte mare raportata la numarul de angajatii din zona privata, aproximativ 4.9 milioane oameni. Deci, cam 1 din 4 angajati din mediu privat se presupune ca traieste cu 1350 lei net / luna. Cati dintre ei primesc bani in plus, neimpozitati, nimeni nu stie. Cine a facut greseala sa plateasca angajatii cu salariu minim si restul platea cash, a trebuit sa aibe suficiente lichiditati puse deoparte, ca sa isi mentina colaboratorii aproape. Cum asa? Simplu.

Somajul tehnic a fost/este recompensat cu 75% din ceea ce era declarat in acte. Exemplu: daca plateai 2.000 lei, statul a suportat 1.500 lei. Daca aveai alta intelegere cu angajatul, e problema ta cum i-ai dat/ii dai restul de bani in continuare, chiar daca nu ai avut deloc incasari. Angajatul nemultumit intotdeauna va cauta variante, mai ales daca patronul nu mai poate sustine ceea ce a promis. Atunci cand nu mai exista interes comun primeaza interesul individual.

In lipsa activitatii sau cu veniturile mult diminuate, e greu sa rezisti pana la sfarsitul anului, platind aceleasi remuneratii. In acest caz, automat angajatii incep sa se reorienteze spre alte slujbe/domenii mai sigure, nu neaparat mai bine platite. In opinia mea, in maxim un an vor fi si mai multi romani plecati sa lucreze afara decat erau inainte de Covid-19. Motivul e simplu: aici nu-si vor gasi de lucru si occidentul e in mare „foame” de forta de munca proaspata.

2. Timp de trei luni, in zonele private cele mai lovite de pandemie, statul va injecta in continuare in economie un ajutor de 41,5%, in domeniile unde se mentin restrictii. E binevenit orice sprijin, dar vorbim tot de ceea ce era declarat la REVISAL. Aceeasi problema, aceeasi dilema. Cati antreprenori, care au eludat darile catre stat pana acum, sunt capabili sa supravietuiasca actualei crize pe termen lung? Nimeni nu stie incotro se indreapta economia si daca, in toamna, nu vor exista noi restrictii economice. „Cash is king” va fi din nou salvarea celor care au evitat legea.

Ca patron de afacere mica sau medie, este simplu sa nu mai platesti oamenii la acelasi nivel ca inainte de Covid-19. Ai motive, ai argumente, ai cifre. Mult mai greu este sa prevezi un viitor mai nesigur ca niciodata. Daca nu iei masuri corecte oamenii pleaca in cautarea unui job similar. Daca platesti cateva luni, fara sa ai incasari, risti sa tragi obloanele si pierzi tot. In vremurile astea, numai afacere care supravietuia cu munca la gri sa nu ai.

In plus, nu toti angajatii vor avea rabdare sa-si revina economia sau ca patronii actuali sa-si repuna pe roate afacerea. Multi au credite, familii, cheltuieli fixe, etc. Daca un angajator nu este capabil sa-i satisfaca minimul de cerinte financiare, orice angajat este tentat sa incerce alta varianta. Problema este ca mai toate business-urile mici au fost doborate de coronavirus si sansele unui job mai bun sunt infime, cel putin pana la sfarsitul anului.

3. Munca la negru sau la gri a scutit statul de eforturi financiare suplimentare. In acest caz, guvernul nu plateste nimic sau achita strict parte din salariu oficial. Patronul se „spala pe maini” fara prea mari griji si doar anunta „partenerii” ca nu mai merge treaba. Cea mai „simpla” afacere se transforma in problema viitorului: somajul. Cu totii devin oamenii nimanui. Statul nu-i are in grija, patronul ramane fara obiectul muncii si colaboratorii cauta alte variante, pe o piata a muncii extrem de volatila. In timpul unei crize, pe piata muncii, negrul e mai intunecat ca niciodata.

In concluzie, angajatorii corecti au sansa sa se felicite. Toti antreprenorii care au fost corecti cu statul si angajatii au primit ajutor. Salariatii s-au simtit cat de cat protejati si au toate motivele sa mearga la acelasi patron in continuare. Pe de alta parte, toti cei care au evitat plata contributiilor salariale, angajatori sau angajati, au de invatat o lectie dura: nu castigi intotdeauna cand furi.

Acesta e contextul, asta e realitatea din teren. Munca la gri si la negru a scutit statul de cheltuieli mari.. Un paradox al economiei reale.